Domnule Președinte al Federației Comunităților Evreiești,

Domnule deputat – reprezentant al comunității evreiești,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Am promulgat această lege cu gândul la istorie, la prezent, dar mai ales la viitor.

Acum 30 de ani, românii și-au câștigat libertatea cu sacrificiul suprem. Printre visurile și aspirațiile celor care s-au jertfit pe baricadele ridicate cu brațele goale împotriva unui regim criminal a fost și dorința de a nu mai trăi în minciună, adică și de a putea scrie propria istorie. O istorie sinceră, adevărată, care să cuprindă atât faptele de vitejie, cât și ce a fost greșit și dezonorant în trecutul nostru.

O asemenea moștenire, minunată și tragică deopotrivă, a fost ascunsă nouă și părinților noștri vreme de decenii întregi.

Este vorba despre istoria evreilor români și contribuția lor inestimabilă la dezvoltarea țării noastre, dar și tragedia lor din al Doilea Război Mondial.

Fie că au pus umărul la crearea primelor instituții moderne, ori și-au dat viața pe câmpurile de luptă de la Mărășești sau Oituz, fie că au onorat cultura română prin realizările lor, ori au impulsionat dezvoltarea economică sau au contribuit hotărâtor pe tărâmul științei, moștenirea evreiască a îmbogățit identitatea noastră.

Patrimoniul evreiesc este reprezentativ pentru cultura națională, iar viitorul Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România va avea misiunea de a-l pune în valoare.

Oameni de știință, medici, avocați, actori, pictori, scriitori, filosofi, gazetari de origine evreiască se înscriu în Panteonul marilor personalități ale României. Dadaismul îi datorează apariția poetului român de origine evreiască Tristan Tzara, iar dezvoltarea esteticii literare și a stilisticii românești se leagă de numele lui Tudor Vianu.

Câți dintre noi știu oare că primul fotoreporter din presa românească, Iosif Berman, era fiul unui evreu naturalizat? Acestea sunt doar câteva exemple din istoria bogată a evreilor români.

Doamnelor și domnilor,

Avem aici, alături de noi, pe unii dintre ultimii supraviețuitori ai Holocaustului. Mărturisitorii celui mai cumplit episod din istoria noastră recentă poartă în suflet răni adânci. Ei și semenii lor au fost persecutați pentru cine sunt, ce cred și pe cine iubesc.

Generațiile tinere nu vor înceta niciodată să se întrebe cum a fost posibil Holocaustul. De asemenea, mulți dintre noi am încercat să înțelegem ceea ce nu poate fi înțeles.

Și astfel, în mod natural, acest muzeu va fi poate nu un răspuns, ci, cum a spus cineva, un semn de întrebare. Ce a fost și cum a fost posibilă uciderea de bătrâni, femei și copii, închiși în trenurile morții de la Iași, asasinați în Basarabia și Bucovina ori aruncați în pustietatea de peste Nistru?

Elie Wiesel spunea: „Pentru cei morți și pentru cei vii, trebuie să depunem mărturie”.

Aceasta este, cred, și misiunea fundamentală a viitorului muzeu, aceea de a ne asigura că va fi protejată și respectată memoria tuturor celor care, cu demnitatea călcată în picioare, căzuți pradă frigului, foametei și bolilor, au fost torturați și, în final, uciși.

Încă de la debutul mandatului meu, am sprijinit acest proiect al muzeului, pentru că eu cred că acest proiect este unul care unește, nu unul care dezbină. Unirea memoriilor noastre este un bun comun. De aceea, speranța mea este că acest muzeu ne va aduce împreună.

Distinși oaspeți,

Probabil știți că, înainte de a fi politician, am fost dascăl. Și un dascăl nu poate decât să îi îndrume pe ceilalți să învețe. Iar astăzi simt mult optimism deoarece, împreună, clădim o instituție care își propune să îi învețe pe oameni. Vom învăța împreună multe lecții din istoria noastră, lecții de vitejie, de curaj, dar și lecții despre barbarie și tiranie. Însă cea mai importantă lecție pe care acest muzeu o va transmite, din generație în generație, este aceea de a nu uita.

Există încă în lume dictaturi, abuzuri nenumărate, oameni care mor pentru credința lor și pentru ceea ce sunt. Viitorul nu trebuie să aparțină însă violenței, puterii despotice, urii și minciunii, ci toleranței și respectului față de semeni, indiferent de credința, etnia și cultura lor.

Din fericire, România noastră s-a schimbat mult față de momentul de acum 30 de ani. Statul român demonstrează consecvență în îndeplinirea obiectivelor care vizează recuperarea memoriei Holocaustului, consolidarea educației despre Holocaust și combaterea antisemitismului.

Prin realizarea acestui muzeu, România apără cu tărie istoria, moștenirea și cultura celor care au contribuit la devenirea națiunii noastre.

Veți fi cu toții de acord că muzeul trebuie să fie o instituție a viitorului, un aliat al educației împotriva ignoranței, o fortăreață a solidarității și patriotismului civic în fața intoleranței, antisemitismului și discriminării.

Cine îi va trece pragul va fi mai câștigat, pentru că va înțelege câteva lucruri care vor rămâne în inima și în sufletul său: că indiferența poate ucide, că responsabilitatea de cetățean înseamnă a-l apăra pe cel defavorizat, că diversitatea nu e toxică, ci necesară, că fragilizarea democrației înseamnă atentat la pacea socială, că toleranța și buna înțelegere încep cu învățătura.

În definitiv, misiunea sacră a acestei instituții va fi să afirme dreptul tuturor oamenilor de a trăi în demnitate.

Muzeul va deschide, totodată, un nou capitol al asumării și recunoașterii trecutului istoric ca element fondator pentru înțelegere, progres și pentru omagierea tuturor celor care au trudit pentru valorile României de astăzi.

A fost nevoie de un drum lung și de multe străduințe pentru ca ideea înființării muzeului să ajungă în această etapă. Sunt profund recunoscător tuturor celor care au contribuit la acest demers de anvergură, inițiat de domnul deputat Silviu Vexler și sprijinit de toate partidele politice din Parlamentul nostru.

Am încredere că Institutul „Elie Wiesel” are puterea și priceperea de a organiza noua instituție la cele mai înalte standarde.

În opera sa temerară de a cultiva nevoia de memorie și de amintire, muzeul va fi ghidat de un Consiliu de Onoare, a cărui primă întrunire voi fi bucuros să o găzduiesc, dacă se acceptă, la Palatul Cotroceni.

Vă îndemn să sprijiniți în continuare, cu aceeași hotărâre ca și până acum, viitorul muzeu și să fim încredințați cu toții că, astăzi, România a mai făcut un pas decisiv pe calea democrației și a valorilor umanității!

Iar pentru că doar peste puțin timp membrii comunității evreiești din România vor marca sărbătoarea de Yom Kippur, profit de ocazie pentru a le ura „Gmar Hatima Tova” – să fiți înscriși cu bine în Cartea Vieții!

Vă mulțumesc!