Conferința de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis
Bună seara!
Am avut astăzi cea de-a treia ședință cu autoritățile și experții în domeniu pentru pregătirea campaniei de vaccinare anti-COVID-19, în condițiile în care, la nivel european, avem motive de optimism și se fac progrese evidente privind apariția noilor vaccinuri. România, ca parte a acordurilor europene, trebuie să fie pregătită pentru a gestiona corespunzător această campanie și de aceea am convocat la Palatul Cotroceni o nouă întâlnire de lucru pe acest subiect.
Vreau să vă transmit că, după elaborarea strategiei de vaccinare anti-COVID-19, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea propriu-zisă în vederea implementării eficiente a acestei strategii.
În ședința de astăzi, a fost numit și un coordonator al campaniei de vaccinare la nivel național, în persoana domnului Valeriu Gheorghiță, medic primar de boli infecțioase la Spitalul Militar Central.
Așa cum am mai menționat, vaccinarea se va face etapizat și va începe cu anumite grupe de populație, stabilite pe criterii epidemiologice și medicale. Este vorba, într-o primă fază, de personalul medical, de cei aflați în grupele de risc, dar și de lucrătorii din sectoare esențiale precum educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă și alimente.
Au fost deja stabilite măsurile generale pentru organizarea vaccinării, măsuri care țin cont de condițiile specifice de stocare și transport necesare pentru fiecare produs în parte, dar și de aspecte speciale, precum echipele de vaccinare, locațiile unde se va desfășura procesul, precum și programarea populației.
Am solicitat o dată în plus experților, dar și autorităților să comunice clar și transparent aceste măsuri, atât personalului medical, cât și populației în ansamblu.
Cred că este deosebit de important să combatem dezinformarea și fake news-urile care sădesc neîncredere și au un efect manipulatoriu profund nociv. Atât timp cât dovezile științifice susțin siguranța și eficacitatea vaccinurilor, a căror apariție este oricum direct condiționată de avizul organismelor științifice de profil, și le indică drept principalul factor care poate pune capăt pandemiei, trebuie să ne unim eforturile pentru a implementa o campanie de vaccinare eficientă, care să ne permită reîntoarcerea cât mai rapidă la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții.
România va depăși această criză sanitară și sunt optimist pentru că deja începem să vedem efectele măsurilor luate.
Dar, atenție, pentru a fi siguri de rezultate, trebuie să menținem cursul actual, să respectăm regulile, și sunt sigur că vom vedea în două săptămâni rezultate și mai bune. În aceste zile, a fi un cetățean corect, responsabil, solidar cu eforturile uriașe ale medicilor înseamnă a da dovadă de simț civic, înseamnă a respecta cu strictețe nomele în vigoare.
Ne dorim aceleași lucruri – să protejăm sănătatea și viața tuturor românilor, să reducem numărul de îmbolnăviri și decese, să avem o relansare economică robustă și să putem redeschide școlile cât mai curând, în condiții de siguranță.
Știm, așadar, ce vrem, să dăm dovadă de solidaritate și să ne concentrăm cu toții pe soluțiile care să ne permită să ajungem acolo.
Înainte de a răspunde întrebărilor dumneavoastră, țin să fac câteva precizări cu privire la tragedia de la Piatra Neamț, care a îndurerat România.
Sunt alături de familiile îndoliate și le urez, încă o dată, multă sănătate celor care au suferit în acest incendiu. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat imediat și vreau să transmit respectul meu și aprecierea pentru tânărul medic Cătălin Denciu, care și-a pus în pericol propria viața pentru a salva alte vieți.
O spun și eu de ani de zile, o vedem cu toții, sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii. Subfinanțarea și proasta cheltuire a banului public în spitale, lipsa de modernizare, corupția endemică, pe care nu trebuie să ne ferim să o indicăm public, incompetența și neimplicarea, toate acestea au măcinat sistemul nostru medical și i-au făcut pe mulți tineri absolvenți și buni profesioniști să plece în străinătate.
Din martie, acest sistem, și așa împovărat, a avut de dus și bătălia cu noul coronavirus.
Este meritul medicilor noștri că, prin eforturi uriașe, salvează vieți și vindecă pacienți, în ciuda tuturor dificultăților pe care le întâmpină.
Doar reforme autentice, făcute cu o majoritate care lucrează pentru români, pot schimba cu adevărat toate aceste defecte structurale.
Ne lovim însă permanent de același obstacol: opoziția la schimbarea în bine. Mereu aceiași politicieni cu apucături învechite, care au lăsat România în colaps, secătuită de resurse, iar acum strigă fără rușine de pe margine.
Nu voi comenta ancheta în curs de la Piatra Neamț, pentru că autoritățile competente vor anunța rezultatul acesteia, atunci când o vor finaliza. Dar să nu ne limităm la a-i identifica doar pe cei care au greșit tehnic, punctual, pentru că problema este mai gravă de atât.
Există și un vinovat moral, cel care a blocat guvernul lună de lună în Parlament și a cerut oamenilor să nu respecte regulile în plină pandemie, cu efecte dramatice asupra sănătății cetățenilor noștri.
În același spirit al blocării eforturilor de stopare a pandemiei, autoritățile locale pesediste – este un adevăr pe care trebuie să îl spunem – au aplicat după ureche măsurile de la centru, în spirit electoral.
La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică sau cu specialiștii Ministerului Sănătății. Autoritățile locale pesediste pun permanent piedici deciziilor guvernamentale, nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care, în cele din urmă, în mod tragic, fac victime.
Această situație nu poate continua așa.
România are nevoie de reforme profunde, care sunt posibile doar cu sprijinul unei largi majorități parlamentare. De aceea, votul din 6 decembrie este mai important decât oricând, pentru a fi posibil amplul proces de reconstrucție a României, pe care eu, împreună cu Guvernul PNL, ne-am asumat-o.
În ceea ce privește situația la zi din sistemul sanitar, mâine voi organiza o întâlnire la Palatul Cotroceni cu experții în domeniu pe tema echipamentelor din spitale, mai specific a celor din secțiile de Terapie Intensivă, cu referire la sistemele de gaze medicinale și rețeaua electrică.
Știm că există numeroase probleme în acest domeniu, care impun rezolvarea lor cu prioritate. În condițiile suprasolicitării din secțiile de terapie intensivă provocate de pandemie și ale creșterii numărului de pacienți în stare gravă, rețelele de suport pot fi depășite, ceea ce creează riscul major al unor tragedii de genul celei de la Piatra Neamț.
De aceea, am solicitat autorităților o analiză a situației reale a contractelor de service și mentenanță pentru echipamentele și aparatura medicală din dotarea spitalelor publice. Aceasta pentru că, în condițiile finanțării deficitare, spitalele dau întotdeauna prioritate altor cheltuieli, astfel că fondurile pentru service și mentenanță sunt mereu insuficiente.
Trebuie să găsim soluții urgente pentru rezolvarea acestor probleme, care au fost neglijate ani la rând.
O altă soluție, pe termen lung, pentru a preîntâmpina situații precum cea de la Piatra Neamț, este preluarea coordonării actului medical înapoi la Ministerul Sănătății. Însă, vom putea face asta odată cu adoptarea unui pachet de legi ale sănătății, la care lucrează deja specialiștii din Minister, și care poate fi promovat de o nouă majoritate parlamentară, aflată cu adevărat în slujba românilor.
Acum, dacă dumneavoastră aveți întrebări, vă rog!
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Care este situația la zi privind rata infectărilor cu noul coronavirus? Putem spune că am ajuns pe un platou sau putem vorbi despre o descreștere a acestei rate?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cum am spus, avem ceva motive de optimism. Putem să constatăm că nu mai avem creșteri mai mari de la o zi la alta, ne-am așezat în zona unui platou, însă nu este absolut deloc suficient. Faptul că nu mai avem creșteri tot mai mari, tot mai mari, este un prim rezultat al măsurilor care au fost luate, însă este nevoie de mult mai mult, fiindcă vedeți în continuare secțiile de terapie intensivă sunt aproape pline, în fiecare zi prea mulți români mor de această boală. Şi este nevoie să facem cu toții un efort să reducem în continuare numărul de îmbolnăviri noi zilnice pentru a da șansa spitalelor, medicilor, să îi trateze real pe cei bolnavi și să avem mult mai puține decese în fiecare zi. Efortul trebuie să continue. Şi dacă vom avea, în varianta cea mai optimistă, repet, în varianta cea mai optimistă, la începutul anului viitor un vaccin sau poate două tipuri de vaccin la dispoziție pandemia nu se va opri instantaneu, ci vom avea, din păcate, încă câteva luni de zile în care trebuie să respectăm regulile pentru a - cum se spune popular - „pentru a nu ne îneca la mal”.
Jurnalist: Domnule Președinte, în 2015 Victor Ponta își dădea demisia din funcția de prim-ministru după tragedia de la Colectiv și spuneați atunci că: „a fost nevoie să moară oameni ca acest guvern să plece”. V-aș întreba, în contextul tragediei de la Piatra Neamț, dacă dumneavoastră considerați că și Guvernul Ludovic Orban trebuie să plece acasă?
Președintele României: Nu, Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă. În primul rând, este un guvern în funcție de nici un an de zile și a gestionat această criză imensă. Doi: sistemul de sănătate a fost adus în această stare și găsit, găsit fără resurse, fără rezerve, de guvernele pesediste anterioare.
Deci, nu consider că Guvernul Orban trebuie să plece acasă, dimpotrivă, Guvernul Orban și-a asumat guvernarea într-o perioadă când toți ceilalți au preferat să stea deoparte și să comenteze. Asta într-o pandemie nu face bine. Iar această tragedie de la Piatra Neamț ne arată încă o dată, ceea ce am spus demult, felul în care PSD a tratat sistemul de sănătate, a dus aproape la falimentul acestui sistem și după alegeri, cu o nouă majoritate, trebuie întregul sistem reformat, trebuie dusă coordonarea actului medical înapoi la ministerul Sănătății și lucrurile trebuie să fi modernizate, simplificate, îmbunătățite, investiții în spitale noi sunt necesare şi sunt deja planificate, investiții în aparatură, dar și în service și în mentenanță trebuie regândite total.
Nu vi se pare că este păcat ca din medicii tineri care termină facultatea în fiecare an, care termină rezidențiatul, o bună parte să plece în străinătate în loc să rămână acasă, să lucreze în spitale moderne bine gestionate pentru români?
Jurnalist: Ați discutat cu familia medicului rănit în incidentul de la Piatra Neamț și cine vă ține legătura, vă ține la curent în legătură cu starea de sănătate a acestuia în spitalul din Belgia?
Președintele României: În legătură cu medicul Denciu, informațiile îmi provin şi legătura se realizează prin domnul ministru Tătaru.
Jurnalist: Astăzi Premierul Ludovic Orban anunța că în cel mult o săptămână va crește numărul paturilor pe secțiile de Terapie Intensivă până la 200. Acest lucru înseamnă extinderea secțiilor de Terapie Intensivă, iar medicii specialiști se tem în aceste momente pentru că implicit va crește și consumul de curent electric în clădiri foarte vechi. Vorbim despre spitalele care au fost construite în urmă cu zeci de ani și medicii se tem că s-ar putea repeta o tragedie ca cea din Piatra Neamț. Mai mult decât atât, apare și problema personalului medical, având în vedere faptul că zilele trecute ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunța că a cerut ajutor extern. Însă personalul medical nu intenționează să se întoarcă în țară, pentru că nu este asigurată securitatea actului medical și nici securitatea pacientului. În acest context aș vrea să vă întreb dacă au autoritățile un plan bine stabilit astfel încât o tragedie ca cea de la Piatra Neamț să nu se mai întâmple? Şi, care este planul pentru ca acest consum de curent electric, până la urmă, mult mai mare decât era planificat inițial se poate face în siguranță?
Președintele României: Tocmai de aceea am convocat întâlnirea de mâine pentru a discuta și cu guvernanți și cu specialiști din domeniu, cu specialiști din zona terapiei intensive toate aceste măsuri. În afară de acești specialiști am convocat și specialiști în instalații, în special în instalații sanitare.
Lucrurile pot fi rezolvate. Extinderea secțiilor de terapie intensivă în spitale se poate face, evident, cu respectarea normelor în vigoare. Lucrurile care clar trebuie evitate sunt suprasolicitarea unor rețele și improvizațiile. Știți foarte bine că improvizațiile la rețelele, în special, electrice sunt deosebit de periculoase, nu doar pentru un spital și pentru o terapie intensivă, ci și pentru oricine face astfel de improvizații acasă.
Deci, tocmai pentru a preveni aceste improvizații doresc să pun problema mâine pe tapet și să găsim soluții urgente, foarte urgente, fiindcă aici nu este nevoie doar de control, de verificare, este nevoie efectiv de intervenție, de refacerea unor sisteme, de îmbunătățirea unor sisteme și de crearea unor proceduri care pe viitor nu mai permit astfel de acțiuni heirupiste, de mutat azi secția, mâine injectomatul și, din toată improvizația, iată că au murit oameni.
Jurnalist: Tragedia de la Piatra Neamț a adus din nou în discuție o problemă veche a sistemului sanitar românesc - politizarea managementului spitalelor. PNL a avut o șansă de a depolitiza managementul spitalelor și a ratat-o în perioada de urgență, atunci când spitalele au fost în subordinea Ministerului Sănătății. Nenumărate articole de presă au arătat că au fost puși directori de spital pe criterii politice, membri de partid, unele nume controversate. Nu mai departe, un exemplu clar este cel de la Piatra Neamț chiar, unde a fost numit patronul unei firme de pompe funebre fără nicio legătură, deci, cu experiența de director de spital. Apoi a venit domnul Micu, liberal plecat de la PNL din motive și nemulțumiri politice la PSD. Așadar, domnule Președinte, vă întreb: care este diferența dintre PNL și PSD în această privință și care sunt argumentele dumneavoastră ca oamenii să vă creadă pe dumneavoastră și să creadă și guvernul pe care îl sprijiniți că vreți să faceți o reformă adevărată a sistemului sanitar?
Președintele României: Argumentația, dacă îmi permiteți, în acest caz este foarte simplă, fiindcă atunci când vom avea o nouă majoritate care se va forma după alegeri în jurul Partidului Național Liberal voi avea un guvern cu care voi putea lucra foarte bine și mă voi implica personal pentru reformarea, pentru modernizarea sistemului de sănătate. Acest lucru pot să îl promit românilor de pe acum.
Jurnalist: L-ați avut și anul acesta, domnule Președinte?
Președintele României: Anul acesta am avut un guvern minoritar, cu o opoziție majoritară care controlează Parlamentul, care în loc să ajute Guvernul în combaterea pandemiei a tras permanent frâna de mână, a boicotat Guvernul, a schimbat ordonanțele de urgență când au ajuns în Parlament, această majoritate PSD-istă care și-a schimbat haina, dar năravul nu.
Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Ați declarat, în această seară, în legătură cu tragedia de la Piatra Neamț, „există și un vinovat moral, autoritățile locale pesediste, e un adevăr care trebuie spus, au aplicat după ureche măsurile de la centru”. În legătură cu Sibiul, domnule Președinte, campion pe țară la infectări, cine este vinovatul moral de acolo?
Președintele României: Cred că acolo lucrurile s-au mișcat prea încet și, din păcate, a fost nevoie de un impuls venit de la centru pentru a accelera un pic decizia de carantinare, situație care este extrem de neplăcută pentru orice sibian, și eu sper și cum îi cunosc pe sibieni cred că vor respecta aceste norme în așa fel încât Sibiul să nu mai fie în topul infectărilor din România și după perioada de carantină să revină într-o situație, într-un oraș dintr-o țară în pandemie, dar fără a performa cu recorduri negative.
Din câte am putut să vedem și în media, persoane cu putere de decizie au fost fie eliberate din funcție, fie au renunțat la funcție și cu siguranță se vor găsi alții care lucrează mai concret, mai aplicat și mai eficient.
Jurnalist: Dar, dacă îmi permiteți, așa cum ați așezat responsabilitatea politică la Neamț în sarcina autorităților locale pesediste, aici nu vorbim de autoritățile locale liberale? N-am înțeles, dacă-mi permiteți, răspunsul.
Președintele României: Era vorba de o întrebare.
Jurnalist: Așteptăm un răspuns mai precis, dacă-mi permiteți. Și nu pentru mine, ci pentru cei care ne ascultă.
Președintele României: Bun. Vă ascult.
Jurnalist: Mulțumesc!
Jurnalist: Ionuț Anghel, un băiat de 33 de ani, a decedat seara trecută după ce a așteptat timp de 3 ani un transplant pulmonar. În România nu se operează cazurile grave, dar nici nu s-a reușit până acum un acord cu centre din străinătate pentru ca aceste cazuri să aibă o șansă. Cu o zi înainte de deces, Ionuț Anghel a postat un mesaj pe o rețea socială și a adresat o întrebare pe care aș dori să v-o adresez. Citez: „Am observat cât de operativi au fost în cazul medicului erou care a fost mutat în Belgia. Deci se poate, dacă se vrea. Pentru restul bolnavilor care au nevoie, în cazul meu de tratamente sau de transplant în afară, de ce nu se reușește nimic?”.
Președintele României: Este evident o situație emoțională, tragică. Îmi pare rău pentru acest tânăr. Tocmai de aceea este nevoie de o reformă profundă a sistemului de sănătate. Ambiția mea nu este să avem un sistem care îi transportă pe tinerii români bolnavi în străinătate ca să fie tratați acolo, ambiția mea este să avem un sistem de sănătate care îi tratează pe tinerii români bolnavi foarte bine aici la noi în țară. Sistemul să fie atât de performant încât și medicii care au preferat să plece în altă parte să profeseze să se întoarcă și să profeseze în România. Oricât de greu de crezut ar fi, acest lucru este posibil.
Jurnalist: Dar până să fie posibil acest lucru, reprezentanții din sănătate și autoritățile nu trebuiau să facă toate demersurile pentru ca acest tânăr să primească o șansă în afară?
Președintele României: Mă voi documenta în această speță.
Jurnalist: Domnule Președinte, în România sunt mai multe județe unde spitalele funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Întrebarea este ce ar trebui să se întâmple cu aceste spitale până se găsesc noile soluții despre care vorbeați? Să mai funcționeze sau nu, pentru că până la urmă reprezintă un real pericol pentru pacienți?
Președintele României: Un spital plin de pacienți nu poate fi închis, însă se pot lua măsuri, unele de urgență, altele pe termen mediu, iar altele planificate pentru a îmbunătății net siguranța pentru pacienți, pentru medici, pentru personalul medical aceste lucruri sunt posibile și trebuie făcute.
Jurnalist: Domnule Președinte, primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a anunțat că va organiza în oraș un târg de Crăciun. A fost o discuție chiar și în Sibiu, că tot s-a vorbit de el mai devreme. Considerați că mai e posibilă organizarea unor astfel de târguri și de evenimente, vă întreb și ca fost primar, nu neapărat doar ca Preşedinte?
Președintele României: După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuși încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă și inoportună.
Jurnalist: Aveți un mesaj pentru aleșii locali, pentru primari?
Președintele României: Da, aceste târguri de Crăciun în acest an cu siguranță nu se pot organiza.
Jurnalist: DSP Neamț a anunțat că spitalul din Piatra Neamț nu avea aviz de la DSP pentru ultimele modificări făcute la secția de Terapie Intensivă. A existat, cu siguranță, o presiune din partea sistemului medical astfel încât această suplimentare de paturi la Terapie Intensivă să se facă cât mai repede. Iar dumneavoastră ați avut întâlniri cu specialiștii din Sănătate, cu miniștrii, inclusiv cu autoritățile locale, și aici mă refer la întâlnirea pe care ați avut-o cu prefecții săptămâna trecută. Aș vrea să vă întreb dacă în aceste întâlniri v-a fost semnalat acest fapt, că, din cauza acestei grabe, s-ar putea ca avizele de la DSP sau ISU, sau instalațiile electrice să pune probleme, să nu existe aceste avize tocmai pentru că există această grabă, pentru ca paturile de Terapie Intensivă să fie cât mai repede în spitale.
Președintele României: Nicio grabă nu poate să pună în dificultate pacientul! Niciodată, din motive că „hai să trecem mai departe”, nu trebuie făcute improvizații care pe urmă pun în pericol viața pacienților, a medicilor, a personalului medical!
Nicio urgență și nicio grabă în amenajarea unei secții nu poate să fie folosită ca scuză pentru nerespectarea unor norme, care, în fond, nici nu sunt foarte complicate. Am spus de la început: chiar dacă am câteva date, nu vreau să comentez ce se întâmplă în practică, în echipele de procurori, polițiști, de pompieri care fac anchetă acolo.
Ei vor veni cu detaliile tehnice, însă este deja destul de clar că improvizația nu trebuie acceptată în nicio circumstanță când este pusă în pericol viața cuiva.
Jurnalist: Domnule Președinte, având în vedere că în seara în care s-a întâmplat tragedia de la Piatra Neamț existau locuri pentru pacienții cu arsuri în România, aș vrea să vă întreb care au fost criteriile în funcție de care s-a luat decizia ca medicul să fie transferat în străinătate. Practic, România și-a recunoscut cumva neputința în acea zi. Sau a contat și presiunea pusă de societatea civilă pentru ca medicul erou să fie transferat?
Președintele României: Această decizie s-a luat la Ministerul Sănătății, mi s-a comunicat, dar, dacă este nevoie, atunci pot să aflu argumentația medicală. Mie mi-a fost suficient că am aflat din timp că se dorește acest transfer.
Jurnalist: Domnule Președinte, în seara tragediei de la Piatra Neamț, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spunea că noi toți suntem vinovați pentru moartea celor 10 pacienți de la Secția de Terapie Intensivă. Aș dori să știu care este partea dumneavoastră de vină și dacă vă considerați vinovat.
Președintele României: O afirmație un pic nerumegată. Nu toți suntem de vină. Sunt de vină cei care au fost la guvernare, cei care au fost la conducere, cei care gestionează, în județe, spitalele județene și care nu alocă resurse, care n-au alocat resurse, care nu s-au îngrijit de calitatea personalului, care nu s-au îngrijit de managementului.
Și, în acest sens, sigur, mai vinovați sunt cei care au guvernat mai mulți din ultimii 30 de ani și au permis ajungerea sistemului de sănătate în această stare. Mă refer, desigur, la marele PSD, acesta e vinovatul moral. Vinovatul tehnic, detaliat, va fi găsit de anchetatori în fiecare caz în parte.
Jurnalist: Domnule Președinte, vedem că se închid tot mai multe localități. Ce sfaturi le dați românilor care vor să-și cumpere deja pachete pentru Crăciun și Revelion? Cum vor arăta sărbătorile în acest an?
Președintele României: Sărbătorile vor avea loc, așa cum au loc în fiecare an, fiindcă sunt sărbătorile noastre, însă în acest an vor fi sub semnul pandemiei. Asta însemnând că vor trebui respectate toate măsurile care la momentul respectiv sunt în vigoare. Și, cu siguranță, marile petreceri nu vor putea să aibă loc de această dată, cum foarte multe excursii probabil nu vor putea fi organizate. Dar Crăciunul vine și așa.
Jurnalist: Domnule Președinte, de ce la cinci ani de la Colectiv România nu poate trata la standarde europene o persoană cu arsuri grave și e nevoie să o transporte din nou în străinătate? Și aș vrea să vă reamintesc că în acești cinci ani nu doar PSD a fost la guvernare, ci ați avut timp de doi ani guvernele girate de dumneavoastră.
Președintele României: Așa este. A fost, de la sfârșitul lui 2015, un an de zile un guvern tehnic, minoritar, care, din păcate, nu a reușit să miște multe și nici nu s-a așteptat cineva să facă o reformă un guvern interimar, cum și acesta, Guvernul Orban, este un guvern interimar până la alegeri, pe o perioadă foarte scurtă de mandat, cu minoritate în Parlament, și evident că, în aceste condiții, nu cred că s-a așteptat cineva să facă reforme.
Reformele se fac cu o majoritate parlamentară solidă, care sprijină Guvernul și care înțelege nevoia de reformă. Noi am avut din 2016 până la sfârșitul anului trecut diverse guverne pesediste. Ba și le-au dat jos singuri, ba le-au dat jos alții, însă au avut și o majoritate parlamentară care nu le-a folosit la absolut nimic decât la irosirea banului public.
Acum, speranța mea și a multor români este ca după alegeri să se constituie o nouă majoritate parlamentară, o majoritate parlamentară în jurul Partidului Național Liberal, care împreună cu mine poate să se apuce la modul cel mai serios de reformarea marilor sisteme publice -și nu pentru a face reformă de dragul reformei, ci fiindcă altfel România nu poate să meargă mai departe. Este clară nevoia de reformare a sistemului de sănătate, este la fel de clară nevoia reformării sistemului educațional, este la fel de clară nevoia îmbunătățirii arhitecturi a statului și toate acestea se fac și vor putea fi făcute după alegeri, când avem o majoritate serioasă în Parlament cu care se poate lucra.
Nu ca acum, când Guvernul se luptă cu pandemia, iar PSD se luptă cu nu se știe ce, dar pune frână la toate măsurile guvernamentale. Și da, din păcate, încă PSD controlează o majoritate în Parlament, până în 6 decembrie.
Jurnalist: Domnule Președinte, ați anunțat că veți merge în Republica Moldova. Aș vrea să vă întreb când aveți în plan această vizită și cu ajutor concret din partea României veți merge peste Prut după victoria Maiei Sandu.
Președintele României: Am avut o discuție cu doamna Președinte-ales Maia Sandu ieri, imediat după ce am aflat rezultatul îmbucurător al alegerilor prezidențiale din Moldova. Am felicitat-o pe doamna Sandu și, la invitației domniei sale, i-am promis că voi face o vizită în Republica Moldova imediat după ce va prelua funcția de Președinte al Republicii Moldova. Iar cu Premierul am discutat la foarte puțin timp, cred că la o oră după ce am avut acea convorbire telefonică, și am început să căutăm soluții pentru un nou pachet de sprijin care, cu siguranță, va fi necesar pentru Republica Moldova.
Jurnalist: Domnule Președinte, o întrebare în alt registru, despre o altă problemă care îi preocupă pe români cel puțin la fel de mult sau aproape la fel de mult cum îi preocupă pandemia, mai exact fenomenul corupției. Domnule Președinte, presupun că știți că după Decizia 55 a Curții Constituționale, instanțele au început să elimine probele obținute prin mandatele de securitate națională. Dosarele au început să cadă ca popicele. Se ajunge la situația în care persoanele care au comis infracțiuni nu mai pot fi trași la răspundere în urma excluderii acestor probe. În aceste condiții, Asociația „Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor” informează că i-a trimis ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, un proiect de reglementare a unor proceduri – pe scurt, nu intru în detalii tehnice – care vizau Codul de procedură penală, care ar permite păstrarea acestor probe obținute prin mandate de securitate națională. Procurorii mai transmit că, deși avea la dispoziție propunerile de lege ferenda transmise de ei și personal cu studii juridice care putea să evalueze eventualele probleme de drept procesual, penal ce urmau să apară în urma Deciziei 55 a CCR, ministrul Cătălin Predoiu a ales să inițieze un proiect de modificare legislativă care viza, în mod greșit, Legea nr. 51/1990 și nu Codul de procedură penală. De altfel, și acel proiect a stat destul de mult în Parlament, a trecut tacit de Camera Deputaților fără să fie dezbătut, a avut aviz negativ de la Comisia Juridică și se pare că va fi discutat de următorul Legislativ. Nu este singura nemulțumire care se exprimă în spațiul public în legătură cu domnul Predoiu. Dânsului i s-a reproșat faptul că nu am făcut nimic notabil în materie de rezolvare a problemelor în justiție create de PSD, că a numit procurorii șefi pe aceleași proceduri la care a recurs și Tudorel Toader și, datorită acestui fapt, iată, în fruntea DIICOT a ajuns Giorgiana Hossu, care aproape a îngropat Dosarul „10 august”. S-a mai vorbit despre desființarea SIIJ. Pe scurt, spuneați ceva mai devreme că - când vorbeați despre rezolvarea problemelor din spitale – că, după alegeri, veți avea un guvern cu care să puteți lucra, un guvern sprijinit de o majoritate parlamentară. Aș vrea să vă întreb, domnule Președinte, dacă în acest viitor guvern, cu care veți putea lucra și cu care promiteți să rezolvați problemele românilor, îl vedeți pe domnul Cătălin Predoiu în continuare în funcția de ministru al Justiției și, dacă da, ce credeți ca-l recomandă pe dumnealui?
Președintele României: Personal am fost un promotor al luptei anticorupție din prima zi de mandat. Nu mi-am schimbat opinia și voi rămâne așa până în ultima zi de mandat. Eu cred că România are nevoie de lupta anticorupție și are nevoie de o luptă anticorupție eficientă. De cu totul altă părere a fost și este PSD, care PSD timp de trei ani, cât a stat la guvernare cu majoritate parlamentară, n-a făcut altceva decât să încerce să pună cizma pe gâtul Justiției. Au încercat să facă harcea-parcea toate legile justiției. Parțial au reușit, parțial i-am oprit.
Însă noi trebuie să reparăm tot ceea ce s-a stricat. Noi trebuie să reparăm legislația din domeniul justiției. Noi trebuie să intervenim cu măsuri clare, ferme, moderne, nu doar în a repara ce s-a stricat, ci pentru a pune la punct o legislație curentă, modernă, europeană, care ne scoate definitiv din zona statelor, unde câteodată, acuma mai rar decât pe vremea PSD, se mai poartă discuția în jurul statului de drept. În paranteză fie spus, ați urmărit probabil că în ultima vreme, când se vorbește în Uniunea Europeană despre state care au probleme cu statul de drept, România nu mai este o temă și aici avem evident contribuția celor 6 milioane de români care au venit și au votat la referendumul de anul trecut în sensul solicitat de mine.
Demersul este unul lung și poate să fi continuat doar cu o nouă majoritate solidă în Parlament, fiindcă după referendum legile justiției nu mai pot fi modificate prin tot felul de ordonanțe de urgență, așa cum au făcut guvernele pesediste pentru a-și scăpa penalii.
Și atunci, împreună cu ministrul Predoiu, am convenit din primăvară să înceapă să lucreze la un pachet de legi care vin să îmbunătățească întreg cadrul legislativ. Esența acestui pachet a fost prezentată public acum o lună și ceva, este în dezbatere publică, este în dezbaterea asociațiilor și este în dezbaterea mediilor de specialitate, iar după alegeri aceste propuneri vor fi prelucrate de Guvern și vor merge în Parlament pentru a da o nouă formă, un nou cadru întregului pachet.
Jurnalist: Mă scuzați, deci, ca să înțeleg, vă vedeți ducând lupta împotriva corupției cu domnul Cătălin Predoiu ministru al Justiției și în viitorul guvern?
Președintele României: Domnul Cătălin Predoiu a pregătit acest pachet legislativ. Însă, cum alegerile sunt alegeri, nu cred că vă așteptați de la mine să vă spun cine pe ce portofoliu îl văd, dar domnul ministru Predoiu a făcut o treabă bună până aici.
Vă mulțumesc tuturor! Vă doresc multă sănătate!