Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Maia Sandu, Președinte Partidul Acțiune și Solidaritate: Deși perioada electorală a demarat cu câteva zile în urmă, deja putem semnala elemente care pun în pericol caracterul liber și corect al alegerilor. Cunoașteți că Partidul Democrat a colectat douăzeci și nouă de mii de semnături în aproximativ douăzeci și patru de ore de la recepționarea listelor de subscripție, prezentându-le deja la Comisia Electorală Centrală. Noi putem ironiza pe seama performanței colectorilor Partidului Democrat, dar ne dăm seama că la modul practic această performanță nu este posibilă fără încălcarea anumitor reguli.

Ținând cont și de semnalele venite din teritoriu, ne exprimăm îndoiala că procesul de colectare a semnătăurilor de către Partidul Democrat s-au petrecut cu respectarea principiului egalității concurenților electorali. În primul rând, există bănuieli rezonabile că reprezentanții Partidului Democrat făcând uz de pozițiile ocupate în structurile de stat, au exercitat presiuni asupra angajaților acestor structuri pentru a-i determina să semneze în listele de subscripție ca susținători ai candidatului Partidului Democrat. Putem afirma că prin folosirea resurselor administrative s-au obținut foloase nepatrimoniale de natură electorală.

A doua problemă ține de autentifcarea listelor de subscripție de către primari. Reprezentanții Partidului Democrat făcând uz de pozițiile lor oficiale, au constrâns primarii să rămână la Primărie după finalizarea programului de muncă vineri sau să se prezinte în ziua următoare sâmbătă, care este zi de odihnă. Cu privire la acest aspect, vă informez că mâine vom depune o sesizare la Procuratura Generală. Am fi vrut să o depunem astăzi, doar că Procuratura Generală, după cum cunoașteți, nu lucrează duminică, iar noi nu avem influența și tupeul Partidului Democrat pentru ca să cerem acestei instituții să-și deschidă ușile într-o zi de odihnă.

Al doilea aspect, am fost contactați de mai mule persoane din diasporă care ne întreabă dacă pot susține candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate. Adevărul este că acest lucru este imposibil. De ce? Pentru că legea și procedurile aprobate de Comisia Electorală Centrală, chiar dacă nu scriu expres acest lucru, sunt formulate în acest fel, încât să excludă diaspora în procesul de susținere a candidaților la funcția de Președinte. Problema de bază ține de autentificarea listelor de subscripție de către Primari. Cetățenii din diasporă, nefiind în țară nu pot fi autentificați după regulile aprobate de Comisia Electorală Centrală.

Dacă admitem că trimitem prin poștă lista de subscripție, de exemplu, la Roman, atunci apare o altă problemă. În formularul listei de subscripție colectorul trebuie să semnze pentru faptul că semnăturile au fost colectate de el personal. Deci, un colector nu va putea semna că el personal a colectat semnături de la un cetățean din diasporă, câtă vreme nu s-a deplasat în orașul respectiv. În plus, în regulamentul Comisiei Electorale Centrale este prevăzut că la verificarea corectitudinii listelor, Comisia Electorală Centrală va solicita date de la Poliția de Frontieră, aceasta presupunând că persoanele care au ieșit din Republica Moldova și nu au intrat în țară pe perioada de colectare a semnăturilor, automat vor fi excluse din numărul de susținători. Toate aceste proceduri birocratice fac ca diaspora să nu poată fi, la modul practic, implicată în acest exercițiu.

Și al treila subiect. Unii dintre concurenții noștri electorali întrec orice limită a bunului simț. Aceștia mint oamenii cerându-le să semneze pentru Maia Sandu pe o listă care este desemnată unui alt candidat. Astfel de cazuri s-au întâmplat la Strășeni și la Rezina. Cu această ocazie, transmitem un mesaj către simpatizanții noștri. Vă rugăm să fiți vigilenți și înainte de a semna să verificați ca pe pagina cu datele candidatului, pe spatele listei cu semnături să apară numele candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate. Cazuri de abuz vă rugăm să le semnalați pe pagina unpaspentru.md la rubrica specială sau la numărul de telefon 078 999 800. Și un mesaj către oponenții noștri electorali: Încetați manipulările, pentru că în caz contrar, mai devreme sau mai târziu, veți răspunde pentru derogările de la lege și de la drepturile democratice.

Domna X: Vă mulțumesc. Cineva are întrebări?

Jurnalist: Am văzut că ați scris pe facebook, ați calculat dumneavoastră. că în medie a fost nevoie de trei minute și ceva ca să convingă un alegător. Dacă puteți să elaborați puțin cum ați ajuns la acest calcul.

Maia Sandu: Calculele le puteți face și dumneavopastră. Noi am încercat să analizăm câte ore de muncă au putut avea colectorii în prima zi, pe întâi septembrie și ne amintim că de la Comisia Electorală Centrală listele au fost obținute în jurul orei treisprezece - paisprezece. Dacă admitem că avem nevoie de trei ore ca să ajungem în diferite localități ale Republicii Moldova, înseamnă că în prima zi de colectare, putem conta pe maxim opt ore de colectare, a doua zi, iarăși, nu putem să calculăm mai mult de șase ore pentru că cei de la Partidul Democrat au reușit să ajungă la Comisia Electorală Centrală înapoi, deci să se deplaseze, aveau nevoie de două-trei ore ca să ajungă înapoi în Chișinău și să le depună la Comisia Electorală Centrală pe la orele de la amiază. Și dacă calculăm aceste paisprezece ore, mă rog, putem să adăugăm o oră sau să scădem o oră, cu toate că este greu să îți imaginezi că Partidul Democrat a colectat aceste semnături la douăspreze noaptea și oamenii, cetățenii au stat cu sufletul la gură, au așteptat să vină cei o sută de colectori ca să semneze la miezul nopții. Și împărțim aceste ore la numărul de cereri de liste, semnături colectare de fiecare persoană în parte și ajungem la mai puțin de patru minute. Aici noi nu am inclus multe alte lucruri: să ajungi la localitate, să te deplasezi de la o casă la casă și altele. Se pare că în cazul Partidului Democrat oamenii s-au aliniat și au stat la intrarea în sat, așteptând cu sufletul la gură, să vină colectorul și să-și pună semnătura. Și-au pus-o toți repede, s-au verificat datele din bulitenele lor repede, deci totul a luat mai puțin de patru minute. O performanță extraordinară.

Jurnalist: Și dacă ar fi să precizați. Ați vorbit despre faptul că unii angajați ai întreprinderilor de stat, au fost impuși ca să semneze. Despre ce întreprinderi este vorba? Despre ce instituții este vorba? Dacă aveți ....

Maia Sandu: Încercați și dumneavoastră să analizați lucrurile și să vedeți cum ar fi reușit Partidul Democrat să colecteze toate semnăturile vineri, în prima zi de colectare și să obțină confirmarea de la primari în această zi de muncă, pentru că sâmbătă a fost deja zi de odihnă. Asta înseamnă că vineri, după ora două, Partidul Democrat a reușit să ajungă în toate localitățile, în cele douăzeci de localități, să colecteze șaptesute cinzeci, dar ei au colectat mult mai multe semnături, pentru că ei au colectat douăzeci și nouă de mii și până la ora cinci să reușească să autentifice semnăturile la primar. Vi se pare plauzibil acest scenariu? Este foarte clar că primarii au venit sâmbătă sau listele erau pregătite. De aceea noi facem o sesizare la Procuratură, ca să ne explice Procuratura cum este posibil acest lucru.

Jurnalist: Probabil și la Procuratură vor cere exemple de localități să spună clar că a fost...

Maia Sandu: Eu vreau ca Procuratura să vină cu dovezi și să ne explice că da, a fost posibil ca de la ora paisprezece până la ora cincisprezece Partidul Democrat să fi obținut toate semnăturile, într-o zi și respectiv confirmările de la Primari, pe perioada zilei de lucru.

Jurnalist: Dumneavoastră ați menționat că aveți bănuieli rezonabile că s-ar fi întreprins asemenea acțiuni. Aveți vreun caz concret sau sunt doar declarații politice?

Maia Sandu: Sunt declarații tehnice, dacă vreți. Dacă dumneavoastră îmi puteți explica cum fizic e posibil ca să se colecteze douăzeci și nouă de mii de semnături de la ora paisprezece până la ora 17, într-o singură zi, cu deplasarea în optsprezece - douăzeci de raioane ale țării și să se încadreze acest proces de înregistrare a listelor în această perioadă, dacă puteți să-mi explicați cum se întâmplă lucrul ăsta, atunci discutăm. Noi nu credem că este posibil. Dacă imaginația dumneavoastră vă poate permite, atunci ne puteți spune și nouă unde să căutăm.

Jurnalist: (indescifrabil) mai mult de cincizeci de mii de oameni care au muncit la aceste liste...

Maia Sandu: Și unde stătea această echipă de cincizeci de mii de oameni? Erau toți alineați pe strada...

Jurnalist: Mi se pare exact cum spunea Domnul Sârbu, am văzut pe facebook, într-o declarație, că au fost adunați, adică au fost anunțați din timp că la ora aceasta...

Maia Sandu: Ați văzut dumneavoastră autocare, care au venit la Chișinău la această oră ... pentru că vorbim despre douăzeci și nouă de mii de oameni, corect?

Jurnalist: Dumnealui spunea că în fiecare localitate s-au mobilizat ....

Maia Sandu: Și cum au ajuns în fiecare localitate? De la ora două până la cinci să ajungă, să colecteze semnăturile și să reușească să le autentifice la primar. De la paisprezece până la șaptesprezece.

Jurnalist: Nu, noi nu încercăm să vă convingem pe dumneavoastră ...

Maia Sandu: Nu, eu încerc să aflu ...

Jurnalist: Noi vrem doar să aflăm câteva exemple concrete ca noi să sunăm la Primarul din satul ăsta, și să-l întrebăm.

Maia Sandu: Puteți să sunați toți primarii care au autentificat aceste liste și o să vedeți ce o să vă spună ei.

Jurnalist: Spuneați că în Strășeni și în Rezina cineva dintre candidați ar fi încercat să vă folosească numele. Și nu este vorba de fapt pentru ce candidat se colectau aceste semnături.

Maia Sandu: Din ce ni s-a spus nouă, deci oamenii care ne-au contactat, ne-au spus că în prima zi a fost vorba despre Partidul Democrat și astăzi a fost vorba despre Partidul Liberal.

Jurnalist: Ați menționat că mâine o să vă duceți la Procuratură ca să înregistrați o cerere...

Maia Sandu: O sesizare, da, o să facem o sesizare.

Jurnalist: Mă interesează, în sesizare va figura și, v-ați referit aici la folosirea resurselor administrative și exercitarea presiunilor în cadrul instituțiilor de forțe. Așa să înțeleg? Este vorba de Ministerul Afacerilor de Interne?

Maia Sandu: Este vorba de o bănuială serioasă pe care o avem noi, și noi vrem ca Procuratura, instituția care trebuie să fie în slujba tuturor cetățenilor Republicii Moldova, trebuie să investigheze aceste bănuieli.

Jurnalist: Doamna Sandu, să am iertare, dar am vrut să vă ăntreb totodată, dacă... de ce nu ați sesizat Procuratura în celelalte campanii, când Partidul Liberal Democrat din Moldova, la fel a folosit, după cum spuneți dumneavoastră, resursele administrative din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne...?

Doamna X: Eu îmi cer scuze, vă rog să vă prezentați și să spuneți cine sunteți.

Jurnalist: (Indescifrabil).

Doamna X: Și întrebările o să vă rog să fie la subiect.

Jurnalist: Păi de ce nu e la subiect? Au fost în presă mai multe cazuri, declarații prin care erau folosiți angajații Ministerului de Interne, profesorii erau utilizație pentru a participa în cadrul camapniilor electorale, atunci nu am auzit ca să ieșiți într-o conferință de presă, să săriți în apărarea acestora ....

Maia Sandu: Nu-mi amintesc ca Partidul Liberal Democrat din Moldova să fi colectat vreodată douăzeci și nouă de mii de semnături în patru ore sau cinci ore.

Jurnalist: Nu mă refer la colectare. Mă refer la ...

Maia Sandu: Au fost foarte multe cazuri. Dumneavoastră câte, pe câte subiecte din astea ați sesizat Procuratura? Da?

Jurnalist: Nu eu trebuie să sesizez Procuratura.

Maia Sandu: Da cine trebuie? De ce eu trebuia să sesizez Procuratura pe toate subiectele care s-au întâmplat, pe toate fraudele care s-au întâmplat de-a lungul anilor?

Jurnalist: De ce acum?

Maia Sandu: Pentru că acum este un caz absolut strigător la cer. Înțeleg că dumneavoastră nu-l vedeți așa, noi așa îl vedem, și sesizăm Procuratura. Și Procuratura o să ne spună dacă se adeverește sau nu.

Jurnalist: Păi dar, în campania electorală au fost implicați profesori....

Maia Sandu: Tocmai v-am răspuns. Profesorii nu au fost folosiți. Dacă vreți să îmi aduceți, dacă vreți să îmi aduceți...

Jurnalist: Cum n-au fost? Mama mea e profesoară în liceu și spune ...

Maia Sandu: Mama dumneavoastră spune că eu avut vreun...

Jurnalist: Eu nu spun de dumneavoastră. Eu mă refer la partidul din care ați făcut parte anterior.

Maia Sandu: Eu pot să răspund pentru faptele pe care le-am făcut eu. Și dacă îmi demonstrați, îmi aduceți un caz în care eu am încercat să influențez politic o persoană din sistemul educațional, discutăm. Eu vă spun cu toată certitudinea și cu toată responsabilitatea, nu am făcut niciodată presiune politică pe niciun angajat din sistemul educațional. Am terminat discuția acestui subiect. Alte întrebări, vă rog.

Jurnalist: Dar în afară de faptul că Procuratura ar trebui să explice cum Partidul Democrat a reușit în două ore să strângă un număr record de semnături, aveți și alte probe prin care să demonstrați că au fost folosite resursele statului?

Maia Sandu: Probele se vor colecta pe parcurs, dar este responsabilitatea Procuraturii. Noi avem niște îndoieli, niște suspiciuni în raport cu acest proces, nu sunt doar ale noastre, ați văzut care este reacția societății la anunțul pe care l-a făcut Partidul Democrat, ați văzut și surprinderea Comisiei Electorale Centrale atunci când i-au fost prezentate aceste liste, deci nu este doar un moft al Maiei Sandu, este un semn de întrebare foarte mare.

Jurnalist: Mulțumesc.

Doamna X: Mai aveți întrebări? Mulțumesc foarte mult pentru prezență.



Citate Video