unei misiuni UE în domeniul justiției. Astfel organele de drept nu vor mai fi
instrumente politice, ci vor acționa conform legii.
În ceea ce privește numirea unui procuror european noi rămînem pe aceeași
poziție. Noi vom continua să găsim soluția, fiindcă în discuții cu partenerii
europeni, la ziua de azi, am găsit dar susținerea prin experți în aceste organe de
drept.
Și eu sînt convins că prezența experților în Procuratură, în Ministerul de
Interne, în CNA, în toate organele de drept ne va ajuta ca acei care activează în
aceste instituții să respecte legea, indiferent cine figurează în acest dosar: deputat,
ministru, Prim-ministru sau un cetățean simplu.
Oricum, face să mulțumim Uniunii Europene pentru ceea ce face pentru noi.
Altă cale nu avem și să luptăm pentru a îmbunătăți relațiile cu Uniunea Europeană,
fiindcă tocmai noi sîntem cei care am adus Republica Moldova în această situație.
De asemenea, țin să subliniez că ne-am asumat să facem lumină și asupra
jafului secolului, furtului miliardului, care ne-a adus în criza economică de acum.
Persoanele implicate să fie pedepsite conform legii, iar cei care au fost în funcțiicheie
și nu au întreprins nimic din varii motive să fie demise.
Aceasta este prevăzut în acordul de constituire a Alianței.
Formarea Guvernului de astăzi aceasta nu înseamnă că aici s-a terminat cu
activitatea alianței, Guvernul face ce vrea el acolo, în Parlament, majoritatea
parlamentară face ce vrea ea aici, nu, noi ne-am asumat să scoatem republica din
această criză, din sărăcie, corupție, mizerie și nevoi.
Și eu sper că fiecare din acei care au semnat acest Acord de constituire a
Alianței pentru Integrarea Europeană III conștientizează, altfel, cum am spus,
Partidul Liberal nu are niciun interes ca să fie la guvernare pentru treucă. Și
credeți-mă ce vă spun, eu mă țin de cuvînt și eu sînt omul care port răspundere
pentru cuvintele care le spun.
Această Alianță nou formată și noul Guvern înseamnă, de fapt, o șansă de a
aduce lucrurile pe calea corectă și sper că aceasta să se întîmple. Tind să cred că
partidele membre componente ale alianței vor fi la fel de responsabile precum a
fost, este și va fi Partidul Liberal.
Doar o guvernare corectă, cinstită, pentru oameni va putea readuce
încrederea cetățenilor și va putea mișca lucrurile înainte. Doar pledînd pentru
adevăr, pentru limbă, cultură și istorie, identitate, poți construi un viitor sănătos.
Noi, prim-miniștrii și deputații Partidului Liberal, ne asumăm
responsabilitatea și vom fi corecți, profesioniști și transparenți în ceea ce vom face,
lucru pe care îl așteptăm și de la colegii noști de alianță, și nu doar. Republica
aparține tuturor, chiar dacă avem partide geopolitice, dar sînteți cetățeni ai
Republicii Moldova și lăsați-o cu critica numai, apucați-vă de lucru, să vă suflecați
mînicile, că voi tot ați contribuit la furtul miliardului. Da, da, da, acești din stînga.
Da. (Rumoare în sală.)
Unde vi-i lenta Sfîntul Gheorghe? Voi tot ați contribuit la furtul miliardului.
Nu uitați că banii de la Banca de Economii s-au furat nu doar în perioada
2009-2014, dar începînd din '95. Și aceasta e constatat foarte bine. Știți cine de la
voi a furat din miliard și acum o faceți pe eroul. (Rumoare, rîsete în sală.)