Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Conferința de presă comună susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda


Bună ziua!
Domnule Președinte,
Onorată asistență,

Îmi face o deosebită plăcere să primesc astăzi vizita Președintelui Republicii Polonia, domnul Andrzej Duda. Bine ai revenit la București, dragă Andrzej!
Vizita are loc în contextul în care anul acesta aniversăm 100 de ani de la încheierea Convenției de Alianță Defensivă dintre Regatul României și Republica Polonă. Convenția, semnată la 3 martie 1921, a marcat începutul unei prietenii de durată, o adevărată “alianță a inimilor” așa cum a caracterizat-o Mareșalul Piłsudski.
În întrevederea pe care tocmai am încheiat-o, desfășurată într-o atmosferă foarte deschisă, de prietenie, am discutat despre extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic româno-polon, instituit în octombrie 2009 și reînnoit în 2015.
M-am bucurat să constat că acest parteneriat strategic a încurajat o dezvoltare susținută a relațiilor noastre bilaterale în ultimii ani.
Organizarea, în a doua parte a acestui an, a unei noi ședințe comune a Guvernelor României și Poloniei, la care va fi agreat un nou Plan de Acțiune al Parteneriatului Strategic pentru perioada 2021-2025, demonstrează încă o dată nivelul excelent al dialogului româno-polonez. Acesta s-a intensificat, de altfel, substanțial în ultimii ani, prin contacte la toate nivelurile și în toate domeniile.
Am convenit cu domnul Președinte Duda asupra necesității stimulării pe mai departe a schimburilor noastre comerciale, care au însumat în 2020, în ciuda pandemiei, peste 7 miliarde de euro, precum și a investițiilor reciproce.
Discuțiile au reliefat, totodată, interesul comun pentru aprofundarea cooperării sectoriale, inclusiv în domenii precum industria de apărare.
Am abordat și subiectul cooperării în plan regional în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, cu accent pe implementarea proiectelor strategice de interconectare regională. Din această perspectivă, am agreat continuarea promovării comune, cu prioritate, a proiectului de cale ferată  Rail2Sea, care va lega porturile Constanța și Gdansk și, respectiv, a proiectului rutier Via Carpathia.
În cadrul discuțiilor, am acordat o atenție specială dimensiunii de securitate, care este o componentă esențială a Parteneriatului nostru Strategic și care a crescut substanțial în relevanță în ultimii ani.
De altfel, dialogul româno-polon pe tema securității aduce beneficii reciproce certe pentru ambele țări, pentru regiunea noastră și pentru Alianța Nord-Atlantică.
Am convenit cu domnul Președinte continuarea contribuțiilor militare pe care România și Polonia le au fiecare pe teritoriul celeilalte în contextul implementării deciziilor adoptate la Summiturile NATO anterioare.
În acest context, îmi face o deosebită plăcere să particip mâine, împreună cu Președintele Duda, la exercițiul militar „Justice Sword 21”, la Poligonul Smârdan. Este un exercițiu la care Polonia participă cu forțe desfășurate în România, în cadrul Prezenței Înaintate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaționale NATO de la Craiova.
Am discutat bineînțeles și despre securitatea la Marea Neagră și, în general, pe Flancul Estic, precum și despre prioritățile pentru Summitul NATO din acest an.
Astfel, țările noastre vor continua să susțină consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, a coeziunii acestuia, precum și procesul NATO 2030 și adoptarea unei decizii privind actualizarea Conceptului Strategic aliat la Summitul NATO din iunie.
România și Polonia acordă o atenție deosebită întăririi rezilienței NATO, a statelor aliate și a celor partenere și mă bucur că Polonia susține proiectul Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București.
În acest context, am reafirmat și susținerea puternică a țărilor noastre pentru consolidarea relației transatlantice.
Vom discuta mai pe larg aceste aspecte de securitate în cadrul Summitului Formatului București (B9), pe care îl voi găzdui împreună cu Președintele Duda în această după-amiază, în calitate de co-inițiatori ai acestui format de succes.
Vorbind despre formate regionale de succes, am discutat și despre consolidarea Trilateralei România-Polonia-Turcia, a cărei reuniune la nivel de miniștri de externe a avut loc acum câteva zile la București.
În cadrul întrevederii, am abordat, în mod firesc, și evoluțiile din Vecinătatea Estică. Astfel, am reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și am discutat situația îngrijorătoare de securitate din Ucraina și din jurul Ucrainei, precum și provocările legate de Belarus.
Am convenit totodată coordonarea pozițiilor României și Poloniei în vederea dinamizării și substanțierii Parteneriatului Estic în perspectiva Summitului preconizat a fi organizat în acest an.
În încheiere, doresc să-i mulțumesc încă o dată domnului Președinte Duda și să-i dau cuvântul.
 

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Bună ziua. Întrebare legată de prezența Președintelui Statelor Unite și Secretarul NATO. Sunt într-adevăr importante aceste discuții și aș vrea să întreb în două contexte, amenințările care vin din Est către Flancul Estic și în ceea ce privește  aspirațiile Ucrainei, dacă se va discuta despre asta.

Președintele României, Klaus Iohannis: Acest format, B9, este un format din cadrul NATO și noi ne întâlnim înaintea Summiturilor NATO pentru a discuta problemele comune și specifice. Acum, înainte de a ne aduna, evident, că am avut faza de pregătire a acestui Summit și pot să spun că sunt foarte bucuros că atât Președintele Statelor Unite ale Americi, domnul Joe Biden, cât și Secretarul general NATO, domnul Stoltenberg au acceptat invitația mea de a ni se alătura în discuțiile formatului B9. Pentru noi, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii și apartenența la NATO sunt esența securității noastre naționale și, în consecință, locul Președintelui Statelor Unite și a Secretarului general NATO în aceste discuții sunt naturale și de aceea cred că este un format care este foarte important pentru NATO, un format care este foarte important pentru România și este foarte important pentru Polonia. Evident, că vom discuta în acest format chestiunile legate de Ucraina, Flancul Estic, problemele specifice de pe Flancul Estic sunt temele prioritare despre care discutăm în cadrul B9, împreună cu, evident, pozițiile pe care le vom adopta în cadrul Summitului NATO.

Jurnalist: În contextul Ucrainei, în urma noilor evoluții din Ucraina și de la Marea Neagră, considerați și poate intenționați să puneți în discuție în această după amiază și la Summitul NATO o sporire a prezenței aliate pe Flancul Estic, poate o întărire a Brigadei Multinaționale de la Craiova în care România și Polonia sunt partenere, sau ce alte garanții de securitate veți solicita, dacă credeți că ele sunt necesare?

Președintele României, Klaus Iohannis: Este un lucru binecunoscut, sper, că, începând de la Summitul din 2016, ne-am implicat foarte mult și eu, și dl președinte Duda, pentru a produce o schimbare de atitudine în NATO față de Flancul Estic; și am reușit. Avem, între timp, abordări specifice NATO pentru Flancul Estic, avem diferite forțe înaintate, avem forțe de intervenție, forțe de intervenție rapidă, avem o întreagă strategie NATO pentru zona Mării Negre, ceea ce înainte nu a existat sub această formă și avem împreună formatul B9, care a venit în Summiturile NATO și am convins pe aliații noștri că aceste chestiuni sunt importante nu doar pentru noi, ci sunt importante pentru întreaga alianță NATO. În continuare noi ne implicăm foarte mult pentru a crește reziliența noastră pe Flancul Estic și pentru a crește efectul de descurajare al oricăror acțiuni îndreptate împotriva noastră. În acest fel vom continua să întărim NATO ca alianță, vom garanta securitatea națiunilor statelor noastre pe Flancul Estic și vom fi în situația să jucăm împreună un rol foarte important în această regiune. Formatul B9 și prezența președintelui SUA astăzi în discuții și a secretarului general NATO în discuția de astăzi din B9 arată nu doar că am reușit să povestim despre aceste chestiuni, ci am reușit să le mutăm în centrul atenție NATO și împreună cu aliații noștri să creștem reziliența și postura de descurajare a noastră, a NATO, pe Flancul Estic.