Declarații de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis
Bună ziua,
Ne aflăm în Slovenia, lângă Ljubljana, la un Summit European. Tema Summitului este Balcanii de Vest.
Am avut aseară o discuție informală și cred că două concluzii sunt foarte importante, care s-au desprins din discuțiile care au durat până târziu în noapte. Prima este legată de felul în care ne vedem noi Uniunea Europeană în politica globală, concluziile sunt bune pentru noi și importante.
S-a subliniat de către toți importanța și relevanța NATO, și importanța și relevanța și nevoia de a păstra puternică relația transatlantică. Pe de altă parte, am avut o primă discuție despre prețurile la energie, în special prețurile de electricitate și am convenit să urgentăm toate demersurile. Comisia s-a angajat și ne așteptăm să se țină de această chestiune, să vină foarte repede, în maxim o săptămână, cu o abordare propusă de Comisie care trebuie să vină cu unele soluții fiindcă nu putem să trecem iarna cu prețuri în creștere la electricitate.
Astăzi discutăm despre statele din zonă, sunt șase state care toate doresc să devină membre ale Uniunii Europene, sunt chestiuni economice, sunt chestiuni de condiționalități, însă cel mai important lucru aici este că noi, din Uniune, dorim să dăm o perspectivă europeană statelor din Balcanii de Vest, iar aceste state, evident că vor să își confirme interesul de a deveni state membre și sunt dispuse să îndeplinească toate condițiile. Deci astăzi nu mă aștept la discuții complicate, toată lumea dorește să înregistrăm progrese în aceste procese de aderare.
Dacă dumneavoastră aveți întrebări, poftiți.
Sesiunea de întrebări și răspunsuri:
Întrebare: Întrebarea mea privește politica internă. De ce ați acordat partidelor și liderilor politici atât de mult timp de gândire și nu ați convocat mai repede consultări pentru desemnarea premierului?
Președintele României: Am constatat ieri, în Parlament, un entuziasm total nemotivat în legătură cu căderea Guvernului. Am observat, și dumneavoastră ați putut să observați, după ce s-a încheiat moțiunea liderii și membrii partidelor care au votat această moțiune au avut diverse abordări.
Au venit unii să ne spună că probabil nu se prezintă la consultări. Da, probabil dumnealor au dărâmat un guvern și habar nu au ce o să se întâmple după aceea, deci nu vin la consultări. Alții au țopăit pe acolo strigând că vor să suspende Președintele. Nu văd ce ar rezolva suspendarea Președintelui în relația dintre partide, dar cu siguranță ar crea circ și probabil despre asta vorbim, vor doar circ. Alții au venit în fața microfoanelor cu texte ca și cum acum prima dată s-ar inventa coaliția și nu ei ar fi fost cei care au detonat coaliția și au dus la căderea Guvernului.
Eu cred că este nevoie de zile bune până când toată lumea coboară cu picioarele pe pământ, fiindcă această criză este diferită de alte crize guvernamentale, politicienii au ajuns să aibă doar discursuri anti-toți, fiecare este împotriva fiecăruia. Or așa nu se poate. Doar prin maturitate, și nu prin țâfnă, se rezolvă această criză guvernamentală și, să fim sinceri cu noi, cineva trebuie să guverneze țara, cineva trebuie să formeze guvernul și guvernul se formează cu o majoritate parlamentară. Așa că am considerat că este nevoie de câteva zile până când acest entuziasm nemotivat creat de căderea guvernului se stinge un pic, lumea ajunge să își pună problema: bun, acum ce urmează și să începem discuții așezate, serioase, mature, fiindcă altfel problemele vor deveni din ce în ce mai complicate.
Sunt foarte îngrijorat, recunosc, am primit datele de astăzi despre pandemie. Avem aproape 15.000 de cazuri. Din păcate, avem peste 330 de decese astăzi. Este o catastrofă! Prețurile la electricitate cresc în continuare. Avem nevoie de un guvern, nu avem nevoie de acuzații reciproce, de abordări orgolioase, cinice. Avem nevoie de abordări mature și trebuie să găsim o ecuație prin care se formează un guvern.
Întrebare: Domnule Președinte, după votul de ieri, Florin Cîțu mai poate fi premier în vreo formulă de guvern? Luați în calcul să faceți o nouă de semnare a sa? Vă întreb pentru că lideri din actuala conducere a PNL spun că Florin Cîțu rămâne propunerea partidului, iar pe scena politică circulă multe scenarii potrivit cărora, după anumiți pași, intenționați să-l desemnați toți pe Florin Cîțu.
Președintele României: Orice persoană susținută de o majoritate parlamentară poate să devină premier, evident, așa scrie în Constituție, nu există nicio piedică.
Întrebare: Dacă îmi permiteți, sunt 40 de parlamentari liberali care au semnat o scrisoare publică în care cer desemnarea fostului lider al partidului, Ludovic Orban. Pe Ludovic Orban l-ați mai lua în calcul pentru funcția de premier?
Președintele României: Din informațiile mele, politica partidelor se face în forurile partidelor și nu în presă.
Întrebare: Mai vedeți posibilă refacerea coaliției cu cooptarea USR la guvernare după votul moțiunii de cenzură și după declarațiile liderilor acestui partid din ultima perioadă?
Președintele României: Când se formează un guvern, persoana desemnată de Președinte trebuie să caute să facă o majoritate, deci problema trebuie să și-o pună cel care va fi desemnat să își caute o majoritate, dar sigur că pe mine mă preocupă. Întrebarea este legitimă fiindcă dacă vrem să analizăm faptele și nu poveștile politice, vedem că USR a fost în Guvern, a abandonat guvernarea, a votat USR împreună cu PSD și cu AUR pentru căderea Guvernului din care au făcut parte.
Aceștia sunt niște pași politici cu mare greutate și nu știu dacă partidele vor putea sau vor dori să treacă peste aceste lucruri. E greu de negociat cu un fost partener care a votat să îți dărâme Guvernul.
Întrebare: Și atunci, alternativele care ar fi, domnule Președinte? Ce soluții sunt? Un Guvern minoritar sau alegeri anticipate? S-a vorbit și despre un Guvern tehnocrat, pe care o vedeți viabilă?
Președintele României: Tocmai aceste soluții vor trebui să transpară din consultările care vor avea loc și dacă am spus că situația este mai complicată decât altă dată, eu nu am convingerea că după prima rundă de consultări se va cristaliza o soluție. Este posibil să fie nevoie de încă o rundă de consultări și este nevoie ca partidele să se așeze la discuții în diferite combinații pentru a căuta soluții.
Politica coalițiilor nu se face doar prin niște consultări la Cotroceni. Coalițiile se formează între partide, oamenii trebuie să aibă curajul să lase discursul acela patetic în urmă, să se așeze și să discute concret ce se poate face pentru România. Fiindcă România trebuie guvernată, trebuie să existe un Guvern. Ori dacă partidele nu se înțeleg, să vă explic ce se întâmplă. Dacă partidele nu se înțeleg, atunci acest guvern interimar va rămâne în funcție până când se găsește o nouă soluție. Nu există niciun înlocuitor, țara nu poate să rămână total neguvernată și cred că până la urmă toată lumea va înțelege că este mai bine să avem un guvern cu puteri depline decât un guvern interimar.
Întrebare: Deci excludeți dizolvarea Parlamentului și convocarea de alegeri anticipate?
Președintele României: Nu exclud niciun pas constituțional. Dar orice am face, trebuie să ducă la o soluție. Or soluția, indiferent cum o abordăm, trebuie să fie în final formarea unui guvern care merge mai departe și rezolvă problemele României și ale românilor. Acesta este scopul politicii.
Întrebare: Dacă îmi permiteți și o întrebare în legătură cu situația privind pandemia. Ați folosit mai devreme cuvântul "catastrofă" în legătură cu cifrele de azi. După incendiul de la Constanța ați spus într-o declarație publică că "statul a eșuat în misiunea sa fundamentală". Îmi puteți preciza cine exact ar trebui să-și asume acest eșec și cum vedeți depășirea acestei situații catastrofale?
Președintele României: Asumarea trebuie făcută de toată clasa politică; atât de simplu este. Dar această asumare trebuie să vină la pereche cu soluția, și soluția există. Noi am creionat-o, este pe masă - se numește Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevede peste 2 miliarde de euro pentru sistemul sanitar, bani care vor fi investiți pentru spitale - pentru spitale noi, modernizarea spitalelor vechi, crearea unor noi posturi în sistemul de sănătate și așa mai departe. Deci noi, prin Planul Național, am abordat această chestiune, dar evident că și aici este nevoie de un guvern, care duce lucrurile mai departe. Dacă nu avem guvern, banii nu vor fi folosiți și lucrurile vor rămâne tot așa nerezolvate.
Mulțumesc!