Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei de preluare a mandatului de Ministru al Afacerilor Externe de către domnul Bogdan Aurescu
Bună ziua, tuturor!
Domnule prim-ministru, felicitări pentru preluarea guvernării! Respir ușurat.
Domnule ministru Bogdan Aurescu, felicitări pentru preluarea acestui portofoliu. Cu siguranță cu toții vă amintiți că ultima dată când am fost aici poziția domnului Aurescu a fost cea de ministru care pleacă și sunt foarte bucuros că am reușit să ne cunoaștem bine, să colaborăm excelent și acum contez pe Bogdan și pe dumneavoastră să dăm acestei colaborări o nouă notă de performanță și de excelență.
Doamna ministru Ramona Mănescu, vă mulţumesc pentru lucrurile pe care le-ați făcut bine în scurtul dumneavoastră mandat la Externe.
Doamnelor și domnilor, prioritățile mele în materie de politică externă pentru România sunt bine cunoscute și îmi face plăcere să le repet, ca să știm. Politica externă a României se bazează pe Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, pe rolul României în NATO, pe locul și rolul României în Uniunea Europeană, se bazează pe consolidarea, întărirea și extinderea parteneriatelor strategice pe care le avem, vizează o bună profilare a României în plan global, întărirea poziției României și întărirea încrederii pe care încă o avem din partea tuturor statelor cu care avem relații.
Aceste lucruri le-am discutat și le-am evaluat împreună, cel puțin o dată în fiecare an, când ați avut ocazia să mă vizitați la Cotroceni, de regulă la sfârșitul lunii august. În relația noastră directă, am avut de multe ori ocazia, împreună cu domnul ministru Aurescu, atunci pe poziția de consilier prezidențial, și cu mulți dintre dumneavoastră să lucrăm concret pe aceste dosare. Însă un lucru trebuie să vă spun foarte clar acum și aici: politica externă a României - pe care cred că am condus-o rezonabil - a avut în ultimii trei ani și jumătate de suferit. Lideri pesedişti diletanţi au crezut că se pot profila folosind politica externă a României. Eroare! Singurul lucru pe care l-au obținut este decredibilizarea României în relația cu mulți parteneri cu care am avut legături strânse și încredere reciprocă. Știți foarte bine care sunt dosarele ratate de guvernarea pesedistă și aș menționa poate numai dosarul ONU unde am avut o poziție de start foarte bună și, în final, nu ne-am atins obiectivul, și altele pe care nu vreau să le menționez acum fiindcă le cunoașteți foarte bine.
Este cazul să reparăm ce au stricat pesediștii, este cazul să refacem încrederea partenerilor noștri în România, în politica externă a României. Convingerea mea fermă este că România trebuie să aibă o politică externă solidă, de succes, de încredere, indiferent de cine guvernează la un moment dat țara noastră. Acest lucru acum începe să redevină posibil. După mulți ani în care politica externă a fost afectată de guvernări eșuate, am ajuns într-o zonă în care putem să fim optimiști că Președintele și Guvernul României vor colabora loial, așa cum este scris în Constituția României.
Sunt foarte mulțumit că domnul Bogdan Aurescu a fost cooptat, domnule Prim-ministru, de dumneavoastră, în echipa guvernamentală și, evident, că a acceptat. Este pentru mine o garanție a faptului că lucrurile vor fi abordate serios, profesionist și vă garantez că împreună vom avea succes. Pe Bogdan îl știți foarte bine, este unul dintre cei mai profilați diplomați români, a început activitatea în minister, s-a profilat extraordinar de pozitiv cu acel renumit proces de la Haga pe care l-a câștigat pentru România, a continuat cariera în minister, a fost ministru și este acum iarăși ministru de Externe.
Domnule Prim-ministru, domnule ministru, onorată asistență, vă doresc și îmi doresc o colaborare foarte bună cu singurul scop de a-i servi pe români și România. Mulțumesc!