Iulian Ivan, Purtător de cuvânt al BEC: Bună dimineața. Dau citire comunicatului de presă al Biroului Electoral Central privind centralizarea proceselor verbale sosite și validate la Biroul Electoral Central. Din totalul circumscripțiilor la nivel național - 3186, au fost centralizate - 1130, reprezentând un procent de 35,46%. Prezența la vot din cele centralizate reprezentând 57,32%.
Situația pe partide politice se prezintă în felul următor: Partdul Social Democrat - 44,52% la nivel național; Partidul Național Liberal - 34,60%; Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - 4,92%; Uniunea Democrată Maghiară din România - 4,87%; Partidul Mișcarea Populară - 3,04%. Acestea reprezentând pentru primari. Vreau să fac precizarea că include și sectoarele municipiului București.
Pentru Consiliile locale, centralizate cum vă spuneam - 35,46% la nivel național. Prezența la vot - 57,32%, din care: Partidul Social Democrat - 42,02%; Partidul Național Liberal - 32,27%; Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - 5,84%; Uniunea Democrată Maghiară din România - 5,40%; Partidul Mișcarea Populară - 3,49%.
La Consilii județene, prezența la vot - 52,33%. S-a centralizat 5533 de secții de votare, reprezentând un procent de 31,86%. Partidul Social Democrat - 39,15%; Partidul Național Liberal - 32,79%; Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - 5,60%; Uniunea Democrat Maghiară din România - 5,24%; Partidul Mișcarea Populară - 4,03%.
La Consilii General al Municipiului București din totalul de 1252 de secții s-au centralizat 95 reprezentând un procent de 7,58%. Prezența la vot pe procesele verbale prelucrate - 33,02%. Situația pe partide politice se prezintă în felul următor: Alianța electorală PSD+UNPR - 40,64%; Partidul Uniunea Salvați Bucureștiul - 23,91%; Partidul Național Liberal - 12,97%.
Pentru Primarul General al Municipiului București din numărul de voturi valabile exprimate, prezența - 33,02%: Alianța electorală PSD+UNPR - 43,56%; Partidul Uniunea Salvați Bucureștiul - 29,05%; Partidul Național Liberal - 10,74%; Partidul Mișcarea Populară - 6,36%; Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - 2,93%.
Procesul verbal centralizator al primarilor la nivel național pe partide politice, precum și la consiliile locale sau de asemenea pentru primarul general al municipiul București și Consiliul General al Municipiului București se regăsesc postate pe site-ul Biroului Electoral Central, la secțiunea Rezultate. Fac mențiunea că acestea sunt rezultate parțiale oficiale ale Biroului Electoral Central.
Mulțumesc frumos. O zi bună. Următorul comunicat de presă la ora 12.