Andrei Năstase, Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr: Stimați reprezentanți ai media din Republica Moldova, vă mulțumim întâi de toate pentru faptul că ați dat curs invitației noastre de aparticipa la această conferință de presă prilejuită cu o nouă inițiativă a Platformei Demnitate și Adevăr, așa cum v-am obișnut deja. O inițiativă pe care noi am elaborat-o în timp. Am ținut cont de opinia oamenilor cu care ne vedem în teritoriu. Am ținut cont de evoluțiile din ultima perioadă de timp din interiorul și exteriorul țării. Iată de ce, venim cu această inițiativă astăzi. Modificarea sistemului electoral elaborată de tandemul Plahotniuc-Dodon este un derapaj anti-democratic și anti-european, care afectează grav sistemul parlamentar pluripartid. Principiul de bază al procesului democratic electoral, reprezentativitatea, a fost încălcată, întrucât jumătate dintre deputații viitorului Parlament pot fi aleși în aceste condiții de o singură minoritate, de o simplă minoritate. Sute de mii de cetățeni riscă să rămână fără reprezentare în cadrul organului legislativ, chiar dacă vor participa la alegeri. Printre alte riscuri și pericole generate de modifircările electorale adoptate, în special în ceea ce ține de circumscripțiile uninominale, pot fi înscrise următoarele:
- Manipularea și influențarea rezulatului votului în favoarea propriilor candidați de către anumite cercuri de afaceri și grupuri locale de interes;
- Utilizarea resurselor administrative ale puterii actuale la nivel local pentru a avantaja candidații guvernării;
- Coruperea alegătorilor, precum și a deputațior aleși în calitate de candidați independenți;
- Șantajul candidațior partidelor de opoziție de către structurile coercitive aservite în vederea descurajării participării lor la alegeri;
- Discriminarea alegătorilor din diasporă, unde numărul de circumscripții este insuficient, disproporțional cu numărul alegătorilor aflați peste hotare;
- Încălcarea drepturior electorale ale alegătorilor și ale concurenților electorali din stânga Nistrului;
- Diminuarea artificială a rolului Parlamentului în viața politică.
Amintim că Alianța PD - PSR a aprobat modificările la Codul Electoral în lipsa unui consens național larg și cu încălcarea crasă a recomandărilor Comisiei de la Veneția, ale OSCE-ului, ale Comisiei Europene, ale Consiliului European, ale Parlamentului European. Astfel, de dragul păstrării puterii, a averii și libertății, având sprijinul forțelor radicale anti-europene, binomul Plahotniuc-Dodon, atentează la parcursul democratic al Republicii Moldova, iar în consecință, țara noastră riscă izolarea pe plan internațional, precum și ratarea unei asistențe financiare europene, arhi-necesare pentru soluționarea multiplelor probleme cu care se confruntă oamenii, mai ales după furtul a zeci de miliarde de lei din vistieria statului. În aceste circumtanțe, Patforma Demnitate și Adevăr propune aplicarea articolului doi din Constituția Republicii Moldova, care prevede că suveranitatea națională aparține poporului și poate fi exercitată în mod direct, precum și aplicarea articolului șaptezeci și cinci din Legea supremă, care stipulează că cele mai importante probleme ale societății noastre și ale statului sunt supuse referendumului. Într-o republică parlamentară, modalitatea de alegere a deputaților intră în categoria celor mai importante chestiuni și în acest context, cerem Parlamentului să stabilească în decurs de cinsprezece zile, în conformitate cu cerințele Codului Electoral, să stabilească data unui referendum legislativ pe subiectul anulării legii privind modificarea codului electoral adoptată la douăzeci iulie 2017.
Totodată, solicităm ca instituția publică Teleradio-Moldova, finanțată din banii contribuabililor, să reflecte echidistant și imparțial tema referndumului privind anularea voului mixt și să asigure suficient timp pentru dezbateri cu participarea tuturor părților implicate, inclusiv și în mod obligatoriu, a inițiatorilor semnatarilor acestei declarații. Amintim că în perioada procedurii de adoptare a modificării sistemului electoral, cei care nu susțin aceste schimbări, deci societatea civilă, protestatarii și opoziția anti-oligarhică, au fost, practic, lipsiți de dreptul de a-și expune opinia pe acest subiect în cadrul emisiunilor difuzate de compania publică Teleradio-Moldova.
Aceasta a fost declarația Platformei Demnitate și Adevăr. Am să vă rog la acest subiect, dacă sunt întrebări, de concretizare, să ni le puneți, ca mai apoi să... Întâi de toate am să vi-i prezint pe colegii mei, Vice-președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, domnul Liviu Vovc, pe care am să-i rog să comenteze puțin declarația și după asta să ne puneți întrebări dacă vor fi neclarități. Vă mulțumesc.
Alexandru Slusari, Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr: Bună ziua, stimați cetățeni. Bună ziua, reprezentanți ai mass-media. Eu ieri, cu mare atenție, am urmărit dezbaterea în Parlamentul European. Repet încă o dată, a fost o zi de mare rușine pentru Republica Moldova. Am numărat douăzeci și opt de vorbitori care au ținut discursuri în cadrul dezbaterilor respective. Douăzeci și trei din acei douăzeci și opt au criticat dur și foarte dur țara mea, țara noastră. Și pentru toată lumea care poate gândi, poate judeca cât de cât obiectiv, ziua de ieri a demonstrat foarte clar că Moldova a pierdut credibilitatea în fața partenerilor noștri externi. Niciodată relațiile cu Uniunea Europeană nu au fost la așa un nivel jos.
Putem să discutăm când s-a produs acest lucru, un an, doi în urmă, dar cele mai dese cuvinte care au fost folosite ieri în cadrul dezbaterilor au fost: stat capturat, cercuri oligarhice, corupție imensă, justiție nefuncțională. Dar, probabil că fiecare din vorbitori, chiar și acei care au încercat cumva să sprijine nu atât pe Republica Moldova, cât pe Plahotniuc, dar și ei, cu jumătate de gură au menționat că modificarea sistemului electoral este un pas foarte nereușit și foarte dubios.
Din punctul meu de vedere, modificarea sistemului electoral a fost ultima picătură probabil, care a convins pe europeni că ceea ce este în Republica Moldova, regimul existent de guvernare, poate fi numit cum vreți, numai nu regim pro-european. Noi am trecut linia roșie prin modificarea sistemului electoral. Adică nu oi, ci Plahotniuc și Dodon au trecut această linie roșie și de dragul menținerii influenței politice, de dragul menținerii puterii, evrii și libertății, Plahotniuc a mers la o alianță aproape deschisă cu forțele anti-europene și au uitat de orișice, de orice angajament față de Uniunea Europeană, de Acord de asocere. Pentru dânsul e important să rămână el la putere. Asta e lucrul care este vital pentru dânsul.
În aceste condiții, în această situație când noi cu un picior untem deja în zona gri și suntem aruncați în zona anti-democratică, anti-ruopeană, după toate încerările pe care le-au întreprins societatea civil, opoziția anti-oligarhică cu apelări, cu variante de alternativă, cu proteste masive care au fost ignorate totalmente de guvernare, noi venim cu această idee. Dacă Plahotniuc și cu Dodon în permanență spuneau pe parcursul verii, primăverii, verii cânds-a discutat schimbarea sistemului electoral, că majoritatea poporului sprijină această idee, că noi avem nu știu ce standarde. Haideți atunci să facem acest exercițiu. Noi suntem zilnic în contact cu oamenii, noi discutăm cu satele și orașele noastre, noi discutăm cu oamenii și noi vedem că nu este adevărat. Chiar și electoratul lui Dodon, o bună parte din el, s-a dezamăgit în prestația Președintelui Dodon și nu susțin ideea sistemului mixt, deoarece înțeleg forte bine că este un fruct, un rezultat al cârdășiei între oligarhul și Dodon.
Iată de ce, noi insistăm și vom insista cu toate metodele legale să anuăm acest vot mixt, deoarece el este periculos pentru societatea noastră, pentru viitorul cetățenilor noștri, copii lor, nepoții lor și pentru parcursul european al Republicii Moldova. Dacă, într-adevăr, Plahotniuc și Dodon cred că majoritatea îi sprijină pe dânșii, lasă să se meargă pe cea mai scurtă cale de declarare a referndumului prin Parlament și noi, Platforma Da și cred că alte forțe anti-oligarhice, ne asumăm acest exercițiu, chiar și în condițiile acestea cu mass-media controlate, cu resurse administratiove, manipulări, finanțele obscure u care vor fi... fiecare au fost furate de la oameni și vor fi aruncate încadrul acestei campanii. Noi suntem siguri în forțele noastre și suntem siguri că vom cșțtiga acest referendum.
Liviu Vovc, Vicepreședinte al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr: Bună ziua. O să remaintesc că și alte declarații ale paltformei în referire de mai multe ori la faptul că prin modificarea sistemului electoral nu s-a ținut cont despre reprezentativitatea femeilor și a tinerilor în viitorul Parlament, or aceasta este... reprezentativitatea diasporei... acestea sunt niște valori democratice, valori europene, iar guvernarea actuală, care se declară pretins europeană, nu a ținut cont de anumite norme, anumite cote.
Platforma Demnitate și Adevăr de fiecare dată a susținut și în rândurile ei a promovat tinerii, a promovat femeile, astfel că este important ca și în viitorul Parlament aceste cote să fie luate în calcul. O altă problemă care nu a fost luată în calcul de către guvernare, presupun că intenționat nu a fost luată în calcul de către guvernare, este modul prin care se va vota. Să ne amintim ce a fost la alegerile prezidențiale, când majoritatea tinerilor care își fac studiile aici, în Chișinău, nu au putut vota, a fost blocat accesul lor la urnele de vot, fiind nevoiți să plece în sate. Astfel mii de tineri nu au votat la alegerile prezidențiale. Guvernarea este conștientă că tinerii sunt cei care vor schimbare și niciodată nu vor vota pentru un sistem corupt. Din acest caz, prin modificarea acestui sistem electoral, tinerii, de asemenea, vor avea probleme și nu vor putea vota la locul de studii, fiind nevoiți să cheltuie bani, să plece în teritoriu și prin aest fel să blocheze un număr anumit de stiudenți, care să nu voteze pentru partidele anti-oligarhice.
În acest context, solicităm guvernării repetat să facă acest referendum. Sunt sigur că tinerii vor ieși la referendum și vor vota contra modificării sistemului de vot. Totodată îndemnăm tinerii din Republica Moldova să se alăture organizației de tineret a Platformei Demnitate și Adevăr. Ne puteți găsi pe facebook: tinerii DA și împreună să ne facem auziți și să ne apărăm drepturile noastre.
Andrei Năstase: Dacă aveți la subiectul discutat, dacă aveți întrebări, vă rog.
Jurnalist: Veți înainta un demers Parlamentului în scris sau cum?
Andrei Năstase: Într-o societate democratică, întro societate deschisă în mod suficient ar fi această declarație. Dar nu vedem niciun fel de problemă să facem o scrisoare, să trimitem cu o mică scrisoare de însoțire declarația Platformei Demnitate și Adevăr, solicitarea noastră. Eu sunt sigur că și cei de la parlament, consilierii de acolo, și cei de la GBC, urmăresc această conferință de presă și înțeleg foarte bine care sunt solicitările noastre.
Jurnalist: Și când o veți trimite această scrisoare?
Andrei Năstase: Am spus,ar fi suficient, ei deja o au, ei au solicitarea noastră. O putem trimite pe parcursul zilei de astăzi. Dar este suficient. Eu cred că este mai mult decât suficient solicitarea noastră publică, așa cum suficient erau dezideratele noastre exprimate în Piața Marii Adunări Naționale în timpul a atâtor și atâtor proteste, dar iată că au fost ignorate în permanență. Noi, sperăm de această dată și având în vedere ceea și ceea ce s-a produs ieri în Europa, înțelegem foarte bine că din cauza unei guvernări anti-populare suferă cetățenii Republicii Moldova și, așa cum spunea domnul Alexandru Slusari, această modificare de sistem a fost, de fapt, bomboana de pe coliva acestei guvernări criminale, care a primit ieri la Bruxelles o palmă destul de dureroasă.Din păcate, consecințele le suportă xcetățenii Republicii Moldova, pentru că upă furtul miliardului, după spălătoria mafiei rusești din Republica Moldova, sigur că noi suferim foarte mult ca țară, ca cetățeni și o privare de finanțare sau ratarea acestei finanțări ar fi foarte și foarte dur resimțită de către cetățenii noștri.
Jurnalist: În cadrul unei emisiuni televizate Igor Dodon spunea că, de fapt, ar putea renunța la sistemul mixt de vot pentru anul 2018 în cazul în care guvernarea nu respectă cinci condiții ale lui și aceste condiții sunt ...
Andrei Năstase: Le cunoaștem. Le cunoaștem condițiile lui. Bufonada lui Plahotniuc și Dodon noi nu ținem să o comentăm. Acești indivizi se joacă cu destinele oamenilor, se joacă cu soarta acestei țări. Ba votează, ba nu votează. Ba renunță, ba nu renunță. Ba primul tur, ba dintr-un tur, ba din două. Deci este o clounadă a celor doi bufoni Plahotniuc și Dodon. În spatele acestei clounade continuând furturile, continuând sărăcia, corupția, nedreptățile și așa mai departe. Noi nu avem ce comenta la ceea ce spune Igor Dodon.
Alexandru Slusari: Eu vă amintesc că timp șapte luni de câte ori domnul Dodon și-a schimbat părerea. Noi am început anul că sistemul trebuie să rămână intact, pe urmă că dacă va fi avizul pozitiv, negativ de la Comisia de la Veneția, sistemul rămâne neschimbat. Pe urmă noi am ajuns la concluzia că este un drept suveran al unui stat mafiot să-și schimbe sistemul, pe urmă au spus că noi votăm acest sistem doar dacă în lege vor fi indicate expres aceste condiții la care voi faceți acum referință și condițiile n-au fost indicate și noi am preîntimpinat publicul că aceste lucruri nu vor fi indicate. Dodon a spus... a justificat că nici nu pot fi indicate în lege câte mandate pentru Găgăuzia, Transnistria, diaspora, noi pe urmă, în cadrul comisie vom stabili și când noi am informat că această comisie, trei pătrimi din membri o să fie ai lui Plahotniuc, nimeni nu a atras atenția și iată acum, a zeea oară Igor Nicolaevici își schimbă părerea. Când o să-și schimbe a unsprezecea oară, dracul știe sau GBC. Nu știu.
Andrei Năstase: Noi nu... Vedeți ce se întâmplă? Din păcate, Igor Dodon nu este un om independent. Asta este cel mai grav lucru. O instituție atât de importantă cum este Președenția, în momentul de față este sucită cu două cheițe: una de la GBC și alta din afara âării. Asta este grav. Pe noi ne preocupă interesele oamenilor. Iată de ce, venim cu această inițiativă, cu acest referendum, care nu înseamnă nimic altceva: să mergem la oameni. Iată, oamenii să decidă, e bun acest sistem Plahotniuc-Dodon sau nu este bun. Sau totuși majoritatea trebuie să decidă cu privire la cei care vor gestiona în continuare treburile statului.
Jurnalist: Domnule Năstase, unul din sondaje arată că Platforma Demnitate și Adevăr nu va accede în Parlament și că a mai pierdut din încrederea cetățenilor. Cum comentați? Acest sondaj... o altă întrebare, dumneavoastră cu Maia Sandu ați fost văzuți în compania oligarhului... am uitat cum îi spune.
Andrei Năstase: În compania cui?
Jurnalist: În compania oligarhului...
Andrei Năstase: Dacă ați putea să vă prezentați pentru public, pentru că nu v-am mai văzut la noi. De unde sunteți?
Jurnalist: Prime TV.
Andrei Năstase: De la Prime TV? Deci, prima întrebare este sondajul. Sondajul. Și a doua întrebare este că am fi fost văzuți împreună cu doamna Maia Sandu în compania unui oligarh cazac? Era cumva Bogdan Țârdea?
Jurnalist: Nu.
Andrei Năstase: Nu? Nu, că el are rădăcini în Kazahstan. Și mă gândeam poate la el. Am să încep cu prima întrebare. Deci nu comentez inepțiile elaborate la GBC, exact cum au fost inepțiile legate de cele treizeci de mii de sirieni. Noi dacă am putea scăpa de Plahotniuc, de oligarhul nostru, da nu acum să ne mai legăm cu alți oligarhi. Acum, cât privește sondajele. Trebuie să știți, domnișoară, că cel mai important sondaj al Platformei Demnitate și Adevăr rămâne contactul cu oamenii. Iată acolo este adevăratul nostru sondaj. Vă invit și pe dumneavoastră, dar la modul cât se poate de decent, să mergeți cu noi în campania noastră „O mână strânsă din inimă”, acolo unde ne propunem să avem întâlnire și să intrăm în contact cu, cel puțin, un milion de cetățeni ai Republicii Moldova. Vrem să ajungem în fiecare primărie. Așa cum am făcut-o și în campania prezidențială, așa cum am făcut-o și în campania de acumulare a celor peste patru sute de mii de semnături în vederea organizării unui referndum de modificare a Constituției, așa cum o facem pe parcursul a ultimilor doi ani și ceva. Pentru noi conteaza contactul direct cu oamenii, care este părerea lor. De la ei ne alimentăm, dacă vreți, și cu energie, de la ei aflăm care sunt problemele și cu ei împreună căutăm soluțiile de la problemele actuale, fie de nivel local, fie de nivel central. Cam asta ar fi răspunsul meu.
Alexandru Slusari: Eu îmi cer iertare, dar ce Prime-ul ieri nu afost la Plahotniuc, la briefing-ul la PD? Ceva, ceva dumneavostră cred că ați greșit azi. Ieri s-a spus foarte clar că, stăpânul vostru a spus că nici până la campania electorală, nici după campania electorală, nu vor ataca partidele pro-europene. Nu înțeleg eu... ce-i cu abordarea asta?
Jurnalist: A fost o întrebare.
Andrei Năstase: Nu, am înțeles. Dar vreau să vă întreb, da chestia cu cazahii, cu astea?
Jurnalsit: Da, nu sunt sigură că o să pronunț corect...
Andrei Năstase: A, am înțeles. Îi clar.
Jurnalist: Kobiazov.
Andrei Năstase: Am înțeles. Eu credeam că-i Țârdea, dar... Nu, l-am văzut ieri pe Țârdea, pe Bogdan Țârdea la...
Jurnalist: Poze în care apăreți și dumneavoastră.
Andrei Năstase: Cu cine? Cu Maia Sandu? Da eu în campania electorală, poate nu cunoașteți dumneavoastră, în campania electorală prezidențială, eu am fost în foarte multe, în foarte multe poze alături de doamna Maia Sandu. poate nu cunoașteți, dar noi, Platforma Demnoitate și Adevăr, atunci când eram poziționați în mod egal cu Maia Sandu, cu Partidul Maiei Sandu și cei doi candidați, ai celor două partide erau plasați egal, am considerat că în interesul cetățenilor și al țării, rebuie să susținem un candidat comun și am făcut acest lucru muncind, alergând prin țară, mergând la oamenii noștri. Iată de ce, sunt sigur că ...
Alexandru Slusari: Spre deosebire de Plahotniuc, care chipurile...
Andrei Năstase: Mergând la țară, mergând în satele noatsre, în orașele noastre, acolo unde sigur că da, cu siguranță am fost surprinși cu Maia Sandu în tot felul de fotografii, așa că eu nu...
Jurnalist: Nu, e vorba de acest oligarh pe care ...
Andrei Năstase: Domnișoară, dacă îmi faceți dovada vreodată că eu am stat aături cu... în Parlamentul European sau în altă parte cu cineva care dumneavoastră îl numiți oligarh, vă privește. Eu n-am stat niciodată și nu am în agenda mea niciun fel de asemenea întâlniri. Cred că dumneavoastră ceva greșiți. Probabil vă documentați din niște site-uri fake care au fost create de către GBC, de către Plahotniuc. Unul dintre aceste site-uri, jurnalulmd, a nu se confunda cu celebrul, popularul site jurnal.md. Jurnalul.md, la inițiativa mea, prin intermediul unei case de avocaturi din România, a fost suspendat și sigur că da, dacă asemenea știri false la care vă referiți dumneavoastră vor mai apărea în spațiul public și de pe alte site-uri, le vom reclama, le vom ssiza la instituțiile abilitate, pentru a fi suspendate, pentru a fi interzise. Pentru că trăim într-o epocă a minciunii și nu e destul că are Prime-ul, că are Canal 2, Canal 3, Publika TV, are atâtea ș atâtea posturi de televiziune, acum mai recurge și la inițierea de site-uri fake. Eu cred că este puțin deplasat deja, acest individ Plahotniuc, care ar trebui să se mulțumească. A capturat o media în interiorul âării. Ce mai înregistrează el jurnalul, jurnalul.md, l-a înregistrat la Bistrița. A trebuit noi să angajăm avocați ca să închidem noi acest site în România, acolo unde este justiție. O să venim de hac și aici, în Republica Moldova. O să vină ziua.
Alexandru Slusari: Referitor la sondaje, o mică remarcă. Să nu mai întrebați pe parcursul următorului an despre sondaje. Noi suntem ferm convinși că o să mai apară zeci de sondaj, unde platforma va fi poziționată cu un procent, cu două procente, cu minus trei procente, nu știu cu cât. Deoarece este evident scopul pe care îl urmărește GBC: diminuarea rolului Platofrmei Demnitate și Adevăr în ochii oamenilor, deoarece Platforma Demnitate și Adevăr este partid, pe de o parte pro-european, pro-democratic. Pe de altă parte, este un partid intransigent în orice colaborare cu Plahotniuc. Dar acum, cu un an înainte de alegeri, merge ideea năstrșnică și de bază a lui Plahotniuc, cu orice preț, încă o dată să mai încropească o coaliție, așa numit-, coaliție pro-europeană, așa cum s-a întâmplat cu PLDm, cu PL, astfel încât, alte partide să mușamalizeze, să ascundă continuarea furtului celor ce au mai rămas în această țară. Platforma DA a spus de zece ori și o să spună și de douăzeci de ori, nu facem târg cu mafia și asta este cel mai deranjant moment pentru Plahtniuc. De atâta, așteptăm încă multe sondaje în care vom fi poziționați sub pragul electoral. Dar, realitatea este alta și pot să repet ceea ce a spus și domnul Andrei Năstase, în orice sâmbătă, duminică, dimineața ne ducem la orice piață, în orice sat, în orice localitate și discutăm cu oamenii. Iată acolo se fac sondajele.
Andrei Năstase: Dumneavoastră v-ați dovedit a fi poate cea mai decentă dintre jurnalistele Prime-ului, așa că eu chiar vă invit să mergeți împreună cu noi, să vorbiți cu oamenii, să vedeți dragostea lor față noi și dragostea noastră față de oameni și vă veți convinge că poți truca cifrele, te poți juca cu numerele, dar niciodată nu va reuși Plahotniuc să ne dezbine de oameni, nu va reuși să ne facă să nu ne fie atât de dragi oamenii și noi să nu le mai fim atât de dragi lor.
Jurnalist: Să ne spuneți care sunt (indescifrabil).
Andrei Năstase: Dacă puteți să vă prezentați și dumneavoastră ca să știm preocupările.
Jurnalist: Patricia Podoleanu, Pro TV.
Andrei Năstase: Vă mulțumesc foarte mult și pentru modul în care din când în când reflectați evenimentele Platformei Demnitate și Adevăr. Este o preocupare pentru toată lumea care ar fi poziția Platformei Demnitate și Adevăr față de referendum-ul privind demiterea lui Chirtoacă. Întâti de toate, trebuie să ne punem întrebarea cine și ce scop urmărește sau a cui este interesul acestui referend-um. Pe noi ne preocupă întâi de toate interesele oamenilor. Evident, Primăria Chișinău este, în momentul de față un obiect de troc al binomului criminal Plahotniuc-Dodon. Această idee de referendum în Chișinău, lansată de societatea civilă încă în 2016 și blocată de către justiția lui Plahotniuc, este astăzi profanată astăzi atât de Plahontiuc, Dodon, Ghimpu și este transformată în tot felul de jocuri politicianiste, la care Platforma Demnitate și Adevăr nu participă. Indiferent de rezultatele referend-umului, capitala va fi gestionată și în continuare, din umbră, de interpuși de către Plahotniuc. În aceste condiții, reitereze, Platforma DA nu intră în jocul murdar al binomului de acaparare al Chișinăului. Iar locuitorii capitalei, fiind foarte bine informați și lucizi, vor decide desinestătător în ce mod vor acționa: vor participa sau nu vor participa la referendum. Vor vota pro sau vor vota contra. De asemenea, reiterez că unica soluție de deblocare a situației ar fi demisia de onoare a lui Dorin Chirtoacă. Organizarea unor alegeri libere, pe care să și le adjudece un candidat comun al forțelor anti-oligarhice, pro-europene și reformatoare. Această poziție noi am exprimat-o și în cadrul emisiunilor televizate. O reiterăm și astăzi și ...
Jurnalist: Veți boicota referendumul?
Andrei Năstase: Domnișoară de la Pro TV, poziția noastră a fost exprimată cu exact câteva poziții în urmă. Am spus foarte clar, această agendă ne este străină. Iar cetățenii, locuitorii Chișinăului sunt poate cei mai informați în această țară, sunt oameni lucizi, care vor decide cu privire la participarea sau neparticiparea la referend-um, cu privire la modul în care vor vota pro sau contra. Mulțumesc.
Dacă mai sunt întrebări și la alte subiecte, vă stăm la dispoziție. Dacă nu, vă așteptăm la o nouă conferință de presă. Așteptăm răspunsul celor de la parlament, de ce nu? Și a celor de la Președenție cu privire la inițiativa noastră și în fucție de activitățile sau acțiunile guvernării, la expirarea celor cinsprezece zile, vom veni cu o nouă declarație la acest subiect. V-am foi foarte recunoscător dacă conferința de astăzi va fi reflectată obiectiv, pe deplin. M-aș bucura dacă diseară, la Prime, va fi o știre foarte imporytantă cu privre la acest subiect. Este, din punctul nostru de vedre, este foarte important. Nu uitați că conferința a fost dată live, iar oamenii pot să verifice după asta ce s-a dat la Prime și ce nu s-a dat. Eu fac referire mai mult la Prime, pentru că în ultima perioadă de timp Platforma Demnitate și Adevăr este linșată tot mai mult, și mai mult, și mai mult. Se cunoaște foarte bine că suntem în perioada sondajelor, a unor sondaje comandate chiar din exterior și atunci sigur că holding-ul toxic a lui Plahotniuc are grijă ca să ne denigreze, ca să ne linșeze. Eu fac un apel la dumneavoastră să nu mai faceți acest lucru. Faceți-vă cu demnitate meseria, deontologic acâionând în aceste circumstanțr destul de grele pentru Republica Moldova. Vă mulțumesc.