Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, la finalul întrevederii cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București

Bună ziua!

Tocmai am finalizat o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, o întâlnire organizată de Ambasada Portugaliei, care a avut Președinția Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a acestui an.

Am abordat multe teme, teme importante pentru noi, teme importante pentru Uniunea Europeană. Evident, am discutat un pic despre felul în care am reușit să gestionăm pandemia, am discutat despre ultimele concluzii din Consiliul care s-a desfășurat joia și vinerea trecută la Bruxelles. Am discutat despre politica globală, de exemplu, despre felul în care, strategic, vom aborda Federația Rusă sau relațiile cu China.

Am discutat despre Conferința privind viitorul Uniunii Europene, care a început și unde voi avea și eu un eveniment săptămâna viitoare, pentru a avea o dezbatere mai largă și la noi în țară, și am discutat, evident, despre redresarea economică după criză, o temă extrem de importantă.

Am discutat puțin despre Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, unde și noi am depus o astfel de aplicație și așteptăm, imediat după pauza de vară, să primim un răspuns, cred eu, pozitiv și să implementăm acele proiecte.

Am discutat și despre cum se vede în Uniunea Europeană depășirea crizei economice. Și, în acest context, aș face o remarcă care cred că este și interesantă, și importantă pentru români, fiindcă vineri, după ce s-a terminat ședința Consiliului, am avut un Euro-Summit în format extins, adică am participat cu toții la Euro-Summit, chiar și statele care nu sunt încă în Zona Euro.

Și mi s-a părut foarte aplicată și foarte interesantă discuția acolo, fiindcă acum avem posibilitatea să vedem cum s-a realizat, cum s-a gestionat ieșirea din criza economică de acum 10 ani și cum se gestionează acum ieșirea din criza economică.

Concluzia cea mai importantă, și asta vreau să o transmit foarte clar: din această criză, ieșirea nu se realizează prin austeritate, ci prin investiții.

Acum 10 ani s-a încercat ieșirea din criză prin austeritate. Rezultatul nu a fost unul bun. Cu toții, și experți, și bancheri, și politicieni am învățat lecția de acum 10 ani și de data aceasta nu se vor aplica politici de austeritate.

Știu că există o întreagă discuție, inclusiv acum, în Parlament, sunt unii care încearcă să spună că se merge spre soluții de austeritate. Fals. Nu asta este soluția. Soluția este să investim. De aceea am aprobat banii pentru programul european Next Generation EU, adică programul pentru următoarea generație, care în plan național se numește Planul Național de Redresare și Reziliență, care vine cu bani în economie, care vine cu investiții în economie.

Deci, această criză economică o vom depăși cheltuind bani, băgând bani în infrastructură, în economia reală și, cu siguranță, vom vedea în foarte scurt timp deja rezultatele, care se vor vedea, evident, în lucrări de infrastructură, în proiecte, dar pentru omul de rând se va vedea în buzunar.

Este evident că scopul nostru la nivelul european este de a produce bunăstare și această informație am vrut să v-o dau astăzi.


Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: O zi importantă astăzi în Parlament. Vreau să vă întreb dacă ați vorbit cumva cu Ludovic Orban, cu Dan Barna, cu Florin Cîțu. Ce informații aveți sau ce credeți dumneavoastră? Va trece sau nu această moțiune? Și, de asemenea, care este mesajul pentru parlamentarii PNL? Pentru că sunt multe voci care spun că este posibil ca unii să trădeze și să voteze această moțiune.

Președintele României: Discut frecvent cu toți politicienii și eu cred că această moțiune nu va trece. Și cred că acele zvonuri cum că unii care n-ar trebui să voteze vor vota - eu nu cred în așa ceva. Avem o coaliție care a înțeles total că șansa lor este unitatea și acum au o foarte bună ocazie să dovedească această unitate. Eu sunt optimist.

Jurnalist: La șefia Partidului Național Liberal, mai degrabă Florin Cîțu sau mai degrabă Ludovic Orban?

Președintele României: Mai degrabă cine va câștiga alegerile.

Jurnalist: Domnule Președinte, astăzi a venit o decizie foarte importantă de la Curtea Constituțională în ceea ce privește revocarea Avocatului Poporului, o decizie luată în unanimitate de judecătorii CCR. Din acest punct de vedere, considerați că cei din coaliția aflată la putere, care au majoritatea acum, s-au grăbit cu această decizie de revocare?

Președintele României: Fiind foarte proaspătă decizia Curții, n-aș putea să vă spun care este suportul, trebuie să vedem motivarea, dar oricum nu am obiceiul să comentez deciziile Curții Constituționale. Probabil procedura va trebui rafinată.

Jurnalist: Domnule Președinte, zilele trecute a apărut în spațiul public o informație potrivit căreia domnul Prim-ministru ar pregăti o remaniere guvernamentală luna viitoare. V-aș întreba dacă dumneavoastră vi s-ar părea oportună o astfel de remaniere, dacă ați discutat cu premierul și dacă ați susține-o.

Președintele României: În măsura în care premierul va ajunge la concluzia că anumiți miniștri n-au performat conform așteptărilor, este posibil, cândva, dar nu există un orizont de așteptare, să se facă astfel de propuneri. Nu există o discuție concretă în această perioadă despre o remaniere.

Jurnalist: Domnule Președinte, cum credeți dumneavoastră că ar fi mai bine? Ca președintele PNL să fie premier sau invers, premierul să fie și președintele Partidului Național Liberal?

Președintele României: Eu cred că așa cum este acum este foarte bine, fiindcă așa a decis Coaliția prin vot și premierul nu se stabilește prin vot de partid, ci prin vot în Parlament, ceea ce s-a și întâmplat.

Vă mulțumesc!