Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Ion Ceban: Ziceam că am vrut să așteptăm și ProTv-ul, dar probabil, dar probabil că au motive să nu vină. Încerc să le aflu, dar poate le aflăm noi pe parcurs...

Deci, primul lucru care am vrut să vi-l spun este „vă mulțumesc că ați găsit timp să veniți”.
Doi, dacă tot suntem în direct și avem această posibilitate vreau să vă mulțumesc și să spun că ne închinăm foarte mult în fața pedagogilor, educatorilor, învățătorilor, profesorilor, toți cei care lucrează în domeniul de învățământ, în condiții probabil destul de complicate, în special cei de la sate, dar și cei de la oraș și să le mulțumim pentru ceea ce fac cu dăruire de sine în fiecare zi, pentru că ei formează generațiile noi și probabil că încearcă să ne facă și pe noi mai buni, mai educați, mai culturali, iar deja fiecare dintre noi își ia acea foaie de parcurs în viață și decide ce face mai departe.

Deci, declarația la care am vrut să mă refer este la un alt subiect, nu la cel de sărbătoare, se referă nemijlocit la invitația partidelor politice de dreapta, de centru-dreapta de a boicota referendumul antiChirtoacă în municipiul Chișinău care urmează să aibă loc pe data de 19 noiembrie.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova dezaprobă și condamnă această atitudine. În primul rând pentru că mandatul de primar în special pentru ultimile două mandate, au fost obținute prin fraude electorale. Pentru că a fost ajutat de partenerii de coaliție, cei care au înscris la Ghimpu acasă câte 400 de cetățeni, cei care au controlat într-un fel sau altul spațiul mediatic, cei care nemjlocit au fost în toate organele de control, la Comisia Electorală Centrală și până la birourile electorale în acest sens. Repet, niciodată nu s-a mai întâmplat ca într-o singură casă, într-o localitate să aibă loc înscrieri de la 400 la ... știți cu toții, nu trebui să vă dau detalii. Deci a fost ajutat prin fraudă electorală să câștige pentru că așa a fost parteneriatul. În perioada în special a ultimilor două mandate, Dorin Chirtoacă a distrus tot ce era bun în municipiul Chișinău, tot ce mai era bun înmunicipiul Chișinău, iar astăzi în diferite topuri și cu regret trebuie să citim aceste lucruri, să constatăm că mulți experți ne spun că de altă dată orașul din piatră albă, verde, frumos, extraordinar, a devenit unul dintre cele mai urâte orașe de pe glob. Pentru mine ca și locuitor al acestui ora, și cred că și pentru dumneavoastră nu este plăcut să citim astfel de lucruri. Mai mult decât atât, știind că lucrurile ar putea să stea altfel.

La momentul de față Chișinăul nu are niciun plan urbanistic, care să fie o conduită pentru dezvoltarea orașului, nu are o strategie de dezvoltare a orașului, aprobată sau de care se conduce administrația publică locală. Infrastructura nu trebuie să vă povestesc eu, este la pământ, transportul public- sub orice critică, sfera prestării serviciilor comunale- în degradare continuă. Chiar astăzi am discutat 650, 450, unii spun 900 de milioane de lei datorii pe care cetățenii le-au plătit pentru deservirea blocurilor și tot așa mai departe, iar banii s-au pierdut. Și acuma iarăși sunt puși pe seama cetățenilor, din cauza unei administrări proaste. construcțiile neautorizate și haotice amplasate absolut prin tot orașul, de la terneurile de joacă pentru copii și terminând cu spațiile verzi. De la curțile intrabloc și finalizând cu ferestele care apar în fața ferestrelor dumneavoastră, la un metru cel mult, distanță. Cazuri de ăstea sunt foarte multe prin municipiul Chișinău. De la zeciel de întreprinderi nefuncționale municipale și ați văzut că practic toate sunt în faliment. Iar o jumătate de an în urmă, cand a fost întrebat primarul general de Chișinău despre cateva întreprinderi, dumnealui nici nu știa că sunt sub jurisdicția sa personală. De 10 ani de zile primar. Păi dacă tu nu știi nici ce ai în gospodăria ta, cum să știi cum sunt adminsitrate?
Școlile și grădinițele până astăzi probabil sunt aprovizionate cu produse alterate. Și? Care sunt acele acțiuni pe care le-a întreprins... partenerul de garaj bine merci în funcție. 

Corupția și birocrația sunt ca la ei acasă. reiterez, de un an de zile am tot votat ca acele votări care se fac în Consiliul municipal să fie prin vot electronic, și? Să oată fi cuantificate pe un panou. De ce? Pentru că sunt 17 în sală, spun că sunt 25, sunt 11 în sală spun că sunt 16 și tot așa mai departe. Deci trișează și iau decizii în detrimentul Chișinăului. Am zis ca toate comisiile și noi încercăm să le transmitem online din cont propriu dar trebuiau să fie de la 1 iulie, transmisiune online a ședinței comisiilor. Pentru ca să nu existe fraude în aceste comisii. Și ce, comisia funciară se strânge ad-hoc noaptea cu noaptea în cap și votează proiecte funciare în continuare.

Problema este că în capitală nu este doar haos, în capitală mai există și incertitudine. Or, ceea ce se numește chemare la boicot a referendumului este de fapt o chemare la conservarea acestei incertitudini, al conservarea acestei situații de haos, incompetență, corupție. Iată ceea ce fac partidele de dreapta. Noi știm că orașul poate fi scos din această criză continuă din care se află mai bine de 10 ani de zile și poate fi orientat spre o dezvoltare firească, iar acest lucru este posibil de realizat doar cu înlăturarea primarului din funcție care ultimii 2 ani de zile nici la lucru măcar nu a umblat. Și înlăturarea tuturor funcționarilor corupți pe care îi dirijează de acasă și le spune să boicoteze unele sau altele acțiuni în cadrul municipalității. O întrebare vreți? Dacă primarul nu e la lucru jumătate de an și lucrurile nu stau mai prost, care este diferența între a exista primar și a nu exista primar? Iar pe unele capitole chiar avem îmbunătățiri în pofida faptului că există un boicot total din partea întreprinderilor, subdiviziunilor și tot așa mai departe. Merge personal Ghimpu și dă indicații. O săptămână în urmă am fost la Regia Transport Electric. Țineți minte situația cu gunoiul. Una după alta. Și în mod normal cetățenii își doresc un primar, o echipă, un oraș în care să se simtă confortabil. Eu spun acest lucru pentru că suntem în contact direct cu oamenii zi de zi. Cu adevărat, zi de zi avem acest contact cu oamenii. În cadrul acelor întrevederi cu cetățenii pe care le avem regulat, nu fugim. Avem peste 10 mii de petiții parvenite în doar 2 ani de zile pe care încercăm să le rezolvăm în măsura posibilităților care sunt. Dar trebuie să le rezolve aceste lucruri administrația publică locală. În primul rând.

Deci astăzi a opta pentru boicot la referendum înseamnă a opta pentru menținerea haosului, incertitudinii în oraș și acest lucru nu este doar o crimă dar este și un afront direct adus locuitorilor capitalei. Vă dau un alt exemplu. Toți cei care astăzi de fapt cheamă la boicot, sunt complici ai lui Chirtoacă. situația este exact similară cand au tăcut despre furtul miliardului sau au participat la acest furt al miliardului. Exact similară. Și astăzi cetățenii Republicii Moldova trebuie să întoarcă acest miliard, ei fac același lucru. Astăzi s-au unit PD-ul, Maia Sandu, Andrei Năstase și toți, toți, toți, împreună cu Chirtoacă. exact același lucru l-au făcut în 2014 unii au votat, alții au tăcut, ceilalți au distribuit banii , alții i-au scos din țară. Exact același lucru. Să fim foarte clari,. Nu este nicio diferență. A boicota referendumul astăzi, înseamnă a fi parte și a fi complice a tuturor infracțiunilor pe care le-a comis Dorin Chirtoacă împotriva orașului Chișinău, municipiului Chișinău și locuitorilor acestui oraș.

Vreau ca să fie foarte clar. Vor ei sau nu vor, acest referendum va avea loc. Iar partidele politice dacă vor să facă front cu primarul corupt, incompetent, nu au decât s-o facă. Noi, PSRM-ul facem front comun cu locuitorii municipiului. Da, știm că nu este ușor să avem acele rezultate care sunt impuse de către cadrul legal după părerea noastră imperfect, dar noi vom face față. Împreună cu locuitorii municipiului Chișinău. Împreună cu locuitorii municipiului Chișinău vom învinge și tot împreună vom construi un oraș mai bun.
Aceste lucruri am vrut să vi le transmit, să vi le spun și dacă aveți întrebări sunt gata să vă răspund la orice întrebare.

Jurnalist: [indescifrabil].

Ion Ceban: Eu cred că în general decât pus sub acuzare așa de foaie verde, de ochii lumii, de flori de cuc, pentru că repet, eu cred că Partidul Democrat l-a scos de sub lovitură în momentul în care era numărul maxim de semnături colectate pentru a cere organizarea și desfășurarea referendumului, numărul de semnături care a fost colectat în 2 săptămâni de zile peste necesarul solicitat de legislație și asta i-a pus în gardă, pentru că dacă mergea tot așa în continuare, eu cred că era tot numărul care ar trebui să fie. Și uitați-vă că l-au scos, l-au băgat un pic în umbră, el bine merci. Apropo, reiterez întrebarea, ce caută la Colonița vopsind praguri, dacă trebuie să stea sub arest? Ce caută?

E altă întrebare că de ce în toată viața lui fiind și primar de Chișinău, la Colonița n-a reușit să vopseasc un prag că același lucru se întâmplă în oraș și ca să nu mergem, dacă nu ești gospodar acasă, nu ești nici în oraș gospodar.

În fine, eu aș prefera să fie astăzi în funcție decât să fie scos așa de ochii lumii sub acuzare. Ori este condamnat și are pentru ce pentru că într-adevăr există foarte multe probe, doar că eu cred că Partidul Democrat, prin influența sa asupra sistemului judecătoresc îl va scutura frumușel și-l va scoate. Haideți, noi suntem gata, dar oamenii trebuie să înțeleagă că în asemenea condiții el n-o să răspundă, deși trebuie să răspundă, alături de toți colegii săi, inclusiv cei de clasă. AȚi văzut ce s-a întâmplat cu Gamrețchi?

Jurnalist: De ce credeți că a scăpat de pușcărie?

Ion Ceban: Păi eu cred că este înțelegere. Dar de ce Chirinciuc a scăpat? Mămăliga în milioane de euro și peștele în milioane de euro au convenit cuiva într-un fel sau altul? Ce căuta în România în Iași la sala de forță? Un condamnat? Deci Gamrețchi, cel care urma să jupoaie împreună cu Chirtoacă Chișinăul din valoarea proiectului de un miliard 26% la doi, prin companiile estea off-shor despre care noi spunem de 2 ani de zile, adică de zeci de milioane de lei, na, scapă ușor de pușcărie.

Eu vă spun că dacă nu trece referendumul, dar asta este miza, ia uitați-vă că toată lumea s-a unit în jurul unui corupt. Partidul Democrat îi clar, ăștia au jucat cu ei, dar ceilalți? Ceilalți? Maia Sandu îi convine situația din oraș? Deci ei sunt complici direct. Andrei, îți convine situația din oraș? Și tot așa mai departe. Nu-i nimic, noi o vom face pe cont propriu, avem suficiente forțe, noi nu facem front cu partidele politice. Vom face front comun cu locuitorii municipiului Chișinău și facem apel pe această cale la locuitorii municipiului Chișinău. Ajunge, dacă v-ați săturat de haos, nu este vorba de partide, este vorba despre viața cotidiană, viața de zi cu zi, de trotuarele, de bordurile, de parc, de școală, grădiniță, servicii comunale și tot așa mai departe. Ăstea nu au coloratură politică, ăstea trebuiesc rezolvate. Altceva? Facem apel chișinăuienilor să iasă pe 19 și să nu țină cont de ceea ce spun partidele-complice cu Dorin Chirtoacă.

Jurnalist: [indescifrabil].

Ion Ceban: Am zis nu că nu ne interesează ceea ce vor să facă unii sau alții din partidele politice, pe noi ne interesează ceea ce își doresc chișinăuenii. Noi cu ei în pas o să mergem înainte.

Jurnalist: Ați elaborat și un plan de acțiuni în cazul în care trece de referendum Dorin Chirtoacă? Ce veți face în acest caz?

Ion Ceban: Haideți să facem în felul următor. Eu cred că dacă eventual scapă de acest referendum, ceea ce eu nu cred că poate să se întâmple, vina de bază cu certitudine va fi a acestor partide de dreapta care fac .... și respectiv ei să-și asume toate consecințele. Noi facem ceea ce solicită chișinăuenii, în marea lor majoritate, pentru că astăzi sondajele arată că 70% sunt împotrivă. Că o fi de dreapta, că o fi de stânga, repet, dacă îți curge acoperișul nu contează geopolitica în acest sens, pentru că trebuie să fie reparat, asta înseamnă că trebuie serviciul să funcționeze ca lumea. Transportul, când te duci dimineața la sevriciu nu te întreabă ce mai face Putin sau ce mai face Trump. Nu, dacă întârzii, crede-mă că nu are nicio treabă, nici Trump, nici Putin. Că dacă e rece în acest transport iarna și te sufoci vara când ar trebui să fie invers, să-ți fie confortabil, cald iarna și vara să fie un pic de răcoare, nu e de vină nici Băsescu, nici Bucureștiul, nici Poroșenco, sunt de vină absolut toți cei care se fac responabili aici, de la procurări și până la administrări. Și ei trebuie penalizați. Că dacă tu ai plătit banul iar JĂC-urile ți l-au furat și au pus premii, iar toți administratorii au tăcut și astăzi sunt 900 de milioane, credeți-mă că nu e de vină Mogherini și nici alți funcționari Tusk sau Lavrov sau oricine. E treaba orașului nostru. Aici trebuie să rezolvăm toate problemele cu care se confruntă, dar nu să încercăm să inventăm probleme atunci când ține de administrare. Dacă nu, să vedem, eu cred că da. Altceva? Atât? Sănătate și o zi bună.

Jurnalist: [indescifrabil].

Ion Ceban: Da, și vin să vă spun. Ședința consiliului urmează să aibă loc luni. consiliul municipal. Avem foarte multe subiecte, dintre care sunt subiecte cu adevărat importante pentru municipalitate, oricum toate sunt importante dar sunt de diferită să spunem așa, nivel de importanță, pentru că ține de revederea tutoror procedurilor în ceea ce privește licitațiile funciare. Am zis, noi nu ne mai dorim nici într-un caz ca orice relații funciare să fie trecute prin conisiliul municipal Chișinău sau prin comisii, așa cum s-a întâmplat până acuma, pe sub masă. Da, să nu se mai vândă terenuri ca la Valea Morilor, preț de 4 milioane cu 37 de mii de euro, la jumate de hectar. De asta, acest lucru, inclusiv darea în arendă, regulamentul cu privire la comerțul în municipiul Chișinău, multe alte lucruri foarte importante pe care le veți vedea luni pe agendă. Nu este deloc ușor dar parcă mergem înainte cu reglementările, funcția de bază a consiliului. Așteptăm bugetul până pe data de 18 să avem primele dezbateri. Pe data de 25 și deja avem foarte mulți experți confirmați atât de peste hotare cât și din interior, vom discuta despre traficul din municipiu și ce putem face pentru a debloca în contextul strategiei transport public din municipiul Chișinău. Pe data de mâine, și pe 9 discutăm despre tichetarea electronică. Cum să facem așa ca banii să ajungă totuși pentru instituțiile care prezintă acest serviciu, transportul public, Regia Transport Electric și nemijlocit Parcul Urban de Autobuze, dar nu în buzunarele unor funcționari, și aceste soluții există.

Tot săptămâna viitoare începem discuțiile cu privire la Consiliul de participare pe lângă primărie. Iată ați văcut astăzi în cadrul dezbaterilor au fost foarte mulți academicieni, oameni care au venit cu o cu totul altă abordare. Ca să fie clar, poate discutăm mai lung astăzi, dar ca să fie clar, nu trebuie să vină primarul să scoată din năsuc soluții, cu privire la parcajele pe Ștefan cel Mare sau unde să fie instalat semaforul. Pentru asta este o știință întreagă și cu asta se ocupă prestatori, oameni care se pricep, dar nu oameni care sunt căzuți din pod accidental și instalați în funcția de primar. Deci abordarea trebuie să fie corectă în sensul ăsta. Pentru că dacă veți vedea soluții există, inclusiv în Europa, Federația Rusă, oriunde, pentru a debloca traficul ăsta intens în transport. Și multe alte lucruri pe care le-am planificat pentru perioada imediat următoare. Rugăm să urmăriți agenda și... atât?

Jurnalist: [indescifrabil]

Ion Ceban: La ce la Consiliu? La doisprezece. Așa a decis ieri Biroul Permanent. Da, apropos, ieri am aprobat tot dacă, am aprobat cu toată lumea, știți că a fost această inițiativă de bugetare participativă unde cetățenii, locuitorii municipiului Chișinău au putut identifica o problemă pe care vor ei să o soluționeze și am discutat că vom finanța deși trebuia să fie planificat să finanțăm o parte din ele, am decis pentru motivarea tuturor locuitorilor, pentru anul viitor ca să participe cât mai activ în acest proces, că vom finanța toate 52 de proiecte. Ele sunt diferite, de la instalarea terenurilor de joacă și terminând cu curățarea havuzurilor și tot așa mai departe. Deci sunt proiecte interesante pe care le vom implementa.

Tot ieri am avut o discuție foarte bună cu primarii din suburbii. În primul rând s-a axat pe ceea ce ține de problemele legate de transportul public. Că la un moment dat nu mai este un maxi-taxi sau o rutieră cum se spune, să ajungă la suburbie sau sunt dați oamenii jos până a ajunge la destinație. Și le-am dat termen 2 săptămâni de zile să se întâlnească cu administratorii de rută, primarii, să le spună foarte clar, ori respectați prevederile contractuale și înțelegerile pe care le-am avut cu fiecare suburbie în particular, ori anunțăm concurs pentru înlocuirea acelei rute, care pot să respecte orarul, să nu-și bată joc de cetățenii care circulă. totodată, am discutat despre proiectele care urmează să fie finanțate anul viitor, am discutat despre iluminat și modalitățile cum să fie realizat acest lucru. Și despre drumuri, care vor fi sursele care se vor aloca anul viitor. Apropo, tot pentru că foarte des și poate în context este important, PSRM-ul a fost acuzat întotdeauna că uite ar fi împotriva suburbiilor și că se votează acolo slab. La insistența PSRM-ului, peste 200 de milioane, aproape 200 de milioane au fost alocate suburbiilor în ultimii doi ani de zile. Pe diferite proiecte, diferite segmente și tot așa mai departe. Începând de la grădinițe și finalizând cu casele de cultură. Începând cu stadionul și terminând cu apeduct și canalizare. Ca să înțelegeți că această sumă este mai mare decât taote sumele luate împreună în precedenții 8 ani de zile de administare a primăriei.

Jurnalist: Dar în problema de transport, ei au competențele ca să-și aleagă singuri...?

Ion Ceban: Nu, ei nu au competențe. Deci, să fie foarte clar. Conform legislației, transportatorul, pentru a fi în sens ales cum spuneți dumneavoastră de către localitate, dar el poate să se desfășoare aceste activități de transport doar în raza localității pe care o reprezintă. Acuma aici totuși administrează Chișinăul. noi le-am zis în felul următor: Pentru că sânt oameni care își fac de cap în raport cu suburbiile, deci nu mai găsiți după ora opt un microbus normal care să ajungă, nu mai găsiți. Sau îi spune, coboară iaca aicea, marș pe jos 500 de metri, sau un kilometru sau 2 se întâmplă în unele cazuri, le-am zis în felul următor: dacă nu vreți pentru că nu lucrează nimeni în minus. Da, sunt probleme că nu le iese atâta cât și-ar dori, dar în momentul în care lucrează în balanță negativă, credeți-mă că scot rutele de pe... Deci dacă nu vreți să respectați angajamentele față de locuitori, față de localitate- afară. Lasă să vină alții care pot să facă acest lucru.
Alte întrebări?

Jurnalist: [indescifrabil].

Ion Ceban: Deci în decurs de 2 săptămâni ei se clarifică, dacă vor sau nu vor să respecte angajamentele pe care le au, dacă nu- cei care nu- pentru acele localități inițiem procedura de organizare de concurs de înlocuire a prestatorului de servicii de transport din Chișinău până la localitatea X sau Y și invers. Atât? Sănătate vă doresc.