Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la finalul deplasării test cu trenul pe conexiunea feroviară „Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”
Domnule Prim-ministru,
Domnule ministru,
Onorată asistență,
Iată că Planul de Relansare Economică pe care l-am elaborat împreună cu Guvernul Orban începe să-și arate și partea practică.
Pentru a sublinia importanța dezvoltării infrastructurii feroviare, am participat astăzi la un test pe singura linie nouă de cale ferată, construită, atenție, nu din `89 încoace, din `84 încoace, cum ne-a spus domnul ministru.
Noi dorim să dezvoltăm Aeroportul Internațional, dorim să-i dăm amploare, dar pentru asta, evident, este nevoie să poți să ajungi în aeroport în condiții foarte bune, în condiții predictibile, și pentru acest lucru legătura de la Gara de Nord până la Aeroport este absolut esențială.
Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România. Nu întâmplător am participat în ultimele zile la metrou, la autostradă și, iată, acum la testarea acestei noi căi ferate.
Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește Planul de Relansare Economică. România are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă, puternică și pentru asta este nevoie de infrastructură de transport, iar pentru a putea realiza această infrastructură de transport avem o șansă enormă, acum în anii care urmează, când putem să folosim banii europeni care ne sunt puși la dispoziție.
Trebuie să recunoaștem că bani europeni am avut și până acum, doar voința politică până acum a fost puțină. Dacă ne gândim doar că din 2016 până în 2019 s-a realizat din această linie 11% și în niciun an de când a venit guvernul liberal s-a realizat practic tot restul, linia este ca și realizată, putem să ne dăm seama care este voința politică și putința politică.
Îi felicit pe toți – Premier, ministru, constructori, consultanți, și toată lumea care a participat și a facilitat această dezvoltare.
Sunt convins că acesta va fi ritmul impus pentru anii următori, un ritm care va schimba fața României în sens pozitiv.
Vă mulţumesc! Felicitări!