Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul evenimentului de aniversare a 70 de ani de excelență în învățământul politehnic militar
„Domnule Rector al Academiei Tehnice Militare Ferdinand I,
Doamnelor și domnilor profesori,
Dragi studenți,
Stimați invitați,
Îmi face plăcere să mă aflu alături de dumneavoastră în acest moment special, la aniversarea a 70 de ani de la înființarea Academiei Tehnice Militare Ferdinand I, șapte decenii de excelență în învățământul politehnic militar.
Academia Tehnică Militară înseamnă tradiție, recunoaștere și valoare științifică datorate generațiilor de profesori și studenți care, prin abnegație și profesionalism, au făcut ca această instituție să devină un reper al întregului sistem universitar românesc, nu doar al celui militar.
Prin seriozitate şi implicare, prin nivelul de top al pregătirii academice, aveți o contribuție semnificativă la buna cooperare interinstituțională a specialiștilor din toate structurile sistemului național de securitate.
Doamnelor și domnilor,
Astăzi ne aflăm într-un context geopolitic complex, dinamic, cu provocări și amenințări multiple şi impredictibile. Modificările radicale din ultimii ani ale mediului de securitate internațional au reliefat importanța strategică a asigurării stabilității spațiului euroatlantic și a regiunii Mării Negre, care pe noi ne interesează extrem de mult.
În această regiune, România este un pilon solid și un partener credibil în cadrul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene.
Noua arhitectură a apărării impune asigurarea unor resurse umane foarte bine pregătite, cu o dotare modernă și perfect interoperabile în sistemul de apărare colectivă aliat.
Astfel, importanța instituțiilor militare de învățământ, a profesorilor și cercetătorilor pentru nevoile operative ale Armatei României și ale industriei naționale de apărare crește exponențial, pentru că aici se pot dezvolta acele competențe care să răspundă în mod adecvat cerințelor de mâine.
În cadrul Consiliului European de la Göteborg din anul 2017, s-au pus bazele unor schimbări revoluționare ale modului în care funcționează învățământul superior din Europa.
Noi, toți liderii Uniunii Europene, am stabilit că este necesar să fie depuse mai multe eforturi în vederea organizării unor universități europene sub formă de consorții şi a creșterii fondurilor alocate pentru mobilitatea studenților și a cadrelor didactice.
Cred că aceste oportunități sunt benefice și pentru învățământul militar românesc, ceea ce presupune o adaptare rapidă, prin asigurarea încadrării cu personal didactic şi administrativ calificat şi prin adaptarea programei școlare.
Educația este fundamentul unei Românii moderne și acesta este motivul pentru care am inițiat proiectul România Educată, ale cărui rezultate au fost lansate în dezbatere publică în decembrie 2018.
O Românie educată este o Românie de succes, o Românie puternică, o Românie prosperă și sigură, o Românie bine profilată în rândul națiunilor.
Doamnelor și domnilor,
Anul acesta, Academiei Tehnice Militare i s-a conferit numele onorific de Ferdinand I, după numele primului rege al României Mari, un adevărat lider integrator, un simbol al unificării, dar şi al dezvoltării şi consolidării statului român modern. Este un motiv în plus de mândrie pentru toți studenții dumneavoastră, domnule Rector.
Sunt convins că voi, dragi studenți, veți deveni ofițeri capabili să vă asumați rolul de conducător de activități tehnico-economice militare și de lideri militari.
Misiunea pe care o veți avea, de a asigura operativitatea tehnicii de luptă şi a sistemelor din dotare pe teritoriul național și în teatrele de operații, este una esențială pentru Armata României.
Doamnelor și domnilor,
În semn de apreciere pentru importantele merite în activitatea de 70 de ani din domeniile învățământului şi cercetării științifice universitare, am decorat Drapelul de Luptă al Academiei Tehnice Militare Ferdinand I cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, de pace.
Vă îndemn să vă continuați cu succes menirea de a forma buni profesioniști, printr-o pregătire tehnico-inginerească la cele mai înalte standarde de competitivitate, atât pentru mediul militar, cât şi pentru cel civil, în industria națională de apărare.
Nu am nici o îndoială că, și în viitor, Academia Tehnică va educa studenți responsabili, competenți, altruiști și devotați, care să contribuie la formarea unui sistem național de securitate performant, capabil să-și îndeplinească misiunile constituționale de apărare a țării, precum și îndatoririle asumate de România față de aliații și partenerii noștri, într-un context operațional complex.
Vă felicit şi vă urez să rămâneți un reper național al educației militare şi al educației morale!
La mulţi ani!”