întreb dacă aveți un plan de măsuri anticriză care să redreseze situația economicofinanciară din țară? Și dacă în acest plan se regăsește și optimizarea cheltuielilor de ordin administrativ? Pentru că vedem că agențiile și instituțiile subordonate Guvernului se înmulțesc în fiecare zi. Dacă aveți de gînd să faceți anumite optimizări pe aceste poziții? Domnul Valeriu Streleț: Primele concepții de program anticriză deja le avem trasate ca urmare a discuțiilor generale pe care le-am avut cu colegii care sînt propuși pentru actualul Cabinet de miniștri. Executarea bugetului, conform totalurilor primelor șase luni, am discutat-o împreună cu colegii și înțelegem unde putem să limităm anumite cheltuieli, unde nu putem să limităm anumite cheltuieli. Cu certitudine, cheltuielile din sectorul public nu vor fi limitate. Mă refer, în primul rînd, la salariile bugetarilor, la pensii, la alte genuri de indemnizații și alocări. Reforma sau optimizarea administrației publice centrale este unul din obiectivele incluse în Programul de guvernare, doar că eu cred că noi va trebui să acționăm într-o manieră corectă ca să corectăm acest sistem într-o manieră cît mai eficientă, să nu fim nevoiți pe urmă să revenim. Acesta nu este un obiectiv pe termen scurt, imediat, acesta este un obiectiv pe termen mediu, dacă ați remarcat în program. De aceea, îl vom implementa, evident, avînd și expertiza internațională necesară, care deja ne-a fost promisă și urmînd modelele cele mai reușite din alte state. Domnul Andrian Candu: Vă rog frumos, doamnă Domenti, aveți maximum un minut pentru vreo precizare, nimic mai mult. Doamna Oxana Domenti: Da, vreau să precizez și vreau să vă îndemn, stimate coleg, să urmăriți … Domnul Andrian Candu: Nu, întrebări nu mai aveți. Doamna Oxana Domenti: … respectarea proiectului de lege pe care l-ați votat chiar dumneavoastră, ca Ministerul Finanțelor să finanțeze ritmic sistemul de sănătate, lunar, fără întîrzieri, ca să putem ameliora situația la acest capitol. Și o sugestie pentru optimizarea cheltuielilor administrative: ar fi din contul colegilor care pleacă la Guvern, care sînt eventual și deputați. Legea prevede cumularea de către aceștia a funcției timp de 30 de zile, totuși, noi vom reveni din vacanță mai tîrziu și nu va avea cine să ia act de această solicitare a colegilor noștri. De aceea, solicitarea noastră sau sugestia noastră ar fi ca aceștia să scrie cerere imediat, azi și mîine, Parlamentul să aprobe aceste cereri, astfel am putea să economisim bani cel puțin pentru relansarea situației la un spital sau două. Mulțumesc.