Urmărește canalele noastre de Telegram pentru a afla despre începutul evenimentelor transmise live în România și Republica Moldova

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul aniversării a 25 de ani de la semnarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului

„Dragi copii,
Distinși profesori,
Doamnă Ministru,
Stimați invitați,

Vă felicit pentru acest demers sincer și pentru mesajul vostru încărcat de semnificații. Este un manifest care transmite și oferă speranță.

Expresia „Când voi fi mare...” reflectă visuri și așteptări pe care cel mai adesea le uităm cu trecerea anilor. Dar visele copilăriei sunt cea mai autentică reflecție a unui viitor nealterat de prejudecățile celor din jur, de limitările impuse de „nu ai voie”, „nu se poate” sau „e imposibil”. Este o imagine a unei lumi cu personaje pozitive, în care toți, indiferent de statutul social, suntem capabili să realizăm ceea ce ne propunem, în care învingi doar prin fapte bune și curaj, în care provocările au un final fericit și în care putem deveni orice ne propunem.

De aceea, dragi copii, vă mulțumesc pentru acest manifest, care îmi dă convingerea că întărind comunicarea între voi și adulți, sub toate aspectele, putem transforma lumea ce ne înconjoară în acea realitate care să vă reprezinte și să vă susțină. Respectul față de opiniile voastre, deschiderea față de argumentele aduse în susținerea acestora și implicarea în procesul decizional sunt esențiale pentru devenirea voastră ca adulți și cetățeni activi.

Astăzi, la aniversarea a 25 de ani de la semnarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, vreau să reafirm respectarea și garantarea prevederilor sale pentru toți copiii aflați pe teritoriul României, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică, în măsura în care este, naționalitate, apartenență etnică sau origine socială, de situația materială, incapacitatea fizică, de statutul la naștere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinților.

Societatea românească trece printr-o perioadă de maturizare democratică. Mulți tineri încep să își dorească mai mult de la cei care îi reprezintă, ceea ce este o condiție esențială de funcționare a unui sistem democratic. Eu sper ca dorința dumneavoastră de implicare de acum să se păstreze și în etapa maturizării.

Avem nevoie de cetățeni activi în politică, în societatea civilă, în comunitățile locale și în toate instituțiile și organizațiile din România. De aceea, dorința voastră de a fi auziți este complet îndreptățită și trebuie stimulată, sprijinită și promovată în școală și în societate.
Această participare trebuie să completeze un proces educațional care să vă permită să deveniți cetățeni implicați.

De aceea, în următorii doi ani îmi doresc ca întreaga societate să devină parte a unui exercițiu de imaginație – cum ne dorim să arate școala românească pentru a putea educa românii de mâine. Îmi doresc o reformă autentică, o schimbare profundă fiindcă, din păcate, boala sistemului de educație românesc nu este lipsa de reformă, ci reformita cronică de care suferă de la revoluție încoace. Am avut mulți, foarte mulți miniștri ai educației și fiecare a încercat o reformă sau chiar două. Ceea ce nu-mi doresc este o reformă formală și ceea ce îmi doresc este o dezbatere publică largă, de lungă durată, urmată de schimbări profunde, care pot fi motivate și care dau rezultate.

Dragi copii,

Contribuția voastră, ca cei mai tineri beneficiari ai procesului educațional, este esențială pentru ca viziunea educației pentru România de mâine să fie una solidă, ambițioasă și pe termen lung. Entuziasmul, lipsa de limitări de toate tipurile, imaginația și familiaritatea cu lumea tehnologiei moderne, pe care cu certitudine noile generații le au în doze mari, sunt esențiale pentru o viziune asupra educației racordată la realitate.

Astăzi avem privilegiul să vă ascultăm și ocazia să sărbătorim 25 de ani de când întreaga lume a considerat esențial să avem un document care să garanteze drepturile copiilor, în baza a patru principii: non-discriminarea; urmărirea celor mai bune interese ale copilului; dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare și respectul față de părerile copilului. Îmi doresc ca aceste principii să stea la baza deciziilor politice și administrative.

În încheiere, vă doresc mult succes în devenirea voastră ca adulți și vă asigur că eu sunt alături de voi!

Vă mulțumesc!”

Citate Video