Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul recepției oferite de Ambasada Canadei cu ocazia aniversării a 150 de ani de la fondarea statului canadian

„Dear Ambassador Hamilton,
Dear Ambassadors,
Your Excellencies,
Ladies and gentlemen,
Dear friends,

What a great day in the history of a nation, to celebrate its 150th anniversary in peace, unity and prosperity!

I am delighted to join you, our Canadian friends, in celebrating this special anniversary.

On behalf of Romania and the Romanian people, I wish Canada a prosperous and bright future! May this celebration be a solemn reminder of Canada’s proudest moments, but also an inspiration for the decades to come!

Doamnelor şi domnilor,

Ultimul secol a adus Canada şi România tot mai aproape, chiar dacă distanţa geografică a rămas aceeaşi. Este meritul românilor care, la început de secol XX, au pornit într-o aventură de pionierat şi s-au stabilit în provincii canadiene ca Manitoba sau Alberta.

Au urmat apoi, de-a lungul anilor, alte valuri de români care au dorit să facă din Canada a doua casă. Comunitatea originară din România are acum peste 200.000 de reprezentanţi, fiind bine integrată şi îmbogăţind, zi de zi, naţiunea canadiană.

Astăzi, România şi Canada fac parte din aceeaşi comunitate de valori şi depun eforturi comune pentru găsirea de soluţii problemelor majore cu care ne confruntăm în prezent.

În cadrul NATO, România şi Canada luptă împreună pentru securitatea noastră comună şi valorile în care cred. Într-adevăr, am dezvoltat o relație profundă, o relaţie de încredere, inclusiv la nivel militar.

Prezenţa Forţelor Canadiene pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în România, ca parte a operaţiunii ,,Reassurance’’, demonstrează elocvent angajamentul Canadei pentru apărarea colectivă, principiul central al Alianţei. România şi românii apreciază profund aceste eforturi solidare.

Relaţia dintre România şi Canada este, de asemenea, completată de apartenenţa României la Uniunea Europeană.

Pentru noi, relaţia transatlantică este vitală şi vom rămâne promotorii fermi ai consolidării sale. România este convinsă că cele două acorduri cuprinzătoare semnate de Canada cu Uniunea Europeană şi statele membre vor contribui semnificativ la dezvoltarea relaţiilor politice şi economice între cele două maluri ale Atlanticului.

Acordul pentru Parteneriat Strategic, aplicat provizoriu din aprilie, şi Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător, pe scurt CETA, reprezintă două tratate istorice care aduc cooperarea dintre Canada şi statele membre ale Uniunii Europene la un nivel superior de angajament.

CETA va aduce noi oportunităţi în domeniul economic şi va contribui la apropierea cetăţenilor noştri. Încurajez comunitatea de afaceri din Canada să acorde o atenţie sporită României şi oportunităţilor pe care le oferă – o economie solidă şi stabilă, cu o creştere accelerată, cea mai mare din Uniunea Europeană, în 2016, și asta în pofida diverselor sincope politice.

O altă reuşită importantă a acestui an este decizia guvernului canadian de a ridica obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români.

Salut, o dată în plus, această evoluţie îmbucurătoare, care va potenţa schimburile inter-umane, dar şi relaţiile de afaceri şi valorificarea oportunităţilor oferite de CETA.

Mă bucur să constat că prima fază a procesului a fost parcursă cu succes, astfel că la 1 mai a fost eliminată parţial obligativitatea vizei. Cetăţenii români aşteaptă cu nerăbdare ridicarea completă a vizelor, începând cu 1 decembrie 2017, care, iată, va fi un frumos omagiu de Ziua Naţională a României.

Avem, așadar, toate perspectivele pentru întărirea şi dezvoltarea relaţiei noastre speciale.

Doamnelor şi domnilor,

Nu vreau să închei înainte de a aminti că anul 2017 mai poartă o semnificaţie aparte: sărbătorirea a 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasadă.

În acelaşi timp, celebrarea de către partenerii canadieni a 150 de ani de Confederaţie ne duce cu gândul la faptul că şi România aniversează, în 2018, un secol de la Marea Unire. Rezonăm, astfel, cu importanţa momentului istoric de astăzi şi cred că aceste aniversări apropiate unesc şi mai mult popoarele noastre.

La mulţi ani, Canada! Happy 150th Birthday!”