Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei publice de semnare a Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României
„Domnilor președinți de partide,
Doamnelor și domnilor,
Bun venit în Sala Unirii, la această ceremonie de semnare a unui acord politic, un pact, cum a fost el denumit.
Pe 26 mai au avut loc alegeri europarlamentare, la termen, și formațiunile dumneavoastră au obținut rezultate frumoase. Vă felicit pentru acestea!
În paralel cu alegerile europarlamentare, am convocat un referendum național. Am convocat un referendum național, fiindcă mi s-a părut că poporul trebuie să-și exprime suveranitatea și trebuie să dea un răspuns ferm și clar unei guvernări eșuate și atacului neîncetat asupra justiției, care s-a desfășurat fără întrerupere din decembrie 2016 până pe 27 mai.
Românii au ieșit în număr mare la vot și au dat un răspuns clar, ferm și ușor de citit. La întrebările pe care le-am formulat la referendum au răspuns afirmativ 6 milioane și jumătate de români. Ca să fiu mai clar, la fiecare întrebare, fiindcă au fost buletine separate de vot, 6,5 milioane de români au răspuns cu «DA».
La alegerile europarlamentare formațiunile pro-europene au primit voturi multe și au avut rezultate bune, foarte bune, iar formațiunile care au încercat să demonizeze Uniunea Europeană, formațiunile care constant au atacat independența justiției, formațiunile care au construit o guvernare lamentabilă, mai exact PSD și ALDE, au fost drastic sancționate de electorat, și pe bună dreptate.
Și a doua zi după referendum, aparent – repet, doar aparent – lucrurile păreau că s-au schimbat. Înainte de referendum, mulți au spus că referendumul este inutil, unele formațiuni au încercat să-l boicoteze, alții au declarat că nici nu vor participa. Foarte mulți au comentat întrebările, cică ar fi proaste, slabe, inutile și un referendum pierdut, și că nu se va întâmpla nimic.
Dar s-a întâmplat. După referendum, s-a întâmplat. Așa cum am spus de la început, a doua zi după vot spațiul politic românesc s-a schimbat.
Trebuie să recunoaștem acest lucru și acest fapt se datorează votului românilor. Este evident. Dar acest referendum trebuie implementat. Și atunci am analizat cu mare atenție ce-au votat românii.
Românii au votat pentru România Europeană. A fost clar un vot pro-european. Românii au votat contra acelui atac nemernic pesedist asupra justiției. Românii au votat contra unei guvernări lamentabile.
Și atunci, după consultările cu partidele parlamentare, am formulat concluziile într-un document pe care l-am propus spre semnare partidelor parlamentare, un acord național pentru consolidarea parcursului european.
Și iată că astăzi ne aflăm aici. Au răspuns direct, clar, deschis «DA, semnăm» Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Partidul PRO România și Partidul Mișcarea Populară. Președinții acestor partide sunt prezenți astăzi pentru a semna acest acord, acest pact.
Nu a anunțat, cel puțin, pe mine nu m-a anunțat că este interesat PSD, PSD care aparent din 27 mai se schimbase. Dar nu este așa. PSD nu s-a schimbat. PSD nu se schimbă. PSD a pierdut primul rând de alegeri dintr-un set mai larg. Dar a rămas doar cu aparența schimbării.
PSD urmărește în continuare aceleași obiective și răspunsul lor, pe care mi l-au dat, prin media, a fost practic un refuz. Ei aveau mai multe amendamente decât articole în acest Acord. PSD a dăunat foarte mult României. Din cauza PSD-ului, România nu s-a dezvoltat mai mult și nu se dezvoltă nici acum mai mult.
Aceste alegeri au reprezentat o victorie a românilor împotriva incompetenței pesediste, împotriva infatuării pesediste, împotriva atacului la justiție, împotriva atacului la economia națională, dar este doar primul pas dintr-o serie mai lungă. Urmează încă trei ocazii valoroase pentru români de a da lecții PSD-ului, fiindcă PSD nu a înțeles, a simulat. Urmează alegerile prezidențiale, urmează alegerile locale, și urmează alegerile parlamentare.
Românii vor ști cum să voteze, dar pentru a merge mai departe cu rezultatul votului de acum este nevoie să se schimbe Constituția și legislația aferentă. Și să nu uităm, iarăși și-au bătut joc de românii din diaspora.
Trebuie schimbate procedurile, trebuie îmbunătățită legislația și trebuie abandonat acest discurs împotriva diasporei. Trebuie să revenim la o normalitate românească, o normalitate europeană, democratică, care se bazează pe respectarea valorilor europene, pe respectarea statului de drept. Toate aceste lucruri trebuie realizate cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Pentru a face aceste modificări este clar nevoie de un altfel de Parlament și dacă acum doi ani și jumătate lucrurile au ajuns acolo unde au ajuns fiindcă nu s-a prea văzut o alternativă, iată acum paradigma se schimbă, se construiește o alternativă, lucrăm la ea. Mulți dintre cei care lucrează împreună cu mine la o alternativă serioasă, pro-europeană, sunt în această sală, românii pot avea încredere și pentru asta trebuie să meargă la vot, iar politicienii să dovedească că au căpătat mai multă înțelepciune decât am avut cu toții înainte de aceste alegeri.
Sunt foarte bucuros că astăzi semnăm noi cinci acest Acord Național. Și ca să fiu bine înțeles, această semnare nu reprezintă un pas prin care vrem să excludem pe alții. Dumneavoastră, președinții de partide, v-ați declarat de acord să semnați astăzi cu mine acest Acord. Lista semnatarilor însă rămâne deschisă. Este posibil ca pe parcurs și alții să revină la gânduri mai bune și vreau să păstrăm poarta deschisă tuturor politicienilor care vor să construiască o Românie mai bună. Eu vă mulțumesc și o să vă invit pe rând să semnăm acest Acord Național.