Declarația de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, la finalul vizitei la centrul de vaccinare de la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța
Sărut mâna, bună ziua!
Am vizitat centrul de vaccinare de aici, de la Spitalul Militar, și pot să spun că sunt foarte plăcut impresionat. Este organizat impecabil, cu toate că este în condiții de container, deci centru improvizat. Am aflat că ieri și astăzi s-au vaccinat deja peste 500 de persoane de aici, din Constanța. Este un lucru excelent.
Am intrat realmente într-o fază nouă cu vaccinarea. Avem maratoane, avem centre deschise non-stop la spitalele militare, unde cei care doresc să se vaccineze se pot, pur și simplu, prezenta și se vaccinează.
Am renunțat, practic, la toată birocrația și, începând din această săptămână, de la sfârșitul acestei săptămâni, toate centrele de vaccinare din toate localitățile din toată țara sunt deschise pentru vaccinare fără preaviz, fără anunț prealabil, fără înscriere pe platformă.
Oricine se poate prezenta direct la centru și se poate vaccina. Suntem în situația foarte bună în care avem suficiente doze pentru a intra în această etapă.
În paranteză fie spus, noi stăm – noi, în România – extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare. În altă parte, lucrurile sunt încă în organizare și nu cred că sunt multe locuri unde cetățenii se pot duce, pur și simplu, la vaccinare.
Urmează noi și noi acțiuni, sunt planificate centre cu prezență non-stop, 24 de ore, sunt planificate maratoane de vaccinare. Toate centrele vor fi deschise.
Am aflat de la domnul col. dr. Gheorghiță că astăzi vom depăși suta de mii de persoane vaccinate într-o zi și vom ține ritmul și, dacă este nevoie, îl vom crește, în așa fel încât, în cel mai scurt timp, un număr mare de cetățeni români și cei rezidenți aici să poată fi vaccinați.
Este, pe de altă parte, evident că cifrele pe care le primim zilnic sunt pe zi ce trece mai bune. Avem mai puține persoane nou infectate, avem mai puține persoane la Terapie Intensivă, avem mai puține decese – sper să scăpăm cât mai repede de acestea.
Însă nu vreau să ne amăgim singuri, pandemia nu a dispărut. Virusul este în societate. E foarte clar că, până când avem un număr mari de români vaccinați, trebuie să respectăm în continuare restricțiile.
Dar reiau apelul meu: haideți să ne vaccinăm, ca să revenim la normalitatea noastră, pe care ne-o dorim atât de mult!
Vă invit pe toți să mergeți să vă vaccinați.
Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!