Iurie Leancă, Președintele Partidului Popular European din Moldova: Bună ziua!
Jurnalist: Ne scuzați, noi vă așteptăm.
Iurie Leancă: Amuș.
Jurnalist: Domnule Leancă, doriți să faceți o declarație acum sau după?
Iurie Leancă: După.
Doamna X: Bună Ziua.
Iurie Leancă: Bună ziua.
Doamna X: Văd că ați adus documentele solicitate de legislație necesare pentru înregistrarea dumneavoasră.
Iurie Leancă: Așa este.
Doamna X: Eu o să vă invit în sala de ședință, dacă vă este mai comod să ...
Iurie Leancă: Sgur. Poftim.
Doamna X: Aici sunt toate documentele. Eu vă urez succes. Depinde foarte mult de calitatea documentelor prezentate. Dacă dumneavoastră considerați necesar c un reprzentant împuternicit și autorizat de către (indescifrabil) la procedura de deputat, puteți să vă realizați acest drept al dumneavoastră.
Iurie Leancă: Mulțumesc. Noi vom decide la acest capitol. Mulțumesc încă o dată. Asta e tot.
Jurnalist: Cum decurs procesul de colectare a semnăturilor?
Iurie Leancă: Haideți să încep cu momentul. Acest eveniment pentru noi este un eveniment adevărat. Am venit cu colegii să depunem listele de subscripție împreună cu celelalte acte de rigoare. Astfel, încât după exameniarea din partea colegilor din Comisia Electoral Centrală să pot să intru în cursa electorală pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, fiindcă îmi doresc să ajung în această funcție, îmi doresc să vin cu o viziune pentru cetățenii din Republica Moldova, o viziune de a construi o țară prosperă, o țară prosperă și plină de bunăstare, pe care o merită cetățenii din Republica Moldova.
Îmi doresc să continuăm drumul spre vest astfel încât Republica Moldova să arate cel puțin cum arată astăzi țările baltice, Polonia, România. Din păcate, moldovenii au fost dezamăgiți de mai multe ori pe parcursul acestor douăzeci și cinci de ani de independență, politicienii moldoveni au un obicei foarte prost de a promite multe și imediat de a uita în momentul în care se propulsează în anumite fotolii. Eu sunt om al cuvântului și voi face tot ce am promis.
În al doilea rând, bineînțeles că este foarte important ca în zilele următoare să prezint programul meu politic. Este un program pozitiv și vreau să accentuez acest lucru, este un program realist și este un program care va aduce țării, așa cum spuneam, bunăstarea și prosperarea necesară. Un program, care se va axa pe câteva obiective și bineînțeles că cele mai importante vor fi: o luptă adevărată pentru reforma justiției și o luptă adevărată împotriva corupției și un accent de bază pe dezvoltarea economică astfel încât să putem aduce bunăstarea în casa fiecărui cetățean al Republicii Mldova.
Este timpul să nu ne mai axăm pe promovarea discordiei. Este timpul ca moldoveanul să nu fie încurajat să se teamă de alt moldovean. Este timpul să ne axăm pe contrucție, pe o construcție solidă, pe această propsperare și bunăstare. Dar pentru a putea construi, noi nu mai putem permite să promovăm în continuare ura și discordia. Și bieînțeles că următorul Președinte este dator să depășească această încrâncenare geopolitică. Suntem datori să promovăm cursul nostru de integrare, spun eu, european. În același timp, trebuie să reclădim podurile cu partenerii noștri din est, pentru a avea acces la piețele noi, la pieți adiționale de desfacere, pentru a avea relații economice civilizate. Am suficientă experiență diplomatică. Cunosc liderii din est, cunosc liderii din vest, astfel încât sunt convins că din prima zi în care voi ajunge în fotoliul de Președinte al Republicii Moldova, voi începe realizarea acestui obiectiv.
Și dacă tot sunt aici, vreau și pe această cale să mulțumesc tuturor membrilor simpatizanților Partidului Popular European, celor care ne-au ajutat în acest proces de colectare de semnături. Am demonstrat încă o dată că avem o reprezentare pozitivă pe toată țara: și la sud, și în centru, și în nord. Avem o echipă unită și puternică și avem o echipă care ne va ajuta să reușim în această competiție.
Acum, ca să revin la întrebarea dumneavoastră, colectare a fost, pe de o parte, simplă, pe de altă parte, complicată și complexă. Nu am abordat acest proces pe drumul mecanic, am venit la cetățean, semnați sau nu semnați, mergem mai departe. Din contra, am încercat să comuniăm cu cât mai mulți cetățeni, să explicăm ce facem, ce am făcut, ce urmează să facem, care sunt acuzațiile false și care sunt problemele reale și ce soluții avem noi. Iată că mă bucur că am reușit să colectăm din nouăsprezece raioane, din două municipii, Chișinău și Bălți. Am reușit să colectăm și din raioane, unde preponderent sunt cetățeni ai Republicii Moldova de altă etnie, cum ar fi, de exemplu, Taraclia, fiindcă am vrut să demonstrăm încă o dată că reprezentăm toată gama de cetățeni ai Republicii Moldova. Astfel, încât iată că am reușit acest lucru. Vă spuneam, peste douăzeci de mii de semnături din două sute cincizeci și nouă de primării, sud și nord, și sunt convins că am creat și o platformă foarte bună pentru campania ulterioară pentru alegerile prezidențiale.
Jurnalist: Nu ați avut piedici în acest proces, din partea concurenților electorali?
Iurie Leancă: Nu. Din câte cunosc eu, mă rog, au fost așa mici chestii din partea unor primari: ba că au fost ocupați, ba că nu-i găseam la Primărie, uneori a durat mai mult de douăzeci și patru de ore, decât în mod normal se cuvine, pentru ca un primar să analizeze și să ștampileze, chiar dacă nu găsește nicio eroare acolo. Dar în linii mari, a fost o atmosferă calmă și o atmosferă pozitivă pentru a face acest lucru.
Jurnalist: Vă mulțumim.
Iurie Leancă: Și eu vă mulțumesc.