Declarație cu privire la pericolul distrugerii fluviului Nistru și a riscurilor unei catastrofe umanitare în Republica Moldova și în regiune
Oameni de știință, experți și reprezentanți ai societății civile trag un semnal de alarmă privind intenția Guvernului de a semna cu Ucraina un Acordl de funcționare a complexului hidroelectric Nistrean.
Conținutul Acordului propus de țara vecină implică o serie de riscuri grave pentru securitatea națională a Republicii Moldova, printre care: pericolul degradării și distrugerii ecosistemelor din cursul inferior al râului Nistru, ceea ce va genera costuri exorbitante pentru identificarea unor surse alternative de apă potabilă, dar și pericolul real ca populația Republicii Moldova și peste un milion de oameni din regiunea Odesa să rămână fără sursa principală de apă potabilă! Această cedare necondiționată a Guvernului Republicii Moldova în fața intereselor Ucrainei constituie o crimă de stat și va determina sute de mii de oameni, în viitorul cel mai apropiat, să părăsească țara.
De asemenea, darea în arendă Ucrainei a întregului mal al fluviului pe termen îndelungat, fără drept de acces, lipsește țara noastră de posibilitatea implicării în rezolvarea problemei accesului la apă în caz de secetă. Alte riscuri sunt asociate cu efectele ecologice negative, cum ar fi reducerea drastică a populației de pești și păsări, creșterea gradului de poluare a apei, ca urmare a micșorării debitului și revărsării în Nistru a substanțelor nocive provenite din activități agricole și industriale.
Platforma DA consideră că guvernarea oligarhică, prin modul în care ”negociază” acest Acord, trădează interesele naționale ale țării, inclusiv prin cedarea într-un mod cinic a controlului asupra malului râului Nistru în favoarea Ucrainei. De asemenea, considerăm că punerea în pericol a peste 3 milioane de oameni reprezintă o crimă împotriva propriului popor. Graba cu care Guvernul Republicii Moldova intenționează să semneze acest Acord până la sfârșitul anului curent trezește suspiciuni cu privire la interesele ascunse ale cercurilor oligarhice din Moldova și Ucraina. Mai ales, în condițiile în care recent a întrat în vigoare Tratatul interguvernamental dintre Republica Moldova și Ucraina. Tratatul ar putea fi un instrument eficient pentru cooperare în bazinul Nistrului și ar putea fi aplicat în cazul în care partea moldavă va nominaliza în componența Comisiei riverane specialiști profesioniști și vor fi luate în considerare interesele tuturor utilizatorilor de apă, precum și importanța menținerii ecosistemelor.
În baza celor expuse, Platforma Demnitate și Adevăr susține plenar apelul lansat de societatea civilă și cere efectuarea neîntârziată de către o companie internațională credibilă, sub egida instituțiilor comunitare de profil, a unor studii de impact asupra mediului, precum și de impact social și economic pe care l-ar avea infrastructura hidroelectrică existentă a Ucrainei pe Nistru, dar și a celei planificate, constând în construirea a 6 hidrocentrale noi pentru următorii ani.
De asemenea, Platforma DA cere Guvernului Republicii Moldova, dar și partenerilor de dezvoltare ai țării noastre să întreprindă acțiuni hotărâte pentru a convinge partea ucraineană să renunțe la aceste proiecte, care pun în pericol securitatea națională a Republicii Moldova.
Facem un apel către instituțiile statului, Parlament, Guvern, Președinție, SIS, să intervină prompt în examinarea acestei chestiuni pentru a preveni includerea unor clauze ce ar periclita securitatea națională a țării noastre.
Ne adresăm către toate partidele din Republica Moldova să ia atitudine și să se opună acestor intenții nesăbuite ale Guvernului de a pune în pericol viața milioanelor de oameni. Cerem, totodată, respectarea prevederilor Acordului de Asociere UE-R.Moldova, dar și a Directivelor pe care R. Moldova și Ucraina s-au obligat să le respecte în cadrul Tratatului Comunității Energetice.
Ne adresăm și către instituțiile media din Republica Moldova să inițieze dezbateri largi la nivel național asupra acestei chestiuni de importanță majoră. În caz de ignorare a apelurilor societății civile, a cetățenilor Republicii Moldova din partea Guvernului, ne rezervăm dreptul de a organiza ample acțiuni de apărare a intereselor locuitorilor Republicii Moldova.
Chișinău, 30 noiembrie 2017