Moderator: În această seară am o șansă aș putea spune unică, de a lansa cartea Președintelui României, Klaus Iohannis, EU.RO. Poate că am făcut lansări de carte în teatru, dar această lansare este cu totul deosebită. Pentru mine, ca om de teatru, Președintele Iohannis este acel om de teatru care merge la teatru, care apreciază arta dramatică. Vreau să menționez un lucru foarte important, când vorbim despre teatru, vorbim despre a fi autentic. Nu vorbim despre acea eronată interpretare - teatrul este ceva prefăcut, nu este ceva în care tehnica autenticului ajunge până la capăt. Am apreciat extraordinar de mult și sunt printre acei profesioniști de teatru în admirație față de domnul Președinte, care este acest suporter al teatrului. Cum bine știm, ca primar al Sibiului a creat practic prima Capitală Culturală, ocazie prin care România a intrat în Uniunea Europeană.

Acum cinci ani, din nou, domnul Președinte, odată ales, a fost la Timișoara, și acum cinci ani, alături de ceilalți, aveam un vis de cetățean, un vis cât toate visele noastre adunate, duceau către acel vis, aș putea spune de dimensiuni europene și care cred că, atât eu ca cetățean român, cât și domnul Președinte ca cetățean român, îl visa. Îl visam toți.  și acum mă întreb, în acest moment, este acest vis european, pe care îl citim transpus într-un fel, cât din el se deschide, cât din el înflorește, cât din el merge mai departe, prin cartea EU.RO? Vorbim despre acest titlu extraordinar, absolut extraordinar, deoarece EU.RO – pe de-o parte ne gândim la European Union, dar în același timp, mă gândesc la eu. Fiecare dintre noi, eu – individualitate, eu – în comunicare cu celălalt eu de lângă mine. În felul acesta, prin comunicare, ne plasăm într-o platformă online, într-un domeniu virtual care devine realitate. și de fapt acel domeniu, mă întreb, care este .ro, ce înseamnă europa.ro astăzi sau eu.ro astăzi?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc pentru primirea deosebit de călduroasă. Sunt foarte bucuros că avem astăzi ocazia să discutăm un pic sper și pe marginea cărții. Dumneavoastră sunteți ancorată în zona teatrului, eu sunt un suporter entuziast al teatrului, deci haideți să punem pe scenă o piesă bună.

Moderator: Corect! Trebuie să iasă un spectacol foarte bun!

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc, domnule rector, pentru că ne primiți aici. Este un spațiu care, din capul locului, creează o atmosferă foarte plăcută. Am venit special la dumneavoastră fiindcă în Timișoara am avut mai multe puncte pe agendă, ca să vă prezint foarte pe scurt conceptul acestei cărți și, cu siguranță că voi fi provocat cu niște întrebări care sper să exceadă un pic această carte pe care, dacă doriți, vă las să o descoperiți.

Acum doi ani am fost la un Summit informal, cam cum a fost Summitul de la Sibiu de săptămâna trecută, la Bratislava. Oraș frumos și acela, seamănă cu Sibiul, cu Timișoara. și, după Summit, un grup de jurnaliști a început să-i interogheze pe liderii de acolo apropo de viitorul Europei și, în fine, întrebarea pentru mine a fost cum văd viitorul Europei. și am spus: eu sunt pro-european declarat și convins, lucru pe care l-am spus și în campanie, și după aceea de foarte multe. Am rămas foarte, foarte surprins că această afirmație a fost remarcată de foarte multă lume și mi-am pus întrebarea dacă cineva, un lider de stat, spune că este pro-european, de ce este un lucru interesant? Mie mi se părea că trebuie să fie un lucru de la sine înțeles, cum ar veni un lucru normal. Iată că am ajuns din paradigma în care toată lumea a fost pro-europeană în paradigma în care nu ești chiar mainstream când spui că ești pro-european. Acest lucru nu mi-a plăcut, recunosc, și am profitat de pe urma interesului crescut de la noi din țară cu ocazia Președinției Consiliului Uniunii Europene, interes constatat între oamenii obișnuiți, pentru afaceri europene și am decis să scriu o carte, o carte despre Europa. Dar, o carte despre Europa nu este despre alții, o carte despre Europa este despre noi. Noi suntem Europa. Am spus acest lucru și la Summitul de săptămâna trecută de la Sibiu. Noi suntem România și Europa este România. Aud în ultima vreme un discurs politic, asta vă spun degajat, scos din contextul campaniei electoral, un discurs politic abject.

Umblă unii politicieni români prin țară să spună că problemele noastre vin de la Bruxelles sau, altul, că nu au nimic împotriva Uniunii Europene, dar că nu e bine cum e condusă de la Bruxelles și toți aceștia de la Bruxelles și inclusiv Președintele Iohannis trebuie să dispară pentru că sunt din alt film. Una peste alta, am constatat că în România a apărut un discurs nu eurosceptic, eurosceptic mai mergea, ziceai că ești de acord  cu unele lucruri, cu alte nu. Nu, un discurs eurofob. și faptul că acest discurs a fost transformat în mesajul principal al campaniei de europarlamentare de partidul de guvernământ din România mi se pare absolut rejectabil, reprobabil. Însă, putem să constatăm că euroscepticismul a apărut în bună măsură din cauza unor stfel de populiști, care merg la Bruxelles și acolo toți sunt europeni, fără deosebire. Toată lumea, și ai noștri, toți sunt pro-europeni și au un discurs european. Cum vin acasă, aruncă vina pentru toate eșecurile și nerealizările lor pe Bruxelles. Pentru toate, Bruxellesul este vinovat. Acum, sigur, se pune întrebarea cum poate fi combătută această prostie? Prin informare. Sunt în continuare convins că lucrurile se pot îmbunătăți în măsura în care educația devine mai puternică, mai bună și informația reală devine mai pătrunzătoare.

Din aceste motive și încă câteva, fiindcă chiar mă interesează, am scris această carte despre Europa și România. Dacă vreți, într-un fel, este o poveste a României în Europa sau a Europei în România. Am inclus, fără să fie un tratat de specialitate, chestiuni europene, de Uniune Europeană, se poate găsi foarte ușor o definiție pentru un lucru care ne interesează, ce este Comisia, ce este Consiliul, cum colaborează și multe altele. Însă mi-am permis să exced un pic cadrul strict al Uniunii Europene și am abordat și teme care apar în discuția despre Europa și în politica noastră, și în discuții informale. Am câteva referiri, de exemplu, despre NATO, despre viitorul nostru în NATO, despre schimbările de climă, care nu sunt doar o chestiune europeană, dar noi în Europa vrem să fim printre cei care promovează cel mai puternic măsurile care vin să stopeze schimbările climatice. Acestea și multe alte lucruri le puteți găsi aici. Ce nu puteți să găsiți, decât într-o aluzie sau două, este politica noastră cea neplăcută.

Moderator: Domnule Președinte, vorbim despre euroscepticism. Ascultându-vă, citind cartea, desigur, după cum vedeți aș putea să vă întreb șase ore despre carte, continuu. Am citit-o cu foarte multă atenție.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am scrie încă una.

Moderator: O așteptăm pe următoarea, categoric. Vreau să vă întreb dacă această atmosferă de neîncredere și negativism, care cumva transcende granițele României nu afectează într-un fel politica, atât internă, atât europeană și dacă nu cumva putem vorbi așadar nu doar despre euroscepticism, ci și într-un fel despre româno-scepticism, dacă nu cumva în lupta, în acest scepticism și neîncredere de fapt descoperim o lipsă de încredere în propriile valori, vorbim acum ca români, și chiar și ca europeni, o lipsă de încredere în propriile valori, în propria literatură, în propria istorie, în noi înșine, iată, mă întorc la „EU.RO”, pentru că trebuie să ne definim atât în România, cât și în Europa. și mă întreb dacă nu a apărut un cumva o nouă fobie în acest sens. Citind cartea, descopăr... Chiar m-am întrebat dacă nu cumva România a iscat această boală, când vorbim despre euroscepticism, despre româno-scepticism.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Acum nu cred că suntem noi sceptici despre noi. Noi întotdeauna suntem sceptici despre alții, când este vorba despre alții. Nu, dar sigur...

Moderator: Iertați-mă, dintr-un tip de slăbiciune, dintr-un tip de nepregătire, mă întreb.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ok. O să ajung imediat și la această chestiune, temerile europenilor, dar sigur că această ascensiune a euroscepticismului, a populismului antieuropean de-a dreptul are cauze multiple. și la început unii au spus că Uniunea Europeană este într-o criză bancară. Pe urmă că este într-o criză economică, pe urmă că este într-altfel de criză. După un timp a apărut afirmația, care are ceva conținut de adevăr, „Europa de fapt este într-o criză de identitate”. și într-un fel această criză de identitate se răsfrânge și asupra noastră, fiindcă dacă vrei să intri într-un proiect, și noi cu toții am vrut să intrăm în proiectul Uniunea Europeană, este un proiect senzațional și foarte bun, deci ne-am dorit să fim acolo, dar dacă de acolo vine proiecția unei identități în fibrilație, atunci noi resimțim acest lucru. Deci nu putem să ne extragem. Însă cred că exact țări precum România au șansa să revigoreze proiectul european. Deci noi venim și cu temerile noastre, și cu așteptările noastre, care poate câteodată sunt și puțin exagerate, și cu o așteptare să fim mai repede și mai bine înțeleși, și cu așteptarea să fim tratați de la egal la egal. De multe ori aceste lucruri se întâmplă, dar nu întotdeauna, și atunci, sigur, această nesiguranță apare și la noi. Eu am părerea că această criză de identitate, dacă există ea, sau întrebări despre rostul și rolul Uniunii Europene au și încă o cauză, este o cauză care e mai generală în politică, o cauză comunicațională. Uniunea Europeană este un proiect senzațional, proiect de pace, libertate, democrație, competitivitate, despre cetățeni, despre cum vrem să trăim noi în Uniunea Europeană, în pace, în libertate, să aibă fiecare o viață demnă. și lucrurile se întâmplă, comparați dumneavoastră, oricare dintre dumneavoastră, viața pe care o aveți acum, și prietenii dumneavoastră, și familia dumneavoastră, și comunitatea timișoreană, cu cea pe care am avut-o în '70, în '80. De ce am ieșit în stradă în '89, și mulți au făcut sacrificiul suprem, fiindcă ne-a fost bine? Nu, fiindcă a fost foarte rău. De atunci România, după Revoluție, a bâjbâit și s-a bâlbâit câțiva ani într-o formă de neocomunism nefericit și în final am început să reacceptăm, să redescoperim pentru noi ceea ce deja pașoptiștii descoperiseră: vocația noastră europeană. și am dorit să fim parte a acestei Europe, cum de fapt ne-am dorit și mai mult, am dorit să fim parte a spațiului valoric euroatlantic. Am dorit să fim și în NATO, am visat, de ce să nu recunoaștem, să fim acceptați, și suntem acceptați, deci viața noastră s-a schimbat și s-a schimbat în bine. Că nu s-a întâmplat așa repede, cum am sperat noi, că nu se întâmplă nici acum așa repede, precum așteptăm, este adevărat. Dar haideți să vorbim și despre lucrurile care s-au realizat, despre multiplele beneficii pe care le-am avut și noi, ca români, și România, de pe urmă integrării europene. și nu mă refer numai strict la rezultatele obținute cu fonduri europene, și sunt. Domnul primar general tocmai mi-a povestit că și acest spațiu are legătură. Nu are? Puțin. Deci și acest spațiu are puțină legătură cu fondurile europene. Sunt mult mai multe. Este mobilitatea studenților, a cercetătorilor, legăturile cu alte universități. Deci, lucrurile se mișcă, doar că, sigur, e mult, mult, mai interesant comunicațional să prezinți un eveniment emoționant, un eveniment, poate mai de grabă șocant, decât să prezinți ceva bun, cum toată lumea știe „good news is no news”, deci știrile bune nu fac știri. Așa că e greu de comunicat. și așa cum evoluția este în trepte mici, același lucru s-a întâmplat și în partea mai veche a Uniunii. Oamenii au impresia că de fapt totul este ok și sigur că e mai bine, că doar ni se cuvine. Păi nu știu dacă ni se cuvine! Eu cred că este rezultatul muncii noastre, a faptului că am acceptat spațiul de valori și ne dorim să fim acolo. și același fenomen se petrece și în Europa mai veche. Oamenii au impresia că tot ce s-a realizat: pacea, libertatea, democrația, li se cuvine, este ok, și nu se mai vorbește despre asta. E păcat. E ca și cu democrația, dacă uităm să vorbim despre ea, atunci o pierdem.

Moderator: Da. Dacă uităm să vorbim despre democrație și dacă uităm să o respectăm, corect, și să ne respectăm libertatea și dreptul la cunoaștere, exact cum spuneți, faptul că suntem într-o lume liberă, este fabulos. Eu sunt unul dintre cei care la Revoluție aveam 16 ani. Am fost unul dintre cei mai fericiți oameni de pe această planetă când am știut că pot călători, că pot învăța și că este dreptul meu să fac tot ceea ce pot eu mai bun. Mi se pare un uriaș cadou pe care personal am avut șansa să-l primesc.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Și mai e ceva, un lucru senzațional pe care l-am câștigat și pe care încă nu îl prețuim la justa valoare: avem dreptul să votăm.

Moderator: Corect. Vă rog.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Avem dreptul să votăm, dragii mei, este senzațional. Eu fac parte dintr-o generație care ne-am dus la vot și înainte de Revoluție, înainte de Decembrie '89, a fost un simulacru, nu a fost un vot. Ne-am dus acolo ca să alegem pe unul dintr-unul. Acuma, putem să mergem să alegem pe cei care prezintă o opțiune mai bună. știți care e singura opțiune extrem de proastă? Să nu mergem.

Moderator: Adică putem vota liberi, în altă ordine de idei. Foarte important, esențial. Vreau să vă întreb: am citit în carte un fragment care mi-a plăcut foarte mult. „A înfrunta viitorul de unul singur reprezintă o politică sortită eșecului”. Vorbim despre modelul comunitar. Vorbim despre un model comunitar. Orice societate are un model comunitar, trăiește într-un tipar social funcțional, ce înseamnă, ce înseamnă, practic, în acest moment, „a înfrunta viitorul de unul singur reprezintă o politică sortită eșecului”? Mă refer la implicare de grup versus implicare individuală. Ce înseamnă indivizi și ce înseamnă grup și care ar fi raporturile dintre acestea astăzi? Mi se pare foarte important, repet am fost foarte motivată de cartea dumneavoastră.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Lucrurile sunt foarte bine cunoscute și poporul român în înțelepciunea lui „wisdom of the crowds”, are și un cântec despre asta. Nu vi se pare cunoscut aia cu „Hora Unirii”? Asta este. Câteodată există lideri care inspiră, dar un lider singur este un om singuratic. Un lider trebuie să-i inspire pe oameni să-l urmeze și să lucreze împreună. Deci, unul singur poate să vină cu o idee, dar acela încă nu este un lider. Un lider este un om care inspiră pe alții și care îi duce pe alții cu el împreună. Același lucru este valabil, după părerea mea, și în Uniunea Europeană și sunt ferm convins că numai împreună putem să facem față competiției globale. Există unele statistici pe care nu le-am inclus, că unele sunt foarte tehnice, dar ca să vă dau un exemplu economic, știți că există acele formate G7, G8, G20, cu țările cele mai puternice din punct de vedere economic. și suntem obișnuiți să-i vedem acolo, sigur, pe americani, pe chinezi, pe englezi, pe nemți, pe francezi, pe italieni, depinde în ce format G discutăm. Au calculat unii că dacă lucrurile se dezvoltă așa cum se dezvoltă acuma, peste câțiva ani în G-urile acestea nu mai există niciun stat european, niciunul. Vom fi depășiți fiecare în parte, doar, și pentru asta s-a făcut calculul, împreună Uniunea Europeană va rămâne în frunte. Uniunea Europeană, cel mai puternic spațiu economic, și arată de ce este important și pentru state să meargă împreună. Noi am avut o lume bipolară înainte de '89, pe urmă am avut o lume care părea că are un hegemon și mulți alții, dar între timp ne îndreptăm spre o lume multipolară. Într-o lume multipolară, unul singur foarte rar poate să conteze. și noi, europenii, putem să contăm doar într-o singură variantă: toți împreună. și atunci Uniunea Europeană va rămâne un actor economic de primă mână, însă este nevoie de mai mult. Dacă comparați un pic puterea economică a Uniunii Europene cu vocea europeană în politica globală, vă dați seama că mai avem mult de lucru. Economic, nu avem nici o problemă, politic încă, trebuie să recunoaștem, nu prea contăm. Oare de ce? Foarte simplu: fiindcă vorbim pe mai multe voci și nu pe una. și eu îmi doresc, de exemplu ca Uniunea Europeană să devină o voce în politica globală, o voce pe măsura puterii economice pe care o are Uniunea Europeană, dar asta se poate doar dacă se acceptă ideea unei integrări mai profunde, dacă vrem real să fim cu toții împreună și să mergem până într-acolo încât să devenim un actor geopolitic, nu doar un actor în economia globală.

Moderator: Vă mulțumesc. Domnule Peședinte, mai departe, trecând de la ceea ce ați spus mai devreme, vorbim despre individ, individualitate și despre lider, leadership, aș vrea să vorbim despre educație. Pentru că într-adevăr de unul singur nu se poate reuși, ceilalți îl vor urma pe unul, dar ca ceilalți să-l urmeze minunat ar fi să îl urmeze conștienți, dezvoltându-se fiecare om în parte. și iată acest punct aș vrea să îl atingem vorbind despre educație. Deoarece dumneavoastră ați analizat toți acești ani și aveți atâta experiență în domeniul educației, eu mă întreb dacă astăzi tratarea diferențiată există și dacă astăzi sistemul de educație din România, de la, are grădiniță și până la educația permanentă este cu studii post-doctorale privește ceea ce se numește tratare diferențiată, care cândva erau în scop al lumii vestice. și noi trăim în lumea vestică, și mă întreb dacă se întâmplă acest lucru. Experiența mea din școli spune nu. În mod evident și răspicat, nu. Ci sunt grupuri și grupuri de vârstă, văzute într-un grup să atingă note, nicidecum dezvoltare, nicidecum identificarea valorii, ceea ce mi se pare foarte grav, deoarece oricare din acești copii pot fi viitorul Einstein al lumii, nu numai al României. și momentul în care privim oamenii ca pe o masă, și nu identificăm valorile fiecăruia, cred că noi, ca societate, pierdem, și pierde viitorul. Deci cum, practic, am putea face această educație a omului de viitor, vă întreb?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu cred că lucrurile sunt mult mai grave decât le-ați descris. Din nefericire. Sistemul educațional românesc este un sistem de cele mai multe ori orientat înapoi, nu înainte. Cu excepțiile notabile, cunoscute. Eu vorbesc despre „sistemul”. Sistemul nu este unul al secolului XXI. Sistemul este unul, cu multă indulgență, al secolului XX, mai degrabă al secolului XIX. și aici trebuie să schimbăm fundamental abordarea din foarte multe motive. Dar cel mai bun motiv este și cel mai evident. O națiune care nu este bine educată, nu are viitor. Este foarte simplu! Asta au știut și strămoșii noștri de acum 100 de ani, și de acum 200 de ani, și așa a apărut mișcarea care de fapt a făcut posibilă România de astăzi, cu românii care s-au dus, au studiat în Vest. Foarte mulți știm că au venit inspirați din Franța, dar mulți au venit și cu inspirație din Germania, și ei practic au adus întregul proiect, întreaga năzuință spre o Românie Unită. și așa s-a creat România de astăzi. Dacă vrem să fie și mâine, trebuie să o transformăm în România Educată. Altfel nu avem niciun fel de șansă. Deci noi trebuie să... nu trebuie, suntem obligați să găsim un sistem educațional care îi pune pe copiii noștri pe picior de egalitate cu ceilalți ca să le dăm instrumentarul, informația, metodele necesare pentru a face față într-o lume unde competitivitatea devine din ce în ce mai importantă. și asta, sigur, este posibil dacă vom avea un sistem care este croit și pe elev, dar și pe piața muncii, un sistem care dă șansa și unui copil care poate preferă să devină un foarte bun meseriaș, dar în același timp trebuie să dăm șansa și unui tânăr care, să zicem, vrea să aprofundeze cum este în „ale matematicii”, să-i dăm șansa să ajungă un matematician briliant.

Aceste lucruri trebuie să se întâmple în paralel, trebuie să avem o ofertă în același timp performantă, dar și flexibilă. Trebuie să dăm șansa și părintelui să se implice, trebuie să dăm predictibilitate sistemului. Care aveți acum copii în școală, o să vă întreb ce se va întâmpla la anul și habar nu aveți, pentru că nu se știe. Așa nu se poate. Sistemul trebuie să fie predictibil, în momentul în care părintele își trimite copilul la școală să știe ce șanse are până la absolvire și care sunt căile pe care poate să meargă. Iar tânărul student trebuie să știe foarte exact care sunt variantele de carieră, să își aleagă o carieră, nu doar o chestiune punctuală, unde mă angajez mâine și dacă nu găsesc poate mă fac... Am spus acum, într-o seară, ceva, și colegii m-au corectat, am spus: „Poate mă fac taximetrist”. O meserie onorabilă, dar nu cred că este o alternativă serioasă pentru un tânăr absolvent al unei universități. și aceste lucruri trebuie văzute. Vă amintiți, acum doi, trei ani când la bacalaureat au picat jumătate din copii. Păi ce fel de generație poate să fie asta? Ce fel de națiune care este incapabilă să își gestioneze viitorul? O jumătate de generație pierdută, lăsată pur și simplu undeva de societate, fiindcă societatea a greșit. Noi câțiva care venim din sistem sau suntem în sistem știm foarte bine că există elevi și studenți care sunt un pic mai greu de integrat, dar sunt excepții, puține. Majoritatea trebuie însă conduși. Dacă o jumătate de generație ratează obiectivul, înseamnă că sistemul este profund viciat și atunci trebuie să îl schimbăm. și mai sunt câteva argumente, dar nu aș vrea să merg foarte departe. Oricum România Educată cu asta se ocupă, și vreau să găsim varianta cea mai bună pentru România și pentru români, fiindcă, pe bună dreptate, educația nu este temă europeană. Uniunea Europeană nu se ocupă de sistemele de educație. Se ocupă de mobilitatea studenților, de rețele de universități, dar nu de sistemul de educație. Este bine așa, fiindcă fiecare țară, fiecare națiune, are specificul ei. Noi nu putem să facem școală după model X. Trebuie să facem școală în România pentru români, să ținem cont de evoluții, de nevoi, de obiective, dar și de tradiția românească și de felul în care educația poate să ducă România înainte.

Moderator: Mulțumesc foarte mult. În același timp educația va pregăti viitorii cetățeni, practic. Nu știu cât se pregătesc în familii, dar cred că școală este locul în care conștiința, corectitudinea ar trebui învățate. De mici ar trebui să învățăm lucrurile acestea, să nu ne mirăm, cu timpul să înțelegem principii, transparență, corectitudine, onestitate, valorile fundamentale umane. Domnule Președinte, vreau să vă întreb: dacă acum ați încheia cartea, după Summitul de la Sibiu, ați mai completa un capitol?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Din orgoliu personal da, dar pentru lucrarea în sine nu.

Moderator: Și ce ați scrie dacă l-ați scrie, în urma Summitului?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aș scrie că, până și întâlnirile de Consiliu European se pot desfășura într-o atmosferă de calm și cu gândul spre un viitor bun pentru Uniunea Europeană. Asta fiindcă știu cum sunt celelalte Consilii.

Moderator: Vă mulțumim foarte mult, domnule Președinte.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Și eu vă mulțumesc foarte mult. Mulțumesc!