Alocuțiunile susținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și de Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, domnul Heiko Maas, în cadrul festivității de decernare a Premiului „Otto cel Mare”
Președintele României, domnul Klaus Iohannis – traducerea în limba română:
Stimate domnule Ministru Federal Heiko Maas,
Stimate domnule Primar general Lutz Trümper,
Stimată doamnă Ministru al Justiției Anne-Marie Keding,
Excelențe, Distinsă asistență,
Soția mea Carmen și cu mine dorim să vă mulțumim pentru primirea călduroasă în Saxonia-Anhalt și în frumosul oraș Magdeburg. Vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor!
Sunt deosebit de onorat să primesc Premiul „Otto cel Mare”, care are o semnificație specială nu numai pentru orașul Magdeburg şi pentru Germania, ci şi pentru ideea unei Europe unite în jurul valorilor şi idealurilor democratice.
Cu atât mai mult mă onorează acest Premiu, cu cât ne aflăm într-un oraș încărcat de istorie, într-o catedrală martoră a trecutului tumultos al Europei, Domul din Magdeburg.
Stimate domnule Primar general, stimați membri ai Consiliului de Administrație al Fundației Culturale „Otto cel Mare”, vă mulțumesc pentru acest Premiu!
Stimate domnule Ministru Federal, Heiko Maas, vă mulțumesc pentru cuvintele deosebit de calde adresate în discursul dumneavoastră de Laudatio.
Aceste cuvinte mă onorează şi constituie o recunoaștere a atașamentului României față de procesul unificării şi al construcției europene. Aș dori să mulțumesc și organizatorilor, care au făcut posibilă desfășurarea acestei ceremonii speciale, în condițiile dificile impuse de pandemia de Covid-19.
Doamnelor și domnilor,
Accept acest premiu european în numele compatrioților mei români.
Susținerea lor entuziastă pentru cauza europeană, pentru valorile și principiile care ne unesc în Europa îmi dă încredere să acționez în continuare pentru ca România să se afle, alături de celelalte state membre, alături de Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene, în centrul procesului de consolidare a proiectului european.
Consider acest premiu o reconfirmare a crezului permanent al ţării mele într-o Europă unită în pace și democrație. Acest premiu este și un îndemn pentru mine, personal, de a transmite mai departe cetățenilor români, tinerilor în primul rând, convingerea că împreună vom reuși să depășim multiplele provocări ale lumii de astăzi.
Această distincție oferă prilejul rememorării contribuției Împăratului Otto şi dinastiei Ottoniene la istoria medievală europeană.
Totodată, ea reprezintă o ocazie de a reflecta la provocările cu care ne confruntăm astăzi și la viitorul Uniunii Europene.
Această festivitate are loc în contextul deținerii de către Germania a Președinției Consiliului Uniunii. Așa cum spune motto-ul Președinției germane, „Împreună pentru redresarea Europei”, unitatea este soluția la provocările cu care ne confruntăm.
Am încredere că eforturile Președinției germane se vor materializa în avansarea proiectului european, prin soluții care să aducă beneficii tuturor statelor membre. Totodată, vă asigur că aveți tot sprijinul României.
Onorată asistență,
Procesul de remodelare a lumii, pe care îl trăim azi, bazat inclusiv pe lecţiile învăţate din gestionarea crizei curente generate de pandemia de COVID-19, reprezintă o oportunitate majoră de progres în evoluţia Uniunii Europene.
Pentru a asigura consolidarea proiectului european avem nevoie de unitate, coeziune şi solidaritate.
Aceste principii sunt cu atât mai importante în contextul crizei sanitare cu care ne confruntăm. Este evident că un răspuns adecvat la o criză de asemenea magnitudine şi cu implicaţii atât de complexe nu poate fi decât un răspuns european comun şi coordonat.
În luna iulie am agreat, alături de ceilalți lideri ai Uniunii Europene, Pachetul de relansare economică.
El reprezintă o dovadă clară a solidarității şi unității europene. Acordul, de o importanță istorică, va sprijini puternic economiile statelor membre afectate de criza sanitară şi va contribui semnificativ la consolidarea proiectului european.
În continuare, trebuie să construim pe baza solidarităţii, a coeziunii şi a unităţii, atât ca principii generale, cât şi în susţinerea unor iniţiative concrete.
De exemplu, România a fost primul stat membru care a găzduit rezerva strategică de echipamente medicale pentru Uniunea Europeană – rescEU, care a facilitat în timpul pandemiei livrarea de echipamente esențiale în zonele cele mai afectate, inclusiv în vecinătatea Uniunii Europene.
Convergenţa nu mai este un simplu deziderat, ci o realitate tangibilă demonstrată încă o dată de criza curentă.
Un alt obiectiv major pe care îl avem este menținerea şi dezvoltarea realizărilor proiectului european. Este momentul să întărim această moștenire europeană!
Realitatea recentă ne-a arătat că nu izolarea, acțiunea individuală sau replierea naționalistă reprezintă soluția pentru statele membre şi cetățeni, ci acțiunea comună în întărirea competențelor europene și în dezvoltarea mecanismelor europene de acțiune.
Este nevoie așadar să demonstrăm leadership. Astfel proiectul european va ieși întărit din această grea încercare!
Pe de altă parte, criza a arătat că suntem interdependenţi nu numai în interiorul Uniunii, dar şi în raport cu mediul global.
Pe acest fond ni s-a întărit convingerea că trebuie să consolidăm legătura transatlantică, care este de importanță vitală pentru noi și reprezintă fundamentul civilizației occidentale.
Uniunea Europeană și SUA fac parte din aceeași comunitate de valori, iar ceea ce apropie cele două maluri ale Atlanticului este mult mai important și profund decât diferențele din prezent.
În același timp, un rol global consolidat al Uniunii este cu atât mai important cu cât aceasta reprezintă o forță la nivel internațional și un exemplu pentru alte națiuni în domenii multiple, inclusiv lupta împotriva schimbărilor climatice şi susținerea multilateralismului eficient și pragmatic.
Pe baza considerentelor menționate, sunt ferm convins că o Uniune puternică - atât intern, cât şi pe plan global - va continua să aducă bunăstare și securitate cetățenilor săi, va continua să inoveze, să facă față provocărilor tehnologice și să gestioneze crize majore, să fie un actor economic competitiv, precum și un model de democrație și valori.
România şi Germania, ca state ferm dedicate procesului de integrare europeană, sunt parteneri naturali în acest demers.
Sper că multe din răspunsurile necesare vor fi aduse de Conferința privind viitorul Europei, care va fi lansată până la finalul mandatului Președinției germane a Consiliului UE. Bazele acestui proces au fost stabilite prin Declarația de la Sibiu, adoptată în mai 2019, când, pentru prima dată de la aderare, România a deținut Președinția Consiliului Uniunii.
Declarația sintetizează principiile pentru o Uniune mai puternică. Aceste orientări constituie „Spiritul de la Sibiu”, o Europă re-unită în pace și democrație - o singură Europă, de la Est la Vest, de la Nord la Sud, condusă de valorile și libertățile sale. O Europă care aduce statelor membre mai multă convergență și egalitate și care generează rezultate tangibile pentru cetățeni.
Doamnelor și domnilor,
Anul acesta este unul important nu doar pentru istoria europeană și mondială, ci și pentru relația noastră bilaterală. Aniversăm 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-germane.
Astăzi, legăturile României cu Germania sunt puternice și privilegiate, cu o relevanță strategică deosebită.
Consultările politice bilaterale și coordonarea în cadrul Uniunii au un ritm susținut și sunt dublate de relații economice solide.
Germania este gazda uneia din cele mai mari comunități românești în afara granițelor, care reprezintă un model de integrare în societatea germană, contribuind la bunăstarea statului german și la diversitatea socio-culturală.
Totodată, prezența etnicilor germani în România, vizibilă prin numeroase orașe și așezări înfloritoare, biserici, colecții muzeale, tradiții culturale, prin sistemul de învățământ cu predare în limba germană, a creat o punte de legătură solidă între statele noastre.
Libertățile cetățenești oferite de Dreptul de la Magdeburg - acea formă de drept urban provenit din statutul orașului dumneavoastră, au avut o influență deosebită și în Transilvania. Ele au definit viața, activitatea și raporturile juridice și în rândul comunității sașilor transilvăneni.
Închei prin a vă mulțumi încă o dată pentru Premiul acordat şi doresc să vă asigur, din nou, de angajamentul meu personal și al poporului român față de proiectul european, față de valorile și principiile democratice care ne-au adus împreună!
Vă mulțumesc!
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, domnul Heiko Maas – traducerea în limba română:
Stimate domnule Președinte,
Mă bucur că ați venit însoțit de soția dumneavoastră! Vă urez și dumneavoastră un călduros bun venit!
Stimate domnule Primar General,
Doamnelor și domnilor deputați, la nivel federal și de land, miniștri,
Stimate domnule Ambasador,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Aș dori să încep prin a mulțumi landului Saxonia Anhaltină și autorităților orașului Magdeburg că m-au lăsat să vin astăzi aici, pentru că, în vremuri în care este interzis să călătorești și să te cazezi la hotel, lucrul acesta nu mai este de la sine înțeles. Așa că, domnule Primar General, am venit direct de la Atena, ca să fiu sigur, și voi pleca mai departe cu avionul la Paris.
De aceea, domnule Președinte Iohannis, mă bucur în mod deosebit că, datorită onoarei pe care o am de a susține discursul de Laudatio pentru dumneavoastră, sunt astăzi aici, alături de dumneavoastră toți, la Magdeburg.
Doamnelor și domnilor,
Europa are o singură inimă, care bate prin noi toți și ne unește de la Est la Vest și de la Nord la Sud. Acestea sunt cuvintele pe care Klaus Iohannis le-a exprimat cu ceva timp în urmă, la Parlamentul European. Este ideea sa, care se regăsește în motto-ul Uniunii Europene, diversitate în unitate.
Iar în ceea ce privește diversitatea, în calitate de Președinte al României, Klaus Iohannis știe despre ce este vorba. Diversitatea etnică, religioasă, culturală și lingvistică a României, cu cele 20 de minorități naționale recunoscute, este o Europă în miniatură.
În calitate de reprezentant al unei astfel de minorități naționale, mai exact cea a sașilor transilvăneni, care trăiesc de peste 800 de ani pe teritoriul actualei Românii, Klaus Iohannis cunoaște care este valoarea diversității.
Acesta este, se pare, unul dintre motivele pentru care se implică cu atâta pasiune pentru ideea europeană și pentru diversitatea europeană. De aceea se implică pentru valorile noastre comune, care ne unesc pe noi toți în Europa și pentru care i se decernează astăzi Premiul „Otto cel Mare”.
Doamnelor și domnilor,
Faptul că ne aflăm astăzi aici, la Magdeburg, este o mare și deosebită bucurie, iar asta nu doar din cauza pandemiei de COVID-19, fiindcă în ultima jumătate de an astfel de evenimente au devenit o raritate. Orice călătorie a devenit ceva deosebit în aceste vremuri, dar o călătorie la Magdeburg ar fi fost pentru un cetățean din Vestul Germaniei până acum 31 de ani o călătorie aproape imposibilă - cu atât mai puțin în direcția opusă.
Cu câteva zile în urmă, am marcat 30 de ani de la Reunificarea Germaniei. Uităm din când în când că acest moment de fericire german are și o valență dublă, europeană. Pe de o parte, pentru că, fără evenimentele precursoare din celelalte țări din Europa Centrală și de Est, acest eveniment nu ar fi fost posibil. Și, pe de altă parte, pentru că, odată cu căderea Cortinei de Fier, nu s-au unit doar cele două state germane, ci întreaga Europă - acest spațiu cultural divers și mult mai mare decât toate statele noastre naționale de astăzi și ale cărui rădăcini se află, printre altele, și aici, la Magdeburg, pentru că Leagănul Codului Legal, de la Magdeburg, acea colecție de legi care au fost puse la dispoziția acestui oraș acum 800 de ani în urmă, a conferit cetățenilor libertate și autodeterminare.
În acea vreme, acel eveniment era așa de inovator și de succes, încât s-a răspândit în întreaga Europă Centrală, în Sud-Estul Europei ajungând până în orașul dumneavoastră natal, domnule Președinte Iohannis, la Sibiu – Hermannstadt, în germană – unde a început cariera dumneavoastră politică ca primar.
Cei care caută originile Uniunii noastre Europene de astăzi le vor găsi, nu în ultimul rând, în acest Cod Juridic de la Magdeburg, această comunitate juridică care leagă, depășind granițe și culturi diferite, oamenii în Europa. Este un lucru care ne sună foarte familiar și astăzi, iar orașele care foloseau acest cod legal exprimau unde se poziționau în ceea ce privește valorile și normele lor – mai precis, în această comunitate de valori și de legi europene.
Doamnelor și domnilor,
Aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană, în anul 2007, nu a însemnat altceva decât recunoașterea acestei apartenențe la Europa care a întârziat câteva secole, iar faptul că acest lucru s-a putut întâmpla reprezintă un motiv de mare bucurie, pentru că avem nevoie, mai ales acum, de o Europă unită, mare, pentru a depăși provocările cu care ne confruntăm în acest moment. Confruntări care sunt agravate și mai mult de pandemia de COVID-19. Este vorba de întărirea extremei dreapta și a populiștilor, pericolul dezinformării în democrațiile noastre, crizele care ne înconjoară în Europa și, nu în ultimul rând, rivalitatea în creștere dintre Statele Unite și China, care ne macină și pe noi, în Europa. Iar răspunsul nostru nu poate fi decât un răspuns european, așa cum am făcut acum 30 de ani în urmă.
Avem nevoie de mai multă solidaritate la nivel intern pentru ca Europa să își poată reprezenta valorile și interesele în mod hotărât și în exterior.
Doamnelor și domnilor,
Nimic din toate cele spuse nu sunt lucruri de la sine înțelese. M-am născut în 1966 în Vestul Germaniei, am crescut în pace, libertate, democrație, într-un stat de drept, într-o țară în care egalitatea era un lucru de la sine înțeles, în care minoritățile erau recunoscute. Nu a trebuit să lupt pentru nimic, nu cunosc această stare.
Câteodată am impresia că trăim vremuri în care persoane ca mine – și nu doar cei care fac parte din generația mea – consideră că lucrurile ar fi de la sine înțelese, ceea ce avem în viețile noastre și ceea ce reprezintă valorile din viața noastră. Dar nu este adevărat! Poate poți realiza acest lucru dacă călătorești mult prin lume. Momentan, în lume, avem circa 70 de milioane de refugiați și nu vom putea depăși și rezolva noi singuri în Europa problemele acestor oameni. Dar dacă te ocupi de aceste persoane și îi întrebi unde și-ar dori să trăiască, o mare parte din ei vor răspunde că în Europa, pentru că nu există un alt loc în lume unde există atât de multă pace, libertate, democrație și stat de drept așa cum este cazul la noi în Europa. Iar acest lucru se datorează Uniunii Europene.
De aceea cred că, tocmai în astfel de vremuri, trebuie să apreciem ceea ce avem - și nu doar ce ni se oferă în mod direct, ci trebuie să ne implicăm pentru a apăra valorile noastre în țările noastre, în Uniunea Europeană, și să dezvoltăm din ce în ce mai mult și mai departe ideile europene.
Iar Președintele Klaus Iohannis este unul dintre gânditorii importanți ai acestei idei la nivel european și nu doar formulând-o, ci și prin responsabilitatea cu care o promovează.
Faptul că putem acționa solidar în Europa, ceea ce este des pus sub semnul întrebării, cred că am reușit, în ciuda tuturor dificultăților din ultimele luni, să o dovedim, pentru că am căzut de acord asupra unui pachet de măsuri nemaipomenite de sprijin, la care ne angajăm cu toții în Europa, măsuri care vor avea succes doar dacă vom lucra împreună, doar dacă modernizarea își va face efectul acolo unde problemele cauzate de pandemia de COVID-19 sunt cel mai puternic resimțite, de la Biscaya la Marea Neagră, de la Andaluzia la Marea Baltică. Dar și dacă ajutoarele ajung la cetățeni, acolo unde este nevoie să punem bazele unei rezerve de echipamente și dotări medicale, așa cum este cazul în România.
Acestea sunt misiunile noastre, misiuni pe care, în ultimele luni la Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene, vom încerca, împreună cu partenerii noștri din țările membre, din Parlamentul European, să le realizăm.
Avem nevoie însă de aceeași convingere, de aceeași hotărâre de a realiza acest deziderat precum oamenii care acum 30 de ani în Europa Centrală și de Est s-au implicat și au luptat pentru democrație și libertate. Deci, trebuie să ne luăm inima în dinți, cum se spune în România.
Cineva care și-a luat întotdeauna inima în dinți pentru Europa sunteți dumneavoastră, domnule Președinte, indiferent dacă ați fost primar al Sibiului sau Președintele României. Ați fost mereu un reprezentant convins al Europei, iar premisa activității dumneavoastră a fost că între dezvoltarea și prosperitatea României există o conexiune directă, inevitabilă, cu dezvoltarea și prosperitatea Europei. Lucrul acesta este valabil pentru România, dar și pentru Germania.
Este clar că cei care dau vina pentru anumite acțiuni nefericite, lipsite de succes, dau vina pe cei de la Bruxelles. Este clar că pe aceștia i-ați deranjat.
Am trăit-o pe pielea mea atunci când am vizitat Bucureștiul acum doi ani, într-o perioadă tumultoasă din punct de vedere al politicii interne, o criză în desfășurare, și îmi aduc foarte bine aminte de discuția pe care am purtat-o atunci cu dumneavoastră.
Liniștea dumneavoastră și faptul că ați ținut sus standardele principiilor dumneavoastră m-au făcut să mă întorc acasă mult mai liniștit decât plecasem. Și nu pot să spun acest lucru despre fiecare călătorie pe care am întreprins-o, însă a fost cazul la dumneavoastră, cu crezul dumneavoastră clar pentru Europa, pentru ce înseamnă Europa, democrație, stat de drept, valorile noastre care ne unesc pe noi toți în Europa.
Doamnelor și domnilor,
Noi, germanii, știm că reunificare nu înseamnă întotdeauna unitate. Originile noastre diferite, biografiile noastre diferite, trebuie să le recunoaștem ca fiind parte a diversității, un punct forte și nu o slăbiciune. Din când în când, trebuie să ne reamintim acest lucru.
Cel la care putem să ne uităm și pe care să îl luăm drept exemplu este domnul Klaus Iohannis. De aceea, vă mulțumim, domnule Președinte! Vă mulțumim că sunteți alături de noi! Inima dumneavoastră europeană bate alături de noi.
Permiteți-mi să exprim această gratitudine astăzi, aici, prin decernarea Premiului „Otto cel Mare” al orașului Magdeburg unui laureat demn, unui mare european și unui prieten apropiat al țării noastre, Președintele Klaus Iohannis!
Felicitări!