Intervențiile Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, din cadrul evenimentului de lansare a volumului „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa”
Moderator: Bună ziua, domnule Președinte! Bine ați venit! Acum avem ocazia ca timp de o jumătate de oră, pe care ne-ați acordat-o, să povestim puțin și despre cărți. Nu demult, adică de aproape cinci ani, sărbătoreați tot la un târg de carte reușita, succesul alegerii dumneavoastră în funcția de Președinte. Atunci era un entuziasm formidabil, ore în șir ați acordat autografe. Iată, astăzi, poate cu mai puțin entuziasm suntem aici, sau în orice caz, nu entuziasm, dar mai puțini oameni, suntem aici. Dar, felicitările și mulțumirile vă rog să le primiți de la noi, pentru că suntem după poate, multă răbdare, suntem într-un moment de sărbătoare. Ne-ați dat ocazia, ne-ați oferit ocazia, cu referendumul, să votăm și vă mulțumim că ați făcut asta. Iar dumneavoastră și tuturor celor care ne aud, vă mulțumesc că am votat! Acum, dacă am votat și asta ne-a ieșit, eu cred că, pentru a menține mai departe această direcție, ar trebui să citim. Suntem la un târg de carte, locul unde și acum cinci ani ați venit pentru sărbătoare, iar această sărbătoare este dedicată tuturor cărților și cititorilor lor. Când s-a lansat EU.RO, nu demult, la Teatrul Național, spuneam că mulți români sunt afară, peste patru milioane de români doresc să trăiască cu beneficiile Europei și atunci de ce nu vină Europa la noi? Eu cred că Europa, după referendum, a început să sosească, este aici și, sigur, mie ca editor, îmi revine, poate, prima întrebare pe care să vi-o adresez: Cum să facem să citim, cum să facem să plecăm de pe poziția, ultima poziție codașă, ca și consumatori de carte? Asta ne-ar interesa, pentru că cei care citesc au gândire critică și au o șansă în plus să înțeleagă lumea în care trăiesc.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc pentru invitaţie! Este, pentru mine, o bucurie, o plăcere să prezint această carte publicului. Dar, înainte să discutăm despre citit și despre carte, dați-mi voie să mă refer foarte pe scurt și la introducerea dumneavoastră. Datorită românilor care s-au dus la vot și care au votat foarte inspirat, și acum suntem într-o fază în care avem ce sărbători. Dați-mi voie să vă spun că am fost ieri la Bruxelles, am avut două întâlniri foarte importante. Una în format de Consiliu European, seara, și încă una puțin înainte, în format de lideri PPE, adică popularii europeni. Și, pot să vă spun că este prima dată când am primit felicitări și aplauze pentru națiunea mea, pentru români și pentru cum au votat la referendum și îmi face mare plăcere să vă spun că am primit pentru voi aceste felicitări. Este un mare lucru. Practic, acest vot pe care, recunosc, l-am provocat și l-am așteptat, acest vot a făcut ceva senzațional, ceva ce parcă nici nu au mai crezut mulți că se poate realiza: a readus România în normalitate, a readus România în matca europeană, a repus România pe o cale normală, o cale europeană, o cale democratică și este un rezultat senzațional!
Eu am crezut că românii vor veni la vot, am crezut că acest referendum se poate câștiga și l-am câștigat. Nu eu, voi! Și acest lucru a fost considerat senzațional nu numai de mine, ci și de liderii cu care m-am întâlnit ieri. Toți liderii europeni, foarte mulți, m-au felicitat în mod expres, au ținut să remarce că este primul referendum, de mulți ani încoace, în Europa, care se câștigă. Și acest lucru se datorează românilor care au înțeles de fiecare dată când miza unei alegeri a fost foarte mare că trebuie să meargă, și au știut ce să voteze. Sunt foarte, foarte bucuros și impresionat de modul în care au votat și faptul că am avut la europarlamentare o prezență de 49 și ceva la sută este o creștere de 50% față de alegerile din 2014 la europarlamentare și prezența la referendum de peste 40% efectiv i-a dus în derizoriu pe toți cei care s-au îndoit, unii chiar au boicotat, unii chiar deschis, atitudine prostească aș spune, de-a dreptul. Nu știu de ce au făcut-o, nu știu ce și-au imaginat, dar românii și-au imaginat ce am crezut și ce am sperat să se întâmple. Au votat un răspuns pentru această guvernare incapabilă PSD-istă și bine au făcut.
Cum citim? În primul rând trebuie să avem ce citi și, de obicei, am avea. Trebuie să ne și facem timp și, câteodată, am avea, dar trebuie să existe și un interes pentru citit și am constatat că în ultimul an a crescut foarte mult interesul pentru afacerile europene. Mulți s-au întrebat cum se petrec lucrurile acolo, mai ales în contextul unei campanii mai degrabă negative, făcute la noi în țară, față de instituțiile europene. Și, dacă a făcut campania cine a făcut-o, adică PSD, românii s-au gândit „na, ceva, ceva nu e în regulă acolo, hai să mai întrebăm un pic, hai să ne mai informăm un pic” și a apărut această nevoie de informare. Există multă literatură pe afaceri europene, dar majoritatea literaturii este mai degrabă pentru cunoscători, pentru politicieni care oricum știu cum merg afacerile europene, pentru oameni care vor să devină funcționari în cadrul instituțiilor europene. Există până acum, cel puțin în limba română, foarte, foarte puțină literatură care dă răspunsuri clare, relativ ușor de citit, unui cetățean care vrea să se informeze și care nu vrea să devină neapărat specialist în afaceri europene. Această carte, EU.RO, am scris-o pentru cititorul român interesat de afaceri europene. Este o carte care se citește ușor, conține răspunsuri la multe dintre problemele cu care ne confruntăm, conține explicații despre instituțiile europene, despre proceduri, despre demersuri, conține și opinia mea despre multe lucruri pe care le discutăm în Uniunea Europeană, despre viitorul Uniunii, despre cum am putea să facem Uniunea să redevină atractivă și pentru cetățeanul simplu. Am abordat inclusiv chestiuni care nu țin strict de Uniunea Europeană fiindcă am vrut să pictez o imagine un pic mai mare, astfel am inclus și chestiuni legate de Europa, la modul mai general. Am inclus chestiuni legate chiar și de NATO, chestiuni legate de climă, deci un mix de teme care, în definitiv, toate sunt legate între ele și până acum reacțiile sunt bune. De regulă, după ce scrii o carte, primii care se aud foarte tare sunt criticii, lăudătorii mai răruț. Impresia mea este că această carte a venit în întâmpinarea unui segment larg de cititori din România, dacă putem să mai vorbim de un segment larg de cititori din România. Cred că segmentul, în total, nu este foarte larg, dar pentru cei interesați am scris această carte. Poate reușesc chiar să îi provoc pe unii să citească despre Europa.
Moderator: Mulțumim foarte mult! Alături de noi este și domnul profesor Mircea Vasilescu, care, de asemenea, a citit cartea și poate ne spuneți opinia dumneavoastră. Dar, mai fac o paranteză, a fost foarte criticat titlul în primele articole apărute, le-a trecut. La editură au venit multe aprecieri între timp, asta voiam să împărtășesc, până la urmă s-a considerat că este un titlu care are un substrat.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mă scuzați, înainte să spuneți ceva, ca orice scriitor, sper ceva și bun, să vă spun cum am ajuns la acest titlu. Cartea am scris-o în câteva luni, deci nu a fost o muncă peste noapte, nici ușoară, dar mi-a făcut mare plăcere. Și editura se declarase de la început deschisă colaborării, am mai scris împreună două cărți, acesta este a treia și, până și layout-ul, fusese clarificat. Lucrurile, cred că ați observat, sunt scrise așa ca să fie un pic lejer de parcurs, culorile coperților au fost gata, dar nu a avut niciun titlu. Și editura mi-a spus că „ar trebui să avem un titlu până mâine”. Acum, până mâine este un pic greu de făcut studii, cercetări de piață și atunci titlul pe care l-am găsit, într-o colaborare indirectă, dar foarte bună cu editura, a fost acesta. Mi-a plăcut, propunerea nu a fost a mea. Titlul mi-a plăcut fiindcă exprimă ceea ce încerc să spun eu de mai multă vreme și acum, cum nu mai suntem în campanie electorală, poate lumea începe să creadă că eu spun asta, nu este un concept de campanie: Europa este România și România este Europa, Europa este în România, cum România este în Europa. Acesta este titlul EU.RO și încet-încet mi se pare că a fost asimilat și găsit corespunzător.
Intervenție: Domnule Președinte, cartea este pentru oamenii care vor să afle, să se informeze despre Europa și despre Uniunea Europeană. E foarte bogata în informații, are într-adevăr și anumite interpretări, sau opinii, sau viziuni personale pe anumite teme, dar ceea ce mi se pare mie un lucru foarte bun: explică, într-adevăr, foarte clar și foarte simplu niște lucruri altminteri cam complicate – Uniunea Europeană nu e un proiect ușor și nu e ușor de explicat. De aici unele dificultăți. Într-o perioada agitată, cu o campanie electorală făcută mai ales la televiziuni și în rețelele sociale, dumneavoastră ați publicat o carte despre Europa și, într-o campanie electorală în care, să fim sinceri, nu prea s-a discutat despre teme europene. Asta îmi arată că aveți încredere în impactul pe care încă îl poate avea cartea și cititul, chiar dacă acest impact, uneori, nu e atât de vizibil ca la televiziune și atât de mare. Acum că s-a terminat și campania electorală, am avut și un referendum încheiat cu succes, credeți că ar fi nevoie să reluam, totuși, niște discuții ceva mai substanțiale despre teme europene, despre locul nostru în Europa, mai ales că s-a tot propagat un discurs, hai să-i spun, eurosceptic, deși a fost mult mai mult decât atât? Totuși, românii au fost euro-entuziaști și sunt încă, așa cum au arătat acum două zile, la vot.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Să știți că eu exact asta am de gând, să merg mai departe, mult mai departe cu discuția, și despre Uniunea Europeană, fiindcă sunt în Consiliul European și nouă ne revine construirea viitorului Uniunii, nu avem de la cine să așteptam răspunsuri. Consiliul European este cel care creează abordările politice, strategiile, ghidajele pentru Uniunea Europeană, dar vreau să vorbim și în România despre locul nostru în Europa, despre cum putem să fim noi mai bine integrați. Și că ați menționat tot discursul eurosceptic: una la mână, acest tip de discurs a primit cel mai dur vot de blam posibil într-o democrație. Partidul care a promovat acest discurs mai degrabă euro-critic sau eurofob decât eurosceptic, PSD, a primit un răspuns clar din partea românilor care au spus „așa nu”. PSD a pierdut alegerile, este o sancțiune drastică din partea electoratului. Această sancțiune a permis reașezarea României în matcă, dar discuția trebuie să meargă mai departe. Eu nu am de gând să mă opresc acum că s-a terminat campania pentru europarlamentare. Am prezentat cartea în multe orașe din România și voi continua, și voi continua, fiindcă această discuție trebuie purtată.
Riscul, dacă nu discutam noi despre Europa, care suntem pro-europeni, eu sunt un pro-european declarat, sunt pentru România Europeană, pentru Uniunea Europeană. Dacă noi nu spunem de ce, cum și cu cine putem să facem proiectul și mai bun, atunci probabil lăsăm spațiul deschis pentru eurosceptici sau eurofobi să spună poporului de ce nu este bună Uniunea, și eu nu am de gând să cedez în această luptă, nici o zecime de milimetru. Românii sunt pro-europeni au o vocație europeană, de mult politic declarată, de la ’48, cum se spune, de la 1848, și noi mergem mai departe. Noi am vrut în Uniune, nu ne-a obligat nimeni. Când îi ascultai pe unii politicieni în campanie, ziceai că cineva ne-a împins cu tăvălugul în Uniune. Nu, noi am vrut acolo și bine am făcut. Noi am vrut acolo fiindcă acolo ne este locul, dar trebuie, între timp, mult mai mult decât o simplă declarație „da, vrem în Europa”.
Românii au dreptul să știe de ce e bine acolo, ce ne așteaptă acolo, cu cine suntem acolo, care sunt beneficiile. Toate aceste lucruri trebuie explicate și aveți dreptate, chiar am vrut să dau explicații care ajung la omul mediu interesat. Poate aveți dreptate, în stil de dascăl, fiindcă, dacă lucrurile nu sunt explicate, atunci sunt destul de greu de perceput, iar, pe măsura ce înțelegem mai bine cum se desfășoară lucrurile, ele devin chiar și foarte interesante. Niciodată lucrul pe care nu îl cunoști și nu îl înțelegi nu ți se pare interesant. Interesant ți se pare un lucru pe care îl înțelegi, vezi cum funcţionează, îți dai seama unde duce, este o provocare și acolo vreau să ajung.
În afară de asta, nu o să spun acum mai mult, lucrez la un concept politic care ne va duce pe noi în România la o discuție mai profundă despre Uniunea Europeană. Deci, această carte, în realitate, este doar o parte din conceptul meu de a aduce discuția despre Uniunea Europeană mult mai în profunzime, mult mai în orizontală și, în final, să știm exact ce este Uniunea, de ce vrem noi în realitate să fim acolo, dincolo de sentimentele pro-europene venite din istorie, și ce ne așteaptă acolo, și toate răspunsurile sunt, dacă vin de la mine, pozitive.
Moderator: Domnule Președinte, întrebări mai sunt multe, dar timpul a trecut, din păcate. Cartea rămâne. Asta a fost important, că se așază prin aceste cărți discursul politic undeva într-un loc foarte bine-meritat, nu doar la acele nesfârșite discuții cu care nu rămânem cu nimic după o seară petrecută la televizor. Desigur, o carte, răspuns la această carte, fie de la eurosceptici, sau de la altcineva, sunt binevenite. Deci discursul prin carte primește foarte mult conţinut. Nu pot decât să închei prin a vă mulțumi încă o dată că v-ați făcut timp să ne vizitați, să vizitați un târg de carte care este în dezvoltare, un târg de carte care este vizitat nu neapărat în ziua de miercuri de așa multă lume, să vă mulțumesc că ați votat, celor care sunteți aici sau ne auziți, și să rog să citiți. Acum, România trebuie să citească.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Vă mulțumesc tuturor!