Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog: În urmă cu puțin timp, la nivelul conducerii MAI a fost realizată o analiză a efectelor fenomenelor hidrometeorologice din ultimele 3 zile și a modului în care au intervenit efectivele MAI, împreună cu alte autorități.
Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, transmite mulțumiri tuturor angajaților care au fost la datorie în aceste zile, inclusiv celor care au venit din timpul liber, pentru a sprijini cetățenii și pentru a interveni în situațiile de urgență cauzate de fenomenele meteo severe: vânt puternic, ninsoare, viscol în zona de munte și depuneri semnificative de polei.
Începând de vineri și până duminică au acționat în teren, zilnic, în medie aproximativ 8.000 de pompieri, polițiști și jandarmi. În aceste trei zile au fost emise 74 de informări și atenționări de fenomene hidrometeorologice periculoase.
Efectivele MAI au intervenit în principal pentru salvarea oamenilor aflați în dificultate fie în autoturisme blocate, fie surprinși de viscol sau ceață în zonele de munte.
S-a au acționat, de asemenea, pentru degajarea copacilor, a stâlpilor și a cablurilor de pe drumuri și de pe mașini, precum și pentru evacuarea apei acumulate pe carosabil, concomitent cu restricționarea sau dirijarea circulației pe timpul desfășurării misiunilor.
Jandarmii montani au intervenit sau au sprijinit acțiuni de salvare desfășurate de serviciile salvamont, pentru aducerea la loc sigur a 23 de turiști aflați în situații de risc.
În aceste zile s-a acordat sprijin în 5 situații în care echipajele medicale nu au putut ajunge la pacienți din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Tot din cauza vremii nu s-a putut efectua transportul pe calea aerului pentru un copil de 14 ani, aflat în stare de inconștiență, în spitalul din Buzău, ca urmare a intoxicării cu monoxid de carbon. Astfel, pentru ajutorarea copilului, în premieră ca mod de acțiune a fost trimisă o autospecială dotată cu camera hiperbară mobilă însoțită de o echipă formată din: medic și asistent medical asigurat de către MApN și 3 subofițeri de la ISU Constanța. La acest moment se așteaptă ca starea minorului să permită folosirea camerei hiperbare. Aceasta asigură furnizarea de oxigen la o presiune mai mare decât presiunea atmosferică normală, mărind astfel cantitatea de oxigen în sânge.
În aceste 3 zile s-au înregistrat efecte negative din cauza fenomenelor meteo severe în municipiul București și în alte 54 localități din 20 județe. Au fost afectate 17 locuințe și 28 de tronsoane de drum.
Cele mai multe drumuri închise au fost în ziua de vineri, când s-a atins vârful efectelor negative cauzate de vreme. Au fost închise 2 autostrăzi - A2 și A3, 19 drumuri județene și un drum național.
În prezent nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu traficul blocat ca urmare a efectelor fenomenelor meteorologice din ultimele zile.
Se circulă în condiţii de ceaţă densă, care determină scăderea vizibilităţii sub 150 de metri, pe mai multe artere rutiere Moldova și Muntenia. Fenomenul este întâlnit şi pe A2 Bucureşti – Constanţa între Bucureşti şi Drajna, vizibilitatea fiind între 50-200 de metri.
În ultimele 3 zile, efectivele MAI – pompieri și polițiști rutieri au intervenit pentru degajarea a peste 2.200 de copaci și 44 stâlpi care au avariat 363 autoturisme. În ceea ce privește numărul total de autoturisme avariate, la acest moment nu deținem o situație centralizată, având în vedere că intervenții pentru degajare au fost realizate și de către autoritățile locale, dar și pentru că sesizările privind posibile astfel de distrugeri ar putea fi înregistrate și în zilele următoare.
Traficul aerian s-a desfășurat în condiții de iarnă, fiind semnalate întârzieri punctuale cauzate de realizarea operațiunilor pentru degivrare.
Traficul feroviar s-a desfășurat cu dificultate din cauza gheții depuse pe liniile de alimentare cu energie electrică, fiind înregistrate întârzieri ale trenurilor.
De asemenea, au fost închise temporar magistrala CF 900 între stațiile Valea Albă și Drobeta Turnu Severin (MH) și secția Cale ferată 202 între localitățile Pietrele Albe și Strâmbuța din Gorj, din cauza căderilor de pietre și copaci.
Conform situației centralizate transmise în cursul nopții de către distribuitorii de electricitate, alimentarea cu energie electrică, înregistrează întreruperi la nivelul a 5 județe (BZ, CL, DB, IL și PH) fiind afectate 34 de localități cu 22.000 de consumatori.
Cea mai gravă situație s-a înregistrat în Județul Ialomița unde sâmbătă aproximativ 50.000 de consumatori au rămas fără alimentare cu energie electrică de la rețeaua națională.
Datorită eforturilor echipelor din cadrul distribuitorilor de electricitate si a sprijinului acordat de IGSU prin dislocarea a 16 generatoare de mare capacitate din alte județe s-a reușit ca la acest moment numărul consumatorilor care nu au curent să fie redus la aproximativ 18.500.
Cele 16 generatoare de mare capacitate asigură curent până la remedierea defecțiunilor și reluarea alimentării normale cu energie electrică pentru consumatori casnici și obiective esențiale precum Policlinica din Urziceni.
La nivelul municipiului București, în ziua de sâmbătă în intervalul orar 12.00-15.00 a fost înregistrată cea mai dificilă situație din punct de vedere al numărului de solicitări prin numărul unic de urgență 112.
Una dintre cauzele creșterii alarmante a numărului de apeluri era faptul că se primeau și 10-12 sesizări ale aceleiași situații, cum ar fi prăbușirea unui copac.
În premieră, a fost folosit sistemul Ro-Alert pentru a transmite un mesaj prin care cetățenii erau îndemnați să sune la 112 doar pentru a semnala urgențe grave, astfel încât intervențiile să poată fi prioritizate.
În paralel, așa cum știți, a fost suplimentat numărul de dispeceri și de pompieri, fiind chemați oameni din turele libere. Cetățenii au înțeles apelul nostru și numărul de solicitări a scăzut. Le mulțumim pentru înțelegere și încrederea că fiecare situație va fi rezolvată.
Pentru zilele următoare, prognoza meteo arată că vremea se va încălzi, deci ninsoarea și poleiul nu vor mai cauza așa mari probleme, însă crește riscul producerii de inundații odată cu topirea zăpezii. Ministrul Carmen Dan a avut discuții cu reprezentanții Ministerului Apelor și Pădurilor pentru ca autoritățile să fie informate de îndată în cazul în care se emit atenționări ce vizează inundații.
De asemenea, a solicitat prefecților din județele în care ar putea să se producă inundații să verifice în aceste zile care este situația construcțiilor hidroedilitare și hodtrotehnice și țină legătura cu autoritățile locale pentru a fi în măsură să ia imediat măsuri de prevenire și de gestionare a unor situații de urgență cauzate de inundații.
Recomandăm cetățenilor sa manifeste prudență și să se informeze cu privire la prognoza hidro-meteo și atenționările autorităților pentru a evita situațiile de pericol.