Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog: Până la această oră nu s-au înregistrat incidente deosebite de ordine publică care să afecteze desfășurarea procesului electoral.
Au fost înregistrate 29 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Ca urmare a verificărilor efectuate până la acest moment, 10 sesizări nu se confirmă.
Până la această oră, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale dintre care amenzi în valoare de 15.000 de lei și 2 avertismente scrise.
Au fost sesizate și 5 fapte de natură penală.
În Dâmbovița a fost înregistrată o sesizare cu privire la o posibilă infracțiune de corupere a alegătorilor cu alimente. Se fac verificări.
În județul Maramureș, polițiștii cercetează un bărbat care s-a prezentat pentru a vota, deși și-a pierdut cetățenia română în urmă cu 25 de ani și nu mai avea drept de vot.
Polițiștii din județul Brăila au fost sesizați de către primarul unei localități cu privire la faptul că un bărbat ar transporta persoane într-o altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare, oferindu-le bani în acest sens. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.
Într-o secție de votare dintr-o comună din județul Giurgiu, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, a fost sesizat faptul că în secția respectivă votează câte 3 persoane în același timp, în aceeași cabină de vot. Polițiștii efectuează verificări cu privire la cele semnalate.
Vicepreședintele unei secții de votare, de pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, a sesizat faptul că, în fața locației de votare s-ar afla 50 de cetățeni care ar fi fost plătiți, de anumite formațiuni politice, să își exercite dreptul la vot. Se efectuează verificări.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 4.500 de lei pentru continuarea propagandei electorale, de către un candidat la alegeri.
La o secție de votare din București, procesul electoral a fost suspendat temporar după ce un membru al biroului electoral, reprezentant al unui partid politic, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Bărbatul făcuse testul ieri și a primit azi rezultatul.
Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin 112 despre faptul că un viceprimar transportă, cu autoturismul, oameni la vot. La fața locului au constatat însă că cele semnalate nu se confirmă, întrucât cel în cauză transporta 2 persoane, care îi erau și rude, cu dificultăți locomotorii, la solicitarea acestora, fără a le influența opțiunea de vot.
În municipiul București, mai mulți cetățeni au reclamat că în apropierea localului de vot este parcat un autoturism care are afișată sigla unui partid politic. A fost trimisă grupa operativă la fața locului, pentru efectuarea de verificări.
Au fost înregistrate și cazuri medicale și din păcate un deces. La o secție de votare din localitatea Teiu, județul Argeș, un bărbat, în vârstă de 80 ani, a leșinat în curtea secției de votare. La sosirea echipajelor de intervenție acesta era în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor echipei medicale, a fost declarat decedat.
Doresc să subliniez faptul că toate sesizările de incidente electorale au fost și vor fi verificate cu celeritate și echidistanță.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral.
Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 15.