Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul primirii magistraților absolvenți ai Institutului Naţional al Magistraturii
„Doamnă Președinte,
Domnule Procuror General,
Onorați reprezentanți ai CSM,
Doamnelor și domnilor judecători și procurori,
Îmi face o deosebită plăcere să mă întâlnesc, în fiecare an, cu noua promoție de absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii.
Atribuția constituțională de numire în funcție a judecătorilor și a procurorilor are pentru mine profunde semnificații.
Acest eveniment, devenit tradițional, îmi oferă oportunitatea de a vă spune bun venit în profesie!
Din acest moment, sunteți apărătorii legii și ai dreptății.
Spun acest lucru convins fiind că judecătorii și procurorii pot și trebuie să contribuie la consolidarea valorilor fundamentale ale unei Românii moderne, europene.
Porniți pe un drum despre care știți deja că este plin de provocări, drum pe care de fiecare dată veți fi obligați să-l parcurgeți singuri, având drept repere exclusiv legea și propria conștiință.
Tăria de caracter, moralitatea și profesionalismul vă vor fi puse nu o dată la încercare. Vă spun aceste lucruri pentru că trebuie să fiți pregătiți să faceți față presiunilor și asalturilor din partea unor politicieni asupra sistemului de justiție.
Vedem cu toții, de doi ani deja, cum legi fundamentale într-un stat de drept se modifică în funcție de interesul unora sau altora, ajunși vremelnic în funcţii politice importante.
Contextul actual ne arată că progresul făcut cu mari sacrificii pentru consolidarea independenței justiției nu e ceva câștigat în mod definitiv, ci presupune un efort continuu din partea tuturor.
Menținerea cursului democratic al României depinde și de puterea dumneavoastră de a rămâne fideli misiunii pe care v-ați asumat-o. Trebuie să nu uităm că democrația se apără de către fiecare dintre noi, zi de zi.
Doamnelor și domnilor judecători și procurori,
Ca serviciu public, justiția are drept beneficiar final cetățeanul. Nu uitați că veți avea în fața dumneavoastră oameni, iar între coperțile dosarelor nu sunt doar hârtii ori spețe interesante, ci probleme și destine, cu alte cuvinte, situații reale de viață.
Am deplina convingere că formarea dumneavoastră de până acum, tinerețea și energia reprezintă un catalizator pentru buna funcționare a justiției în țara noastră. Devenind judecători sau procurori, ați ales nu doar o profesie, ci un mod de viață.
Încrederea cetățenilor în sistemul judiciar și, implicit, în magistrați, se construiește și se păstrează greu, cu mari sacrificii personale și profesionale.
Oamenii vă sunt alături și au demonstrat-o public de-a lungul ultimilor ani, când s-au opus încercărilor de destabilizare a statului de drept.
Bunul mers al României depinde în mare măsură de un sistem de justiție independent, funcțional și care este lăsat să-și îndeplinească menirea.
Și dacă ar fi să găsim un lucru, cel mai important lucru, obținut în tânăra democrație românească în ultimii ani, acest lucru este independența justiției. Vă rog nu lăsați aceste lucruri să involueze! Participați la evoluția sănătoasă a României!
Independența și obiectivitatea în actul de justiție nu sunt numai principii constituționale, ci reprezintă expresia așteptărilor întregii societăți.
An de an, la întâlnirile cu magistrații, țin să evidențiez principiul constituțional de care sunt profund atașat: legea este aceeași pentru toți, indiferent de poziție, funcție, avere sau statut social.
Asigurarea independenței justiției și consolidarea statului de drept au reprezentat și reprezintă o constantă a activității mele.
Cred că fiecare dintre noi suntem datori să apărăm aceste valori.
Doamnelor și domnilor judecători și procurori,
Momentul la care debutați în profesie se suprapune unui context în care sistemul judiciar se confruntă cu o instabilitate legislativă accentuată, modificările nu de puține ori fiind în contradicție cu valorile statului de drept.
Această situație, însă, nu trebuie să vă descurajeze, deoarece astăzi vă alăturați unui corp profesional care și-a însușit valorile unei societăți democratice și nu ezită să acționeze în sensul acestora.
În încheiere, vă îndemn să pășiți cu încredere în viitor!
Cred cu tărie că România are nevoie de dumneavoastră și de principiile pe care le-ați îmbrățișat alegând profesia de magistrat!
Vă doresc mult, mult succes în activitate!”