Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei de decorare a unor instituții din domeniul medical
„Stimați manageri, directori medicali și membri ai corpului medical,
Vă felicit!
Bine ați venit la Palatul Cotroceni!
Mă bucur să vă înmânez distincțiile acordate cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, o zi care merită sărbătorită, dar care a fost transformată de decidenții guvernamentali într-un spectacol îndoielnic, cu pedepse și controale demonstrative.
Eu cunosc foarte bine sistemul de sănătate din România, am fost pacient în spitale publice din țară și știu cu ce se confruntă medicii și asistentele medicale, cercetătorii și tot personalul din acest sistem.
Am vizitat spitale publice și private și centre de cercetare medicală și am văzut oameni care, lucrând în condiții precare, încearcă să-și facă bine meseria, în ciuda piedicilor cu care se confruntă. Aceștia sunt oamenii către care îmi îndrept aprecierea și recunoștința, indiferent unde lucrează.
Dumneavoastră, cei prezenți astăzi aici, reprezentați spitale și institute medicale cu tradiție, cu vechime de peste 50 de ani, al căror atribut comun îl constituie perseverența de a salva pacienții, în ciuda dificultăților cu care se confruntă sistemul sanitar în România.
Din păcate, actuala guvernare PSD este un eșec de la un capăt la altul. PSD a promis românilor nu mai puțin de 8 spitale regionale și un spital republican.
A promis, de asemenea, reabilitarea, modernizarea și dotarea spitalelor existente. Sunt angajamente scrise negru pe alb în programul de guvernare, asumat și votat în Parlament.
Ce s-a întâmplat cu ele? Simplu, ca și în economie, educație, infrastructură, și de promisiunile în domeniul sănătății s-a ales praful.
Agenda publică este acaparată de peste doi ani de problemele personale ale liderilor PSD certați cu justiția, timp în care cetățenii suferă tot mai mult de pe urma incompetenței guvernanților.
Este revoltător că ministrul Sănătății a pornit o campanie mai degrabă de imagine decât una de informare prin spitalele din țară.
Cum să mai creadă cineva că PSD chiar va construi noi spitale?
În ciuda scandalurilor zilnice prin care se încearcă să se obțină capital de imagine pentru Guvern, cei mai mulți medici și asistente medicale sunt și rămân profesioniști, și încă de cea mai bună calitate.
Ce fac guvernanții ca să îi ajute? Mai nimic, în afara unor excese de autoritate prin care încearcă să acopere lipsa de acțiuni concrete menite să sprijine domeniul sănătății.
Nici în domeniul resurselor umane din sănătate obiectivele asumate de guvernanți nu au fost îndeplinite, în pofida promisiunilor din perioada electorală.
Rezidențiatul nu a fost reformat, așa cum s-a promis, iar în momentul de față nu există o planificare reală a necesarului de angajați în sănătate.
Concret, numărul de locuri și posturi nu este corelat cu numărul de absolvenți de medicină și nici cu necesarul de resurse umane, per ansamblu și pe specialități.
În țara noastră sunt educați foarte mulți tineri medici, dar ne confruntăm în continuare cu dezechilibre pe specialități, cu dezechilibre în distribuția medicilor în urban-rural, dar și între județe ori regiuni, iar exodul nu a fost stopat.
Pesediștii guvernează încercând permanent să găsească țapi ispășitori pentru propriile eșecuri. Nu mai pot păcăli însă pe nimeni, în sănătate cu atât mai puțin.
Dacă și-ar fi propus în mod real să construiască sau să reabiliteze spitale în România, Guvernul nu ar fi trebuit decât să acceseze banii europeni. Avem la dispoziție fonduri pe care PSD pur și simplu nu vrea să le folosească.
Viitorul în medicină înseamnă inovare, digitalizare, sustenabilitate, asigurarea acoperirii universale cu servicii de sănătate.
Un act medical de calitate nu poate exista fără un corp medical dedicat, devotat și responsabil. În același timp, un act medical de calitate nu poate exista în absența unor spitale curate, care să nu ducă lipsă de aparatură medicală sau de medicamente sau de consumabile.
Avem nevoie de mai multe exemple precum cele oferite de dumneavoastră, cei prezenți aici, care vă desfășurați activitatea cu maximă responsabilitate în ciuda condițiilor de muncă mai mult decât dificile!
Prin înaltele distincții ale statului român pe care vi le ofer astăzi, vă transmit toată aprecierea mea pentru dăruirea cu care aveți grijă de sănătatea noastră, a tuturor, și pentru valorile pe care le promovați în rândul tinerei generații de profesioniști din domeniul sănătății!
Vă felicit și vă mulțumesc!”