Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Bună ziua!
Am condus astăzi ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării în care am avut o discuție aplicată cu autoritățile care au responsabilități în domeniu cu privire la măsurile concrete întreprinse pentru monitorizarea și managementul unor potențiale cazuri de infecție cu noul coronavirus, precum și cu metodologia de împiedicare a răspândirii acestui virus pe teritoriul României.
Până în acest moment - deci până în acest moment, când vă vorbesc - nu avem confirmat niciun caz de infecție cu acest virus în România. Chiar acum câteva minute, am primit și rezultatele din Gorj, care sunt negative, deci nu avem nicio persoană confirmată cu coronavirus în România. Dar nivelul de mobilizare trebuie să rămână ridicat, pentru că ne confruntăm cu o urgență medicală globală.
Trăim într-o lume aflată în continuă mișcare și toate statele, nu doar România, sunt vulnerabile în fața acestui virus, care, evident, nu ține cont de granițe geografice.
Din analiza făcută în cadrul ședinței CSAT, s-a constatat că instituțiile responsabile au luat la timp măsurile care se impun pentru a preveni contaminarea.
Guvernul Orban a adoptat prevederi normative care să facă posibilă o serie de acțiuni, inclusiv achiziții, necesare combaterii efectelor coronavirusului.
Astăzi, le-am cerut tuturor decidenților membri ai CSAT să rămână la cel mai înalt nivel de implicare și vigilență, pentru că este esențial să tratăm pericolul cu care ne confruntăm cu maximă responsabilitate, dar și cu calm – responsabilitate și calm.
Sunt necesare eforturi concentrate, în continuare, pentru asigurarea măsurilor preventive, dar și a celor care se impun pentru gestionarea eventualelor cazuri de infecție pe teritoriul României, atât din partea autorităților centrale, cât și din partea instituțiilor de specialitate de la nivel județean și local.
În ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării am subliniat nevoia de comunicare eficientă între toate structurile implicate în combaterea infectării cu coronavirus, atât la nivel central, cât și la nivel local, informarea permanentă a Direcțiilor de Sănătate Publică, a medicilor de familie și a managerilor de spitale publice și private.
Este nevoie de un efort comun și unitar și de aplicarea riguroasă și fără abateri – repet, aplicare riguroasă și fără abateri – a măsurilor de prevenție, pentru a asigura cea mai bună protecție a cetățenilor.
În acest context, am hotărât ca pe lângă măsurile deja stabilite, să fie suplimentate măsurile de control, pentru identificarea potențialilor bolnavi cu afecțiuni respiratorii și prevenirea infecției cu noul coronavirus la punctele de frontieră terestră, maritimă, fluvială și aeriană.
Ministerul Sănătății va asigura personalul medical necesar în aceste puncte de trecere a frontierei, cu specialiști din cadrul direcțiilor de sănătate publică, inclusiv prin detașare din alte județe și unități sanitare.
În eventualitatea – atenție - eventualitatea confirmării unor cazuri de coronavirus pe teritoriul României, este esențială protecția personalului medical care ia contact cu persoanele infectate.
Ca atare, autoritățile trebuie să asigure personalului medical toate dotările necesare, inclusiv, sigur, echipamentul de protecție.
Am luat, astfel, în cadrul CSAT decizia alocării de către Guvernul României a resurselor financiare pentru achiziția de echipamente individuale de protecție, camere de izolare cu presiune negativă, izolete cu presiune negativă pentru transport pe targă și medicamente.
Conform evoluției de până acum în țările afectate, persoanele care pot dezvolta complicații în urma contractării coronavirusului sunt în special vârstnicii. Ca atare, o atenție specială trebuie acordată protejării acestei categorii mai vulnerabile.
Autoritățile trebuie să își intensifice eforturile de comunicare în ceea ce privește coronavirusul. Atât cei care au călătorit în zone în care există cazuri confirmate, cât și cei care dezvoltă simptome specifice trebuie să știe cum să procedeze. Urmează să fie implementată cât mai rapid, probabil deja de mâine dimineață, linia telefonică, gestionată de Ministerul Sănătății, dedicată apelanților care solicită informații referitoare la infecția cu coronavirus.
Am încredere că toate instituțiile statului implicate, dar mai ales sistemul medical românesc, au capacitatea de a gestiona această situație, atât pe latura preventivă, cât și pe cea de tratament al eventualelor cazuri de infectare.
În încheiere, reiau apelul la calm pe care l-am făcut și acum două zile, întrucât nu există motive de panică.
Este esențial să tratăm cu toată atenția această situație, să ne informăm permanent din surse oficiale și credibile.
Din păcate, am observat că abordarea mass-media a fost în unele cazuri inutil de alarmistă, fapt care generează o stare de anxietate nedorită în rândul populației. Reiau apelul și către mass-media, informați oamenii corect și constant, dar de o manieră echilibrată și fără excese, fără încercări de a transforma aceste informări în ceva senzațional!
În același timp, toți cetățenii trebuie să înțeleagă că este responsabilitatea fiecăruia în parte, nu doar a instituțiilor, să coopereze, să respecte întru totul indicațiile și sfaturile autorităților, pentru a avea o strategie de succes în a preveni și a combate infecțiile cu coronavirus.
Cel mai important instrument de stopare a răspândirii coronavirusului este prevenția.
De aceea, îi încurajez pe oameni să urmeze principala recomandare a tuturor specialiștilor, inclusiv a celor din Organizația Mondială a Sănătății, conform căreia cea mai sigură protecție este menținerea unei igiene personale permanente.
Vă mulțumesc!