Declarațiile de presă comune susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Președintele Confederației Elvețiene, Guy Parmelin
Vă mulțumesc, domnule Președinte!
Este o deosebită plăcere pentru mine să mă aflu în vizită oficială în Confederația Elvețiană, răspunzând astfel invitației dumneavoastră.
Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă pe care mi-ați oferit-o astăzi mie și delegației mele la Berna și pentru discuția aprofundată și foarte bună pe care am purtat-o.
În acest an, în 2021, aniversăm 110 ani de la stabilirea legăturilor diplomatice dintre România și Elveția. Este un moment cu valențe simbolice pentru relația româno-elvețiană și, făcând un bilanț, am putut constata cu satisfacție, în cadrul dialogului nostru, nivelul excelent al cooperării bilaterale în plan politic, economic și social.
Am arătat, în discuția noastră, că situația pandemică cu care ne confruntăm de aproape doi ani ne face să înțelegem necesitatea de a consolida cooperarea noastră, într-un spațiu european în care provocările nu țin seama de frontiere sau de statutul diferit al țărilor noastre, ci sunt aspecte care necesită soluții comune, pentru toate țările care împărtășesc aceleași valori și obiective.
Plecând de la faptul că redresarea economică și revenirea la normal a societăților noastre depind de înțelegerea interdependențelor noastre și de eforturi coordonate, am salutat, în dialogul cu domnul Președinte, ritmul ascendent al comerțului bilateral în 2020 și în prima parte a acestui an. Este cu atât mai remarcabil cu cât acest ritm s-a menținut în perioada dificilă a pandemiei de COVID-19.
Am transmis aprecierea deosebită pentru consistența investițiilor elvețiene în România, atât ca pondere, cât și ca valoare adăugată. Mai mult, prin specificul lor, aceste investiții aduc în țara noastră excelența know-how-ului elvețian. Ele creează locuri de muncă și încurajează inovația, adoptarea noilor tehnologii și a soluțiilor prietenoase cu mediul.
Am agreat să aprofundăm cooperarea în domenii sectoriale de interes comun, precum cercetarea și inovarea, digitalizarea, educația, securitatea cibernetică.
Am mulțumit domnului Președinte pentru susținerea Elveției pentru un obiectiv strategic de politică al României – aderarea noastră la OCDE.
Am evidențiat și apreciat faptul că unul dintre motoarele vizibilității și dezvoltării relațiilor bilaterale îl reprezintă contribuția elvețiană la obiectivul de coeziune al Uniunii Europene.
Mi-am exprimat aprecierea față de rezultatele primei tranșe a acestei contribuții, care a înregistrat în România o rată de absorbție foarte bună, de peste 85%. Prin intermediul acesteia au fost implementate proiecte în România într-o serie de domenii foarte importante: mediu și infrastructură, promovarea sectorului privat, inclusiv sprijinirea capacității de export, dezvoltarea socială și a resurselor umane.
Dorința României este de a repeta această poveste de succes în cadrul celei de-a doua tranșe a contribuției elvețiene.
Sper că va fi redemarat cât mai rapid acest program, care s-a dovedit deosebit de benefic atât în planul relațiilor bilaterale, cât și în cel al relației Elveției cu Uniunea Europeană.
De altfel, am discutat cu domnul Președinte Parmelin și cu toată delegația despre planul mai amplu al relației viitoare a Elveției cu Uniunea Europeană. L-am asigurat că, din perspectiva României, Elveția rămâne un partener-cheie al Uniunii și sunt convins că vom găsi împreună, cât mai curând, modalități eficiente de avansare a acestei cooperări.
Din perspectiva vecinătății Uniunii Europene, am discutat despre situația din Balcanii de Vest. Am subliniat importanța strategică a regiunii pentru întregul continent și, în acest context, susținerea României pentru continuarea politicii de extindere.
Am abordat și dificultățile și oportunitățile antrenate de evoluția din Vecinătatea Estică și am agreat necesitatea consolidării sprijinului pentru statele din regiune, astfel încât acestea să își întărească fundamentele democratice și să poată face față cu succes provocărilor interne și externe cu care se confruntă.
Evoluțiile recente democratice foarte încurajatoare din Republica Moldova au constituit de asemenea un subiect al discuției. Am evidențiat nevoia consolidării eforturilor partenerilor externi în vederea asigurării sprijinului atât de necesar noilor autorități din Republica Moldova.
În acest context, am discutat să explorăm împreună posibilitatea dezvoltării unor inițiative comune româno-elvețiene în vederea sprijinirii reformelor în spirit european aflate pe agenda noului guvern al Republicii Moldova.
Domnule Președinte Parmelin, caracterul deschis al discuțiilor noastre mi-a dat speranțe privind consolidarea, în continuare, a relațiilor noastre bilaterale foarte bune.
Vă mulțumesc încă o dată pentru acest dialog fructuos și vă asigur că veți găsi în România întotdeauna un prieten și un partener apropiat.
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Bună ziua, domnule Președinte! Voiam să vă întreb, la capitolul investiții în România, Elveția se situează pe locul 10. Ați discutat despre îmbunătățirea acestui aspect clar, ce firme pot veni, ce domenii pot fi mai mult dezvoltate în România, ce firme din Elveția pot sosi în România și voiam să vă întreb ce mesaj ați transmis în contextul actual în care România se confruntă cu o criză guvernamentală?
Președintele României: Aspectele economice au constituit o parte semnificativă din dialogul pe care l-am avut cu domnul Președinte. Avem investiții foarte importante și de mare succes, investiții elvețiene, în România și acest trend va continua. Este clar că pentru a avea succes în continuare în această relație, trebuie să încurajăm mai mulți investitori. Și pot să vă spun, sper că sunt în asentimentul domnului Președinte, că planifică domnia sa pentru anul viitor o delegație cu profil economic pe care domnia sa o va conduce în România pentru a explora alte și alte posibilități pentru colaborare și pentru firmele elvețiene și l-am încurajat mult pe domnul Președinte să organizeze această delegație. Vor avea, evident, tot sprijinul meu și al colegelor și colegilor mei pentru a găsi cele mai bune căi de promovare. Iar chestiunea guvernamentală nu este absolut deloc îngrijorătoare. Avem un guvern care merge mai departe, chiar împreună cu mine este domnul ministru al Afacerilor Externe și știu că cei doi miniștri de externe au avut, de asemenea, o discuție foarte bună împreună. Deci, din acest punct de vedere, nicio îngrijorare.
Jurnalist: Bună ziua, domnilor Președinți. Am consultat comunitatea română din Elveția, dacă ar dori să vă adreseze niște întrebări, domnule Președinte, și am dori să aflăm cum se văd afectate acordurile bilaterale dintre Elveția și România, cele semnate în 2010, în special în legătură cu mișcarea liberă a persoanelor și accesul pe piața muncii. Ați vorbit despre know-how, aici în Elveția avem foarte mulți profesioniști, specialiști români. Ce programe specifice pregătiți pentru ca aceștia să revină în România și să contribuie la dezvoltarea economică a României?
Președintele României: Este adevărat că noul acord între Uniunea Europeană și Elveția nu a fost deocamdată semnat și pus în funcțiune. Este evident că aici este nevoie de o reluare a unor aspecte, dar noi suntem de părere, noi în România, că acest acord trebuie încheiat cât mai repede și noi ne implicăm în sensul încurajării dialogului pe temele care au rămas încă neclare pentru a finaliza acest acord. Relațiile între Uniune și Elveția sunt atât de profunde încât este în interesul nostru ca aceste lucruri să fie rezolvate bine într-un sens pozitiv și tratând problemele cu care ne confruntăm acum.
Însă relația noastră bilaterală funcționează foarte bine, acordurile pe care le avem noi cu Elveția funcționează foarte bine. Este adevărat că a doua tranșă a contribuției elvețiene pentru coeziune este deocamdată în standby fiindcă mai sunt niște chestiuni de clarificat între Uniune și Elveția. Noi suntem de părere că aceste chestiuni pot fi clarificate destul de repede și astfel a doua tranșă poate să intre în funcțiune.
În ce privește domeniile, sunt foarte multe domenii pe care dorim să colaborăm. Noi am discutat mai aprofundat pe zonele de educație, zonele de cyber și cyber-security, pe zone de colaborare economică, dar și cercetare și inovare, unde avem un potențial de colaborare foarte bun. Am avut un schimb de opinii legat de problemele generale ale societății, dar și migrația a fost un subiect pe care în mod natural l-am atins și dorim să colaborăm intens în toate aceste zone.
Libera circulație - evident că pentru România este în continuare un obiectiv de politică europeană să facem parte din spațiul Schengen, care, evident, și pentru circulația într-o direcție și în cealaltă ar reprezenta un pas înainte. Pentru românii care trăiesc în Elveția, și marea majoritate dintre ei sunt foarte bine integrați aici, am numai cuvinte de încurajare. România merge înainte, avem o dezvoltare economică semnificativă pozitivă și sunt convins că din ce în ce mai mulți și-ar găsi și în România un loc de muncă nu doar bine plătit, ci un loc de muncă foarte bun. Îi încurajez să exploreze aceste posibilități.