Declarații de presă susținute de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European
Jurnalist: Care este impactul deciziilor luate de cele 27 de state și asupra cetățenilor români?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu cred că avem o șansă reală, cum am spus și ieri, să obținem o ieșire ordonată a Marii Britanii. Oricum ar fi, cetățenii români sunt prima preocupare pe care o avem. Sigur, în varianta încheierii acordului, drepturile lor sunt foarte, foarte bine asigurate, dar noi am purtat multe discuții și în bilateral. Chiar eu am discutat în repetate rânduri cu doamna Prim-ministru May, pentru a avea siguranța că, și în cazul unui No Deal, ajungem, în bilateral, la o înțelegere care este foarte bună pentru cetățenii noștri și, de partea cealaltă, pentru cetățenii britanici. Deci, în această chestiune, stăm bine. Sigur, varianta cea mai bună este încheierea unui acord.
Este foarte bine că aseară, destul de târziu, am ajuns la o înțelegere comună, o înțelegere care, după, cum știți, are două variante. În cazul în care în Marea Britanie se acceptă acordul, se prelungește, pentru a le da posibilitatea să își finalizeze legislația. În cazul în care nu se votează, atunci termenul de prelungire este doar 12 aprilie. O înțelegere care a fost acceptată imediat de partea britanică și credem că este o înțelegere care ne dă o siguranță și nouă, UE27, că lucrurile merg mai departe, dar care dă o șansă reală și Marii Britanii să se hotărască ce dorește, în definitiv.
Jurnalist: Dacă îmi permiteți și o întrebare în legătură cu ultimele evoluții din cadrul PPE, care tocmai s-a separat de formațiunea domnului Viktor Orban. Ce impact va avea în electoratul care votează acest partid, pentru că suntem în preajma alegerilor europarlamentare, dar și în celelalte familii europene, care au și ele partide care pun probleme?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: A fost, în definitiv, o înțelegere între conducerea PPE și conducerea Fidesz, pentru a suspenda Fidesz din PPE. O decizie care, cu siguranță, arată că PPE nu este de acord cu foarte multe din abordările Fidesz. Acest lucru este evident și, în prag de campanie electorală, este important să existe această clarificare în Europa, că PPE este, evident, cel mai mare grup de partide, cu cei mai mulți reprezentanți, și nu tolerează orice abordare, nici măcar de la proprii membri. Cred că este o abordare de tip fair și dă șansa și Fidesz să revină în matca PPE.
Jurnalist: Vreți, până la urmă referendum, domnule Președinte? Știți că există la nivelul Parlamentului European o recomandare mai veche...
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Despre referendum o să vorbim când ajungem acasă.
Jurnalist: Despre cetățenii moldoveni puteți, însă, să ne vorbiți puțin? Ați făcut o afirmație zilele trecute, că am fi popoare diferite.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, am spus că suntem națiuni diferite, nu popoare diferite.
Jurnalist: Sunteți sigur că ați folosit termenul de națiuni?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sunt sigur.
Vă doresc o zi bună!