Declarațiile de presă susținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la finalul vizitei la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice Râmnicu Vâlcea
Bună ziua!
Astăzi, de „Ziua cercetătorului și proiectantului din România”, am răspuns invitației Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice din Râmnicu Vâlcea, care anul acesta aniversează 50 de ani de la înființare. Felicitări!
Am dat curs invitației de a vizita această instituție emblematică pentru cercetarea românească. Am văzut infrastructura de cercetare de aici și am apreciat discuția cu echipa Institutului.
Prin această vizită am vrut să atrag atenția asupra importanței cercetării pentru societatea noastră. De altfel, pandemia de COVID-19 a reconfirmat rolul pe care cercetarea și inovarea îl au în depășirea crizelor, indiferent de natura lor.
În cercetare ne punem speranțele pentru un tratament viabil și un vaccin împotriva SARS-CoV-2, care să ne ajute la depășirea acestei crize profunde, care a afectat întreaga lume. Am văzut cu toții cum, în domeniul medical, inovarea are un rol esențial în îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Tot prin cercetare-inovare putem răspunde țintelor curajoase asumate prin Pactul Verde European. Pentru aceasta trebuie să facem investiții, să retehnologizăm, să construim noi capacități, să digitalizăm, precum și să formăm resursa umană.
În ultimii ani, cercetarea din România, din păcate, nu a beneficiat nici pe departe de atenția și finanțarea cuvenite, situație care a avut, indiscutabil, un impact negativ asupra calității vieții noastre, a tuturor. Cercetarea este o componentă indispensabilă a dezvoltării pe termen lung a economiei naționale, dar și europene, iar guvernarea actuală știe acest lucru și va acționa în consecință.
Eu sunt ferm convins că România nu poate fi puternică decât dacă se bazează pe cunoaștere și inovare. De aceea trebuie găsite soluții pentru stimularea inovării, încurajarea investițiilor și creșterea rolului cercetării în domenii-cheie, cum sunt medicina, biotehnologia sau energia verde.
România are un avantaj competitiv imens reprezentat de capitalul uman, a cărui corectă valorificare ne poate conduce către progres, bunăstare și recunoaștere internațională. Avem cercetători cu performanțe impresionante, avem tineri remarcabili, dedicați și creativi. Dar, dincolo de acest potențial intelectual remarcabil, avem nevoie de inteligență instituțională, inclusiv pentru a valorifica și folosi corespunzător oportunitățile europene în materie de finanțare.
Finanțarea prin fonduri structurale reprezintă o soluție pentru sistemul medical românesc, care ar contribui atât la menținerea tinerilor medici și cercetători în țară, cât și la reîntoarcerea celor plecați sau la implicarea diasporei în proiectele din România.
M-am bucurat să văd la Institutul de la Râmnicu Vâlcea un astfel de management, care îmbină cercetarea cu transferul tehnologic, cei de aici înțelegând să fie deschizători de drumuri pentru domenii de viitor în România. Cele două proiecte ale Institutului, în valoare de peste 23 de milioane de euro, alocate prin Programul Operațional Competitivitate, vor crește capabilitatea de cercetare-dezvoltare-inovare a Institutului în ceea ce privește energia pe bază de hidrogen și domeniul nuclear.
Dacă dorim soluții eficiente pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, dezvoltarea noilor tehnologii pe bază de hidrogen, precum și rafinarea soluțiilor de stocare a energiei sunt cruciale.
Cercetarea trebuie privită ca o investiție în viitorul României. Este, alături de educație, șansa noastră la un viitor pe care nu avem voie să-l ratăm. Sunt convins că, prin prezența aici, astăzi, a miniștrilor cu responsabilități în domeniu, angajamentul pentru susținerea cercetării în România va prinde contur și va căpăta continuitate.
Vă mulțumesc!
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Pentru că ați spus și dumneavoastră despre vaccinul care ar trebui să ne protejeze de COVID-19, vă întreb dacă ați discutat concret astăzi, la Vâlcea, despre, eventual, transportul acestui nou vaccin din străinătate. (...)
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Astăzi voi discuta despre vaccin mai pe seară, când avem un Consiliu European în format videoconferință. Astăzi, cu echipa de aici, de la Institut, am discutat despre hidrogen, despre domeniul nuclear, despre aplicații practice, cum ar fi mașini cu hidrogen, și cred că, vă dați seama, dacă vorbim de cercetare, suntem într-un domeniu în care România poate să performeze. Și este exact lucrul pe care mi-l doresc și pe care doresc să-l promovez.
Jurnalist: Referitor la un alt subiect, în urmă cu o zi, ministrul Finanțelor a anunțat că deficitul bugetar va crește la 9,1%. În acest context, aș vrea să vă întreb, mai este posibilă acea revenire în V a economiei și când mai exact s-ar vorbi despre o revenire totală a economiei din România?
Președintele României: Revenirea în V este o realitate, este demonstrată de toate statisticile și este un lucru extrem de îmbucurător pentru noi. Însă despre ce vorbim aici când avem deficit – economia și-a revenit, dar noi nu vrem să strangulăm această revenire. Dimpotrivă, vrem să încurajăm economia să crească mai mult și mai repede. Exact pentru acest obiectiv a fost tot amânate anumite plăți care trebuiau făcute la bugetul de stat și, pe de altă parte, au fost construite programe de sprijin pentru diferite sectoare. Deci, în condițiile revenirii economiei, noi totuși am permis firmelor să nu-și plătească acum, repede, toate dările – deci banii la buget nu s-au încasat. Pe de altă parte, este evident că aceste programe, absolut necesare de sprijin în diferitele sectoare ale economiei, se fac cu bani care se cheltuie tot de la buget. Deci, economia își revine, dar finanțele publice au rămas puțin în urmă și pentru a putea onora toate plățile, salarii, pensii, programe de sprijin în economie, este nevoie de bani și această nevoie de bani a crescut un pic - trebuie să recunoaștem, un pic – deficitul, dar sunt bani bine investiți.
Vă mulțumesc tuturor! Vă doresc multă sănătate!