Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu, de această dată de la organismul anticorupție al Consiliului Europei, așa-numitul GRECO.
Concluziile celor două Rapoarte ale Grupului Statelor împotriva Corupției, prescurtat GRECO, adoptate la data de 21 iunie și publicate ieri, cu o întârziere semnificativă, de către Guvern, arată, încă o dată, multiplele prejudicii aduse de guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani prin modificarea legilor justiției și a legislației penale.
Mesajul transmis de cetățeni în urma votului dat la referendumul din 26 mai se regăsește pe deplin în aceste concluzii.
Este extrem de îngrijorător că, din cauza propriilor interese ale actualei guvernări, România continuă să se afle în atenția organismelor europene.
Procesul de legiferare în România nu s-a îmbunătățit, consultările publice și transparența continuă să fie practici ignorate de actuala majoritate, constanta în activitatea Guvernului fiind adoptarea de ordonanțe de urgență în domenii importante. Asta constată GRECO în Rapoartele sale.
Aspecte precum cele care țin de pensionarea magistraților, existența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, posibilitatea infirmării actelor procurorilor de către superiorul ierarhic pentru netemeinicie sunt chestiuni departe de a fi rezolvate, iar acțiunile autorităților române sunt în deplină contradicție cu recomandările organismului european.
Procedura privind numirile în funcțiile înalte din parchete este, în continuare, una care implică un proces netransparent, bazat pe criterii subiective și în care Consiliul Superior al Magistraturii are un rol pur decorativ.
Guvernarea PSD-ALDE are multe alte restanțe, pe care nu le voi detalia aici, de la aspecte care țin de corupția și integritatea în rândul membrilor Parlamentului, la capacitatea ANI de colectare a datelor, de prevenire și sancționare a conflictelor de interese și a incompatibilităților.
Dacă Guvernul PSD-ALDE își permite însă să ignore voința propriilor cetățeni, nu este de mirare că doar 4 dintre cele 13 recomandări GRECO au fost apreciate ca fiind implementate satisfăcător.
Observațiile extrem de dure ale GRECO se înscriu în aceeași notă cu cele ale concluziilor raportului MCV și cu cele cuprinse în opiniile Comisiei de la Veneția.
În vreme ce toate organismele europene semnalează constant Guvernului României că așa-zisa reformă din domeniul justiției merge într-o direcție greșită, PSD-ALDE ignoră toate aceste avertismente care arată că direcția în care vor ei să îndrepte România este greșită.
Românii au decis prin vot, în 26 mai, că România nu trebuie să părăsească parcursul său european, iar intervențiile legislative din domeniul justiției care servesc intereselor de grup trebuie să înceteze.
Majoritatea PSD-ALDE, într-un dispreț total față de necesitatea dezbaterii contestatelor ordonanțe de urgență din domeniul justiției, este cea care contribuie la perpetuarea, pe o durată nedeterminată, a efectelor nocive ale acestora.
În același timp, am văzut cum doamna prim-ministru, prevalându-se de rezultatul referendumului, într-o jalnică încercare de manipulare a opiniei publice, ne anunță că dumneaei nu dă ordonanțe în domeniul justiției.
Doamna prim-ministru ignoră faptul că Guvernul are drept de inițiativă legislativă și, deci, are posibilitatea de a elabora un proiect de act normativ care să cuprindă măsurile necesare de punere în acord a legislației din domeniul justiției cu voința cetățenilor și cu recomandările organismelor europene;
Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD-ALDE acționează în continuare împotriva voinței și împotriva intereselor românilor.
Având în vedere toate acestea, solicit Guvernului să inițieze cu celeritate un proiect de lege care să conțină măsurile necesare pentru reașezarea legislației în concordanță cu coordonatele statului de drept, în acord cu voința populară și cu recomandările organismelor europene. Acestui demers trebuie să i se ralieze, în mod obligatoriu, și CSM-ul, cu asumarea rolului său de garant al independenței justiției.
Vă mulțumesc! Poate aveți întrebări.
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Am înțeles solicitarea dumneavoastră, însă am văzut deja un prim punct de vedere din partea Partidului Social Democrat, prin vocea lui Florin Iordache. Vine în contradicție cu ceea ce spuneți dumneavoastră astăzi. Care credeți că va fi următorul pas care ar trebui făcut, având în vedere faptul că experții GRECO au spus că insistă ca Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție să fie desființată pentru că este considerată o anomalie?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, sunt exact de aceeași părere. Am mai spus-o și o repet, însă nu prin ordonanță de urgență, ci prin lege. Toată lumea a înțeles foarte bine că această Secție este o anomalie, nu trebuie să existe. În consecință, Guvernul să vină urgent cu o inițiativă legislativă care corectează această anomalie și alte probleme din domeniu. Sigur, dezbaterea va avea loc în Parlament și decizia este a Parlamentului și nu a Guvernului, dar inițiativa trebuie elaborată în Guvern.
Jurnalist: Cum vedeți disputa dintre șefa CSM și ministrul justiției, Ana Birchall, pe tema numirii doamnei Florea în fruntea acestei Secții speciale, pe care GRECO o vrea desființată, la fel și dumneavoastră?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că până la urmă lucrurile se vor lămuri. Amândouă doamnele sunt în CSM și își vor clarifica chestiunile acolo.
Jurnalist: De ce credeți că majoritatea PSD-ALDE va vota o astfel de lege, pe care dumneavoastră o cereți astăzi, pentru desființarea secției speciale, în condițiile în care PSD a înființat această Secție prin lege, iar Florin Iordache anunța că nu au de gând să dea înapoi?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu solicit în numele românilor să-și revină PSD-ul și să procedeze la corectarea legislației pe care tot ei au stricat-o.
Jurnalist: Domnule Președinte, aș vrea să vă întreb în legătură cu negocierile care au avut loc la nivelul Consiliului European. Au existat discuții în țară despre faptul că nu ați negociat nimic pentru România. Ne puteți spune dacă ați negociat ceva și ce portofoliu ar putea să primească țara noastră, în condițiile în care spunea Viorica Dăncilă că a discutat cu dumneavoastră și acest subiect?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, cei care întreabă aceste lucruri se vede că nu au înțeles nimic din ce s-a întâmplat acolo. Nu s-au negociat niciun fel de portofolii, acolo s-a negociat o configurație pentru posturile de vârf, în speță conducerea Comisiei Europene, conducerea Consiliului European. Acestea au fost chestiunile negociate. Sigur, a fost nevoie de o negociere pe un pachet un pic mai mare, pentru a avea garanția că în Parlament se va obține o majoritate. Situația, de data aceasta, în Parlamentul European și în Consiliul European, este un pic mai complicată decât în mandatele trecute, fiindcă dacă până acum două grupuri politice puteau să se înțeleagă și să constituie o majoritate, acest lucru acum nu mai este posibil. Este nevoie de trei sau chiar de patru grupuri politice pentru a asigura o majoritate stabilă. Acest lucru, împreună cu faptul că sunt 28 de membri în Consiliu care fiecare doresc să își spună părerea, a dus la niște discuții și negocieri extrem, extrem de complicate și care, trebuie să recunosc, s-au finalizat foarte bine prin consens. Deci, ceea ce s-a hotărât acolo, s-a hotărât prin consens. Nu s-au negociat, însă, interese naționale, pe poziții de comisar. Cu o remarcă totuși, mai mulți din să zicem țările mai noi membre, am avut pretenția ca absența unei persoane din Estul Europei în conducerea instituțiilor europene să fie compensată just prin poziții de Vice-Președinte la nivelul Comisiei Europene, la momentul la care, sigur, se va discuta componența acestei Comisii. Dar portofolii nu s-au negociat de această dată.
Jurnalist: La nivelul Parlamentului au fost deja trimise către Curtea Constituțională două proiecte de modificare a Constituției pentru punerea în acord a referendumului de pe 26 mai. Când credeți că ar trebui organizat acest referendum? Înainte de alegerile prezidențiale sau în aceeași zi cu primul tur al alegerilor, pentru că există și această variantă?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: După părerea mea, și am spus acest lucru, referendumul este bine să fie organizat fie împreună cu primul tur al prezidențialelor, fie împreună cu al doilea tur. Sigur, s-au grăbit unii politicieni care au și boicotat acest referendum să ne spună că există cică o recomandare dată de Comisia de la Veneția să nu se organizeze alte forme de scrutin împreună cu alegerile. Țin să informez opinia publică că această recomandare nu există. Nu există o recomandare dată de Comisia de la Veneția pentru a evita suprapuneri. Deci, putem fără niciun fel de problemă să organizăm referendumul împreună cu prezidențialele. Și, ca o notă de subsol, ca să zic așa, este foarte curios că exact unii politicieni care sunt foarte nemulțumiți că vine GRECO și Comisia de la Veneția să ne dea lecții, folosește cică argumentul că de la Comisia de la Veneția ni s-a spus să nu organizăm alegeri împreună cu referendumul. Iată un exemplu trist de abordare duplicitară din partea unor politicieni români.
Jurnalist: România va numi un Comisar european. Ați avut o discuție cu doamna Prim-ministru? Ştiu că este atributul Guvernului, dar poate aveți niște exigențe sau niște criterii în legătură cu cel sau cea care va ocupa acest post, mai ales că spuneți ca ar putea fi luat în considerare și pentru postul de Vice-Președinte al Comisiei?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este bine să clarificăm un pic aceste chestiuni cu Comisarul. Cine îl numește și cum se procedează. Doamna prim-ministru m-a informat că doreşte să nominalizeze o persoană pentru comisar interimar, ceea ce s-a și întâmplat. În continuare, însă, după validarea candidatei propuse pentru Președinția Comisiei, România va trebuie să desemneze o persoană pentru comisar european pentru un mandat întreg. Vreau să subliniez și să fie foarte clar: desemnarea și răspunderea pentru obţinerea unui portofoliu corespunzător aparține în totalitate Guvernului. Așa funcționează lucrurile la noi. Guvernul desemnează și negociază poziția de comisar. Evident că am așteptarea legitimă să fiu informat în timp util despre persoana sau personale care sunt avute în vedere pentru această desemnare.
Jurnalist: I-ați solicitat deja acest lucru doamnei Dăncilă sau v-a informat în vreun fel?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, am solicitat acest lucru, însă nu a venit până în momentul de față cu niciun fel de propunere pentru poziția de Comisar, pentru mandatul care urmează.
Jurnalist: Dar a fost de acord să vă informeze și pe dumneavoastră și să aveți o discuție?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da.
Jurnalist: Domnule Președinte, Viorica Dăncilă a devenit președintele PSD după ce Liviu Dragnea a dispărut de pe scena politică, v-aș întreba în ce măsură vedeți în domnia sa un partener de dialog și dacă în ultima perioadă ați discutat cu domnia sa pe diverse teme?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sunt, după cum ați constatat, foarte nemulțumit de felul în care acționează în continuare PSD-ul. Nu ascund acest lucru și prefer să spun aceste nemulțumiri în public. Sigur, există însă chestiuni care țin de funcționarea statului, unde, și dacă suntem politic pe poziții foarte diferite, cu doamna Prim-ministru, trebuie să discutăm anumite lucruri, bunăoară cum ar fi poziția de Comisar.
Jurnalist: Ieri ați avut o întâlnire cu liderii PNL, dacă ne puteți spune care au fost concluziile sau ce ați stabilit în urma acestei întâlniri?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu mare plăcere! Concluziile au fost că voi candida, așa cum am anunțat de anul trecut, pentru poziția de Președinte al României, pentru al doilea mandat, că PNL-ul își menține, așa cum a hotărât de anul trecut, că eu voi fi candidatul lor și că vom colabora foarte bine, eficient și în campanie și că vom câștiga.
Jurnalist: Veți avea și acțiuni comune în luna august, cu cei de la PNL?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu siguranță vom avea acțiuni comune, de data aceasta este foarte clar, PNL-ul mă propune, eu sunt candidatul lor și vom avea o abordare de campanie așa cum se cuvine și așa cum se așteaptă românii.
Jurnalist: Cum vedeți decizia Curții Constituționale de săptămâna trecută legată de ilegalitatea constituirii completurilor nespecializate de la Înalta Curte?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am luat act de ea. Eu nu comentez deciziile CCR-ului.
Jurnalist: Vi se pare normal să se fi întâmplat așa ceva într-o țară în care, totuși, statul de drept ar trebui să fie la locul lui?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu comentez deciziile CCR-ului.
Jurnalist: Și, de asemenea, dacă se poate, un scurt comentariu despre o poveste care a fost în atenția publicului în ultimele săptămâni, cazul fetiței Sorina pe care îl știți. Nu ați comentat până acum modul în care ea a fost extrasă de acea procuroare.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este un caz complicat, cu multă tristețe și eu mă aștept ca toate autoritățile implicate să-și facă datoria foarte bine și să se rezolve chestiunea.
Jurnalist: Pentru că vorbeați despre posibilitatea desființării Secției speciale de investigare a infracțiunilor din justiție, aș vrea să vă întreb dacă, totuși, se impune existența unei alte entități care să investigheze aceste infracțiuni din justiție?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aceste chestiuni, cu siguranță, le va analiza CSM-ul și va veni, împreună cu ministerul Justiției, cu o propunere corespunzătoare.
Jurnalist: Potrivit unor informații, Premierul chiar ar fi dispus să vă consulte cu privire la remanierea pe care intenționează să o facă. Sunteți dispus pentru o astfel de discuție? Sunteți dispus să negociați cumva această remaniere?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu sunt dispus să negociez nimic cu PSD, dar evident că fără mine nu se poate face remaniere, deci aștept să vină cu propunerile.
Jurnalist: Ați promulgat Legea pensiilor, știu că ați avut unele critici la adresa acestui proiect de lege și Opoziția a atras atenția că există riscul să nu avem bani pentru plata acestor pensii în toamnă, în septembrie. Ce ne puteți spune despre acest proiect?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Pot să vă spun două lucruri certe. Primul, că după părerea mea, pensiile sunt prea mici. În consecință, se impune o astfel de lege, nemaivorbind de anumite corelări care au existat în sistem, aș spune chiar inechități. Deci, din acest punct de vedere, o lege care corectează aceste erori este corectă. Pe de altă parte, sigur, s-a pus problema de unde se iau banii. Și pot să vă spun că în această chestiune am discutat cu doamna Prim-ministru și am întrebat-o direct și clar: aveți bani pentru pensii? Doamna Prim-ministru m-a asigurat că la nivel de Guvern s-a făcut o analiză și sunt bani pentru pensii. După care am promulgat legea.
Jurnalist: Ați spus puțin mai devreme despre remanierea anunțată de Prim-ministru. Voiam să vă întreb dacă considerați că ar fi oportune schimbări în executiv în momentul actual?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu siguranță sunt oportune și, sincer, mă aștept ca cel puțin cei doi miniștri indicați de mine, interne și externe, să fie schimbați.
Jurnalist: Alianța USR-PLUS a anunțat că va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale. Cum ați vedea un tur al doilea între doi candidați de dreapta?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: O competiție. Să nu se aștepte cineva să am opinii despre contracandidații mei. Este dreptul lor constituțional, fiecare își alege candidatul și intrăm cu toții în competiție. Fiecare va trebui să-și facă campania proprie. Eu o să-mi fac doar mie campanie.
Jurnalist: La negocierile de la Bruxelles din Consiliul European o veți susține pe Kövesi pentru funcţia de procuror-șef european?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Să vă spun ceva și de poziția de procuror-șef european. Eu am susținut-o din capul locului pe doamna Kövesi și acest lucru i l-am spus și doamnei Kövesi, și mai multor conducători relevanți din politica europeană. Deci acest lucru se știe în Europa, că eu o susțin pe doamna Kövesi, însă această poziție nu este una care intră în negocieri împreună cu comisarii sau cu vice-președinții de la nivelul Parlamentului European. Este un capitol separat și am speranța că acest post se poate aloca doamnei Kövesi. Ar fi un rezultat foarte bun, pe care eu mi-l doresc!
Jurnalist: Domnul Cioloș pe acest subiect a spus că va discuta cu Președintele Franței, domnul Macron, tocmai ca să-i asigure doamnei Kövesi susținerea Franței.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Fiind o temă de mare vizibilitate tot felul de politicieni se agață de ea. Dar daca contribuie la reușită e bine.
Jurnalist: Cum estimați șansele doamnei Kövesi de a ajunge procuror-șef european?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sunt șanse bune, dar garantat nu este! Vă mulțumesc! Vă doresc o zi bună!