Declarații de presă comune ale Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Președintele Consiliului Director al Societății pentru conferirea Premiului Internațional „Carol cel Mare”, domnul Dr. Jürgen Linden, și Primarul Orașului Aachen, domnul Marcel Philipp
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună ziua! Guten Tag!
Salut prezența la București a domnului doctor Jürgen Linden, Președintele Consiliului Director al Societății pentru conferirea Premiului Internațional „Carol cel Mare” al orașului Aachen, în dreapta mea, și a domnului Marcel Philipp, Primarul orașului Aachen și Membru al Consiliului Director al Societății, în stânga mea.
Am avut astăzi o întrevedere cu domniile lor în perspectiva organizării ceremoniei de decernare a Premiul internațional „Carol cel Mare” pentru unitatea Europei în anul 2020, care urmează să aibă loc în orașul Aachen, la data de 21 mai.
Le-am mulțumit cu acest prilej pentru decizia de a-mi conferi Premiul „Carol cel Mare” în acest an, o distincție care mă onorează.
Am arătat că urmează să primesc această înaltă și prestigioasă distincție în numele României, drept recunoaștere a eforturilor noastre, a angajamentului în folosul unității și solidarității europene.
Totodată, premiul se datorează societății românești, care a reconfirmat prin voturile exprimate pe parcursul anului trecut atașamentul față de Europa și valorile sale.
Suntem un popor profund atașat de valorile și construcția europene și întotdeauna am considerat că viitorul României este alături de celelalte state europene, de care ne leagă istoria, cultura, civilizația și valorile democratice.
Imaginea României de stat profund pro-european este mult mai vizibilă acum, după exercitarea pentru prima dată a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019.
Rezultatele importante pentru avansarea dosarelor europene cu miză majoră, precum și evenimentele organizate în România în timpul acestui mandat - cel mai important fiind Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019, finalizat prin adoptarea Declarației de la Sibiu - au demonstrat capacitatea României de a asuma un rol de stat membru al Uniunii matur și pregătit să contribuie la consolidarea Uniunii Europene.
Deținând Președinția Consiliului Uniunii Europene, România a avut oportunitatea de a fi și un actor important într-un amplu proces de reflecție asupra viitorului Uniunii Europene.
Când vorbim despre viitorul Uniunii Europene, ne referim la consolidarea proiectului european, la funcționarea unitară a acestuia și la faptul că fiecare stat membru trebuie să își găsească locul în cadrul acestuia și să se simtă pe deplin integrat.
Ceea ce își dorește România este o consolidare a proiectului integrării europene în baza principiului convergenței și coeziunii. Uniunea va fi cu atât mai puternică și relevantă cu cât fiecare stat membru este mai puternic din punct de vedere economic și social.
Obiectivele majore ale acțiunilor noastre comune la nivel european trebuie să fie în linie și cu angajamentele asumate la Summitul de la Sibiu: o Europă unită, o Europă care aduce statelor membre mai multă convergență și egalitate, care generează rezultate tangibile pentru cetățenii europeni.
Voi avea ocazia să revin la Aachen, după ce în ianuarie 2019, acum un an de zile, am avut onoarea să particip, în calitate de reprezentant al Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german, la invitația Cancelarului Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel, și a Președintelui Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, un moment important pentru relația bilaterală dintre cele două țări, dar și pentru Uniunea Europeană în ansamblul său.
Decernarea Premiului „Carol cel Mare” va reprezenta, astfel, o excelentă oportunitate de a prezenta România drept un partener solid și de încredere în cadrul Uniunii Europene, dedicat profund consolidării proiectului european.
Vă mulțumesc încă o dată, domnule Președinte Linden, domnule Primar Philipp, pentru vizita pe care o efectuați în România și vă asigur de întreaga disponibilitate a mea și a echipei mele de a contribui la realizarea unui eveniment de succes la Aachen, în luna mai.
Vă mulțumesc!
Președintele Consiliului Director al Societății pentru conferirea Premiului Internațional „Carol cel Mare”, domnul Dr. Jürgen Linden: Vă mulțumesc, domnule Președinte!
Mult stimate doamne,
Mult stimați domni,
Premiul Internațional „Carol cel Mare” a fost instituit în urmă cu 70 de ani, pe ruinele celui de-al doilea Război Mondial. Obiectivul a fost de la început integrarea europeană. Premiul „Carol cel Mare” a sprijinit faza de fondare, de extindere și de aprofundare. Acest premiu a parcurs toții pașii pe care i-a parcurs și Europa, pași care au dus Europa mai departe.
Ne bucurăm mult că în acest an Excelența Sa Președintele României primește Premiul „Carol cel Mare” pe anul 2020 de Ziua Înălțării la Aachen. Permiteți-mi să vă spun că și Consiliul Director al Societății a adoptat în unanimitate conferirea acestui premiu - foarte repede, în acest an, am luat decizia de a conferi premiul, deoarece suntem convinși că Președintele Iohannis, la ora actuală, este una dintre figurile conducătoare cele mai importante ale politicii europene.
Este o personalitate stabilă, care susține și promovează valorile europene. Este un susținător al statului de drept, al separației puterilor în stat, susține protecția minorităților. Reprezintă o personalitate care știe că și oamenii din Europa trebuie să beneficieze de echilibru social și să aibă o siguranță a vieții. Suntem foarte mândri că Președintele Klaus Iohannis a acceptat să primească în acest an acest premiu.
Noi credem că conferirea acestui premiu poate să dea un impuls deosebit dinspre Aachen, ceva care să arate unitatea europeană, cooperarea la nivel european și să le promoveze pe acestea în ideea de susținere și dezvoltare a reformelor.
În analiza noastră ținem seama și de faptul că Europa este într-o situație tipice unei crize. Avem noi negocieri ale Uniunii Europene cu Regatul Unit al Marii Britanii, Brexit-ul s-a încheiat. Continuăm să avem problematica migrației, a refugiaților. De asemenea, avem probleme financiare neclarificate. Deci, nu toate crizele au fost soluționate, dar suntem optimiști, avem încredere că aceste crize pot fi soluționate cu stabilitatea unor oameni așa cum este Președintele Klaus Iohannis în Europa.
Din punctul nostru de vedere, este un caz fericit, este un noroc pentru România, și îmi permit ca din partea orașului Aachen să spun că este un caz fericit, un noroc, și pentru Europa. Este un model pentru cetățenii noștri, mai ales pentru generația tânără.
Din acest motiv, stimate domnule Președinte, suntem și recunoscători că dumneavoastră acceptați acest premiu.
Împreună cu dumneavoastră, la Aachen, putem să dăm un impuls pentru viitorul Uniunii Europene, un impuls care, sperăm noi, să fie auzit în toată Europa.
Vă mulțumesc!
Primarul Orașului Aachen, domnul Marcel Philipp: Domnule Președinte,
Doamnelor și domnilor,
Să realizăm viitorul Europei împreună – acesta este obiectivul nostru. Pentru acest lucru avem nevoie de progrese la nivelul integrării, dar, în același timp, ne uităm la diversitatea culturală, la șansele care rezidă în acestea și noi vedem România ca o țară de care Europa are nevoie și o țară despre care Germania trebuie să afle mai mult decât știe până acum.
Aachen este poate locul potrivit pentru a vorbi despre Europa, despre viitorul Europei, să avem un schimb de idei despre istorie, despre șansele care se regăsesc în diversitatea și unitatea Europei.
Vrem să folosim acest prilej de a vorbi din Aachen despre Europa, vrem să creăm o platformă pentru oamenii care au ceva de spus, care sunt un exemplu pentru Europa. Astfel, vrem să oferim această platformă și domnului Președinte.
Cred că va fi un eveniment foarte bun și reprezenta o platformă bună pentru mesajele dumneavoastră. Oamenii care au vorbit în Aachen pe această temă ne-au dat feedback-uri foarte pozitive, că am făcut alegerea cea bună și ne bucurăm cu toții să vă urăm bun venit în Aachen.
Veți participa la ceremoniile noastre, așa cum este obiceiul nostru, vom include și tineretul. Cu două zile înainte se conferă Premiul „Carol cel Mare” pentru tineret, iar ceremonia la care dumneavoastră veți participa va proiecta acest eveniment.
Este important ca dumneavoastră să intrați în discuție cu studenții, să aveți un schimb de idei cu privire la tot ceea ce poate duce Europa mai departe. Este important să imprimăm idei, să dăm impulsuri cu privire la subiecte care sunt importante pentru Europa, dar totodată să exprimăm optimismul de care cu toții avem nevoie pentru a dezvolta Europa pe baza culturii noastre și a diversității noastre culturale.
Vă mulțumesc!
Sesiune de întrebări și răspunsuri
Jurnalist: Domnule Președinte, veți primi cea mai importantă distincție care poate fi conferită unui om politic și de stat din Europa. Cum intenționați să utilizați acest context și faptul că sunteți la conducerea celei mai pro-europene țări din regiune în configurarea viitorului Uniunii Europene, mai ales post-Brexit și cu provocările care urmează?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În primul rând, cred că este important și îmi place să subliniez că acest premiu extrem de onorant, important, îl primesc eu, dar cred că în realitate îl primesc eu pentru români, pentru România. O persoană, un politician singur poate să dea impulsuri, poate să aibă o atitudine, poate să vină cu idei, dar pentru a pune în mișcare lucrurile are nevoie cel puțin de o echipă și echipa mea este foarte mare, sunt toți românii pro-europeni.
În acest sens, intenționez să folosesc această ocazie pentru a resublinia valoarea proiectului european, pentru a mă implica pentru consolidarea proiectului european și pentru a fi o voce în Europa care vorbește clar, răspicat, pentru Uniunea Europeană, pentru viitorul Uniunii Europene și pentru depășirea diferitelor crize cu care, vrem, nu vrem, ne confruntăm.
Dar eu sunt convins că noi, românii, noi, europenii, avem și forța, și capacitatea, și știința pentru a moderniza în continuare proiectul european, pentru a-l face mai solid, mai consolidat, mai unit și pentru a reuși să îl facem mai performant pentru cetățenii europeni.
Jurnalist: Domnule Președinte, dumneavoastră, în laudatio-ul Comitetului pentru conferirea Premiului „Carol cel Mare”, sunteți prezentat ca un creator de punți între Europa de Est și de Vest. Acest lucru se produce într-un moment în care, în Europa de Est, sunt țări se află pe căi care nu reprezintă 100% drumul european. Este vorba de statul de drept, este vorba de iliberalism. În același timp, avem un politician al Uniunii Europene care vorbește despre Europa celor două viteze. Care este opinia dumneavoastră? Cum vă poziționați?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că este nevoie tot timpul și oriunde să construim punți. Proiectele politice nu sunt liniare, iar proiecte de genul acesta nu se termină niciodată. Trebuie să lucrăm mai departe, trebuie să întărim proiectul european, trebuie să îl extindem, iar o parte importantă din acest lucru este ca între cei care au opinii diferite să se creeze punți.
Din acest motiv, eu consider că intervenția mea poate fi apreciată și ca cea a unui constructor de punți, dar eu nu sunt singur, noi știm, și eu sper că tot mai mulți știu că în România populația este tot mai pro-europeană, România este o țară pro-europeană. De aceea eu pot face acest lucru, pentru că populația României este în spatele meu, mă susține.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană este un proiect care a fost extins tot mai mult, care a fost îmbunătățit, care a fost întărit, dar, prin extindere, au apărut și alte cerințe noi, alte obstacole noi și acestea trebuie depășite, trebuie lămurite.
Din punctul meu de vedere, acestea ar trebui privite drept șanse pentru Uniunea Europeană, pentru ca aceasta să devină mai puternică, mai bună.
Nu este un secret că între statele din Vest și statele din Est ale Uniunii există diferențe, sunt diferențe istorice. Europa de Vest a reușit să atingă un standard de viață mai înalt. Noi, în Europa de Est, nu am avut atât de mult noroc. Noi a trebuit să depășim o serie de probleme după căderea Cortinei de Fier în 1989.
A apărut dorința să devenim membri ai Uniunii Europene, am reușit acest lucru, dar nivelul economic, standardul de viață, nu se află acolo unde ne dorim noi. De aceea, sigur, există diferențe între Est și Vest.
Există și așteptări diferite. Noi, cei din Europa de Est, avem așteptări legate de o dezvoltare rapidă, astfel încât să atingem nivelul din Vest. Cei din Vestul Europei se așteaptă ca Uniunea să devină solidă, să fie respectate, trăite valorile europene, ca statele noi să contribuie la progresul Uniunii.
Toate acestea trebuie rezolvate. Nu este ușor, nu este simplu, dar, cu bunăvoință și pe baza valorilor europene, sunt convins că există o abordare bună și că vom reuși să construim cu succes punțile necesare.
Vă mulțumesc!