Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună seara!

Astăzi avem două teme, coronavirus și procedurile din Parlamentul României. Având în vedere interesul extrem de crescut pentru evoluția coronavirusului în Europa, voi începe cu acest subiect și, după cum știți, lucrurile s-au schimbat rapid în ultimele zile în ceea ce privește numărul de cazuri de persoane infectate cu coronavirus în Europa, în special în Italia. Situația din Peninsulă a generat și generează în continuare multă îngrijorare, inclusiv în rândul cetățenilor români, lucru ușor de înțeles, date fiind legăturile foarte strânse pe care le avem cu această țară și comunitatea importantă de români care trăiește în Italia, inclusiv, din păcate, în zonele puternic afectate.

Eu sunt în contact permanent cu instituțiile responsabile ale statului pentru a monitoriza ceea ce se întâmplă în zonele aflate în carantină și în care locuiesc români.

Vreau să fiu foarte clar, nu avem niciun caz de coronavirus înregistrat în România până în prezent, dar va trebui să fim pregătiți dacă lucrurile evoluează negativ.

Ca atare, am decis să convoc Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru miercuri, 26 februarie, ora 14.00, pentru o informare privind măsurile concrete privind  monitorizarea și managementul unor potențiale cazuri de infecție cu noul coronavirus, precum și strategia de combatere a unei potențiale epidemii de coronavirus la nivel național.

Autoritățile române au luat măsurile care se impun pentru a preveni contaminarea cu acest virus, dar trebuie să insiste pe măsurile de comunicare eficientă și informare corespunzătoare a populației.

Fac un apel la calm către cetățeni și îi îndemn să se informeze corect, să fie vigilenți și să respecte normele de igienă și sfaturile pe care le oferă medicii pentru a se proteja.

Fac în aceeași măsură și un apel la mass-media să evite senzaționalul și știrile cu impact emoțional ridicat, care pot genera și amplifica sentimentul de panică în rândul populației.

Nu în ultimul rând, fac un apel la politicieni să nu speculeze această situație în mod oportunist. Am observat deja mai multe luări de poziție prin care unele persoane dau dovadă de iresponsabilitate, făcând declarații alarmiste de natură să sperie cetățenii.

Le cer să înceteze imediat cu această atitudine!

Câteva cuvinte în continuare și despre situația politică la zi.

PSD continuă să demonstreze că este un partid iresponsabil, care se joacă cu destinul României.

După ce a produs una dintre cele mai dezastruoase și anti-europene guvernări de după Revoluție, care a lăsat țara cu deficite majore, după ce a demis Guvernul Orban pentru a conserva puterea baronilor locali, PSD a creat o nouă criză, pe care a aprofundat-o prin sesizarea Curții Constituționale.

Nu voi comenta decizia Curții Constituționale, așa cum știți că nu am comentat nici cu alte ocazii, și voi aștepta motivarea.

Însă ceea ce face PSD este o sfidare fără precedent la adresa oamenilor, cu atât mai mult în aceste zile în care România are nevoie de acțiune politică responsabilă, și nu de politicieni care să o ducă mai adânc în criză și în instabilitate.

Vedem, pe de o parte, un Guvern demis pentru că a încercat să democratizeze administrația locală și care, chiar așa demis cum este, guvernează pentru ca instituțiile să poată lucra în continuare eficient pentru oameni.

Pe de altă parte, vedem un PSD obsedat de putere, care refuză să accepte că și-a pierdut legitimitatea de a guverna. Acesta nu este verdictul meu, este verdictul cetățenilor.

Desemnarea unui prim-ministru din partea unei alianțe coagulate ad-hoc în jurul PSD ar intra în coliziune directă cu opțiunea românilor, exprimată fără echivoc la alegerile europarlamentare, la referendum și la prezidențialele de anul trecut.

De aceea am și spus că, în opinia mea, cea mai legitimă soluție este revenirea cât mai repede la votul cetățenilor și crearea unei noi majorități parlamentare, care să poată susține un Guvern stabil, capabil să construiască autostrăzi, spitale, școli și să guverneze pentru cetățean.

Avem nevoie de un nou Legislativ, care să ofere o nouă majoritate dispusă să își asume și să susțină reformele indispensabile pentru progresul și dezvoltarea țării. Nu putem continua așa, cu situații de blocaj perpetue, cu guverne demise trimestrial.

Vedem însă că PSD-ului îi este frică să se întoarcă la popor și, deși timp de trei ani de zile a eșuat în a guverna, acum vrea să îi împiedice să-și facă treaba pe cei care au dovedit că vor și știu ce trebuie făcut în România.

În ciuda tuturor acestor blocaje permanente din partea PSD, îi asigur pe toți cetățenii că România este o țară guvernată, chiar dacă are un guvern interimar, însă situația generată de inconștiența PSD trebuie să înceteze.

Dacă aveți întrebări, poftiți!

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Domnule Președinte, ați spus că veți aștepta motivarea CCR. Voiam să vă întreb dacă veți face o desemnare de premier după ce va veni această motivare și, dacă da, dacă va fi tot domnul Ludovic Orban.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Situația este extrem de serioasă. Nu comentez decizia Curții, dar evident că voi pregăti câteva demersuri foarte concrete, pe care le voi anunța imediat ce am luat aceste decizii.

Jurnalist: Domnule Președinte, comunicatul Curții leagă această decizie de capacitatea sau, mai degrabă, incapacitatea premierului desemnat de a coagula o majoritate. În ce măsură este posibil, dacă acest lucru se va regăsi în motivarea Curții, să desemnați un premier din partea unei majorități formate, să zicem, în jurul PSD?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am spus-o și o repet: nu voi desemna un premier PSD.

Jurnalist: Nici un premier independent susținut de o coaliție în jurul PSD, cum a fost domnul Pricopie, de exemplu?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu există niciun partid și nicio coaliție care are o majoritate în Parlament. Așadar, nu voi desemna un premier decât atunci când voi considera că aceasta este soluția justă pentru această criză în care ne aflăm acum.

Jurnalist: Pentru că e timpul scurt, o să vă adresez o întrebare care nu este legată de cele două subiecte. Ați semnat săptămâna trecută decretele pentru numirea procurorilor-șefi la marile Parchete. Sigur, e prea târziu să vă mai întreb de ce ați numit un procuror general care a semnat un protocol neconstituțional cu SRI sau care a redactat OUG 13, însă în spațiul public s-a desfășurat în ultimele zile o campanie de intimidare și discreditare a unor jurnaliști, procurori. Și s-a ajuns chiar să fie filat procurorul general adjunct în toaleta unui local și jurnaliștii să fie acuzați de diverse chestiuni mincinoase. Domnul jurnalist Dan Tăpălagă vă cerea ieri să vă delimitați de ceea ce s-a întâmplat, pentru că totul pare să fi fost coordonat sau cel puțin acceptat de instituții ale statului. Și aș dori să vă întreb și eu dacă mai credeți că este nevoie de presă liberă în România sau ne găsim altceva de făcut în următorii ani. Poate, vorba aceea, poate dumneavoastră aveți treabă și noi vă reținem.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Una la mână – presă liberă DA! Și ca să nu mergem mai departe decât întâlnirile noastre – știți foarte bine că, și în întâlnirile transmise public, și în cele numite informale, vă încurajez întotdeauna să vă exprimați liber. Unii chiar o faceți. În acest sens, aștept ca presa să devină mai independentă, mai liberă și să trateze deschis toate subiectele.

Dar ceea ce ați menționat, faptul că cineva reclamă că a fost filat, că au încercat unii să intimideze persoane din justiție, așa ceva nu pot să accept!

Iar dacă astfel de situații au existat, eu solicit celor vizați să sesizeze urgent organele abilitate pentru a se verifica și, dacă este cazul, pentru a se lua măsuri ferme.

Independența justiției este nenegociabilă și libertatea persoanei de asemenea. Deci, astfel de situații ar fi, dacă s-ar confirma, intolerabile pur și simplu!

Jurnalist: Potrivit comunicatului Curții Constituționale, se spune foarte clar că Președintele – dumneavoastră, adică – va trebui să numească un premier care să aibă ca scop asigurarea unei majorități parlamentare în vederea învestirii. Înțeleg că decizia de astăzi a fost luată și pe baza unor declarații în spațiul public, făcute de dumneavoastră, de Ludovic Orban, de lideri ai PNL, în care ați spus clar că prima opțiune sunt anticipatele. La ce să ne așteptăm de aici înainte în acest demers, pe de-o parte de nominalizare a noului premier, candidat la funcția de premier, și pe de altă parte anticipatele, alegerile parlamentare anticipate?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Din informațiile mele, Curtea Constituțională nu judecă declarații politice și opinii politice, ci acțiuni instituționale. Dar mai multe vom afla când citim motivarea.

Jurnalist: Ce șanse credeți că mai sunt în acest moment pentru organizarea alegerile anticipate?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Tocmai au scăzut.

Jurnalist: Adică sunt sub 50%?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sub 50%, da.

Jurnalist: Cel mai probabil nu vom mai avea alegeri anticipate și vom merge către alegeri la termen?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Au scăzut șansele.

Jurnalist: Domnule Președinte, vreau să vă întreb dacă o să vă implicați să formați o majoritate parlamentară în jurul PNL și dacă luați în calcul să desemnați pentru funcția de premier pe altcineva în afară de Ludovic Orban.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Majoritățile în Parlament se formează prin negocieri politice între partide și se verifică prin vot. Mai mult la această chestiune nu pot să spun. Iar dacă și pe cine voi desemna, pentru situația în care trebuie desemnată o persoană cândva, asta o să aflați atunci când fac desemnarea.

Jurnalist: Având în vedere evoluția coronavirusului, nu considerați că România ar avea nevoie de un guvern plin, cu mandat plin?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: România are un guvern foarte responsabil. Iresponsabilitatea se găsește în altă parte și Guvernul are absolut toate puterile necesare pentru a gestiona orice fel de criză.

Jurnalist: Aș dori să vă întreb, în contextul pe plan național, euro știm că a atins un nou maxim, în contextul pe plan internațional, criza provocată de coronavirus: credeți că anticipatele ar mai trebui să reprezinte o prioritate și cum vedeți România în decembrie 2020, cu toate aceste demersuri?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ne găsim în situații complicate, și europene, și epidemia de coronavirus ne dă în Europa, în Asia, bătăi de cap. Noi ne pregătim ca să gestionăm situația foarte bine. Însă, vedeți, alegerile sunt baza democrației. Deci, alegerile se fac și rezolvă problema conducerii unei țări. Există o singură situație, pe care sper să nu o prindem niciodată, în care alegerile pot fi amânate. În Constituția noastră scrie că doar în caz de război alegerile pot fi amânate. Nu ne dorim să ajungem în această situație. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că un guvern, fie și interimar, are toate puterile necesare pentru a gestiona inclusiv situații de criză. Guvernul interimar nu poate da ordonanțe de urgență, nu își poate angaja răspunderea, dar poate guverna și Parlamentul poate legifera.

Jurnalist: Dacă și ultimele posibilități pentru anticipate scad, v-ați gândit la coagularea unei majorități cu USR, luând în considerare că liderul USR Dan Barna declara că ar intra la guvernare, alături de Partidul Național Liberal? Asta și în contextul atacurilor care vin din partea celor din USR, Dan Barna declara despre dumneavoastră că praful de stele de pe umerii dumneavoastră s-a risipit.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu știu care e treaba cu praful, dar poate mă lămurește respectivul politician când ne vedem data viitoare la consultări care este treaba cu prafurile. Este clar că suntem într-o situație politică complicată. Este clar, pe de altă parte, că țara este guvernată și Parlamentul poate legifera, însă mi s-ar părea foarte riscant să perpetuăm acest interimat până în decembrie. Repet, întoarcerea la electorat este soluția democratic corectă și legitimă, însă ea nu se poate realiza doar prin voința Președintelui, ea se poate realiza atunci când întreaga conjunctură politică este de așa natură.

Jurnalist: Dar dacă motivarea Curții Constituționale vă va obliga să desemnați un premier cu majoritate? Ludovic Orban susținea astăzi că ar putea să încerce să formeze o majoritate în acest moment.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Încă nu am ajuns acolo să pot eu să ghicesc majoritățile sau să le stabilesc eu, nici nu este treaba Președintelui, este treaba Parlamentului să găsească majoritățile. Mai exact este treaba celui desemnat să-și găsească o majoritate între partidele parlamentare. Însă, ceea ce se va întâmpla vom vedea după citirea motivării.

Jurnalist: Domnule Președinte, liberalii avansau ca orizont de timp data de 15 martie până la care vom ști sigur dacă vom avea anticipate sau nu. Vedeți posibilă o tergiversare a acestui scandal politic după această dată? Pentru că tocmai ați spus că anticipatele devin tot mai îndepărtate.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu m-aș lega la acest moment de o anumită dată. Este nevoie de o analiză profundă, dar în două, trei zile voi comunica următorul demers.

Jurnalist: La începutul anului vorbeați public despre două obiective politice, alegeri anticipate și alegerea primarilor în două tururi. Unde a greșit PNL în această perioadă de nu s-a ajuns la niciunul dintre ceste obiective?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: PNL nu a greșit. PNL guvernează responsabil, rezonabil și cu cele mai bune intenții, dar așa cum am spus și la începutul anului, și acum 10 minute, dacă se ajunge sau nu la anticipate, nu ține doar de voința Președintelui și nici de voința unui partid, ține de o întreagă conjunctură politică, iar alegerea primarilor în două tururi a fost și este o dorință de-a mea. Este și a fost dorința PNL. Nu s-a putut realiza din simplul motiv că PSD a adunat din nou o majoritate toxică, care s-a opus prin moțiune de cenzură instituirii acestei modificări în legislația electorală. Deci nu, nu PNL a greșit, ci PSD care se opune oricăror reforme și progrese. Din acest motiv cred că avem nevoie de un nou legislativ.

Jurnalist: Luați în calcul, în acest context, un guvern de uniune națională?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Un guvern de uniune națională nu.

Jurnalist: Domnule Președinte, nu considerați în actualul moment că se pune o presiune pe Curtea Constituțională, iar o parte a judecătorilor sunt acuzați de partizanat politic?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am astfel de informații, că se pune presiune și se judecă partizan, dar, dacă cineva ar avea astfel de informații, cu siguranță ar putea să le facă publice, cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Jurnalist: Cum considerați că se comportă autoritățile din România privind gestionarea coronavirusului, în condițiile în care primul caz de deces în Italia a fost raportat acum două zile în urmă, iar MAE român a venit cu un avertisment abia astăzi, la 12:00, privind călătoriile în zonele afectate?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Autoritățile se mișcă bine și este foarte important să luăm noi măsurile de prevenție. Acestea au fost discutate și astăzi. Probabil știți că există o întâlnire cu autoritățile responsabile. Pentru a accentua și pentru a sublinia importanța acestora și, sigur, pentru a le întări, am decis să convoc CSAT.

Jurnalist: PMP a propus ideea de numire a domnului Traian Băsescu ca premier desemnat. Ce părere aveți despre această idee? Ar fi un candidat bun pentru funcția de premier?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Deocamdată nu am făcut consultări, nu am primit propuneri.

Jurnalist: Domnule Președinte, spuneți că ați convocat ședința CSAT pentru a discuta despre coronavirus. Credeți în momentul de față că este nevoie de controale mai stricte la intrarea în țară și vă gândiți să cereți un plan de acțiune în situații de urgență?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Un plan de acțiune există. Există un comitet interministerial care s-a întrunit deja de acum câteva săptămâni, a propus un set de măsuri, măsuri care se pun în practică. Este posibil să avem nevoie de mai multe măsuri și exact pentru a pune o corelare rapidă între instituțiile statului care trebuie să ia aceste măsuri am convocat CSAT.

Jurnalist: În PNL se discută în ultima perioadă despre posibilitatea ca doi primari foarte cunoscuți – Mihai Chirica la Iași și Cătălin Cherecheș la Baia Mare – să candideze din partea PNL la alegerile locale din acest an. Cum vedeți acest lucru ținând cont că vorbim de un primar la Iași care vine din PSD, plecat între timp, și un primar la Baia Mare care are unele probleme penale, dosare trimise în judecată.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Pot să vă spun ce am spus și celor din PNL care m-au întrebat. Desemnarea candidaților pentru primării, consilii județene și consilii locale revine partidului, iar PNL are suficienți oameni, suficientă expertiză, suficientă experiență pentru a gestiona foarte bine aceste chestiuni. Așa că vă rog ca aceste întrebări să le adresați la conferințele de presă ale PNL, dacă vorbim de PNL, sau ale PSD, când vorbim de PSD. Pe scurt, eu nu mă implic și nu emit opinii în aceste chestiuni.

Mulțumesc!