Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la finalul reuniunii Consiliului European
Bună ziua!
Tocmai s-a încheiat Consiliul European și am ajuns la un acord. Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, un acord extrem de important pentru România.
Iată că, după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare.
Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice.
Este, de asemenea, foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansare, pentru revigorare economică.
Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică.
Iată, deci, că până acum ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos. Încă o dată, este o zi importantă pentru România, o zi importantă pentru proiectul european, și vom merge mai departe, fiindcă acești bani trebuie folosiți pentru reconstrucția României.
Vă mulțumesc!