Declarații de presă comune ale Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul Guvernului Landului Bavaria, domnul Markus Söder
Mulțumesc mult, domnule Prim-ministru!
În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru invitația făcută. Apreciez acest gest și mă bucur foarte mult să mă întâlnesc astăzi cu dumneavoastră și cu Guvernul bavarez. Este cunoscut faptul că relațiile dintre România și Bavaria sunt unele foarte deosebite. Noi avem o relație care durează de foarte mulți ani. Cred că este foarte important să semnalăm faptul că relația noastră, și pentru România, și pentru germanii din România care trăiesc în Bavaria – reprezintă o punte deosebită între România și Bavaria. În acest sens, stimate domnule Prim-ministru, sunt foarte bucuros că subliniați acest lucru și spuneți că este o punte. Acest lucru, pentru noi, este foarte valoros.
Aș dori, în acest context, să menționez că mi se pare important faptul că Guvernul românesc și cel bavarez din nou se întâlnesc. Va exista o reuniune a comisiei mixte România-Bavaria și lucrul acesta este foarte important nu doar pentru relațiile politice, ci, bineînțeles, și pentru relațiile economice, pentru că sunt investitori români și bavarezi care vin aici.
Astăzi avem posibilitatea de a vorbi despre teme europene. În acest sens, sunt sigur că vom vorbi și despre ceea ce am făcut noi în Europa. În acest context, doresc să spun că România, pe parcursul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene, a primit foarte multă susținere din partea Guvernului bavarez.
Vom aborda teme precum Brexit, Bugetul Multianual și încă multe alte teme. Cred că împreună vom reuși să ajungem la unele concluzii pozitive și ne doresc astăzi, și aici, și la Seeon, o zi frumoasă!
Mulțumesc mult!