asupra unor proiecte de interes național, eu nu cred că trebuie să-ți cauți locul, fie
că ești la guvernare sau ești în opoziție. Eu îmi aduc aminte atunci cînd în 2005,
eram în opoziție, dar împreună cu cei care au fost la guvernare am votat unanim în
Parlament proiecte importante de interes național, ce ține de integrarea europeană,
ce ține de reîntregirea țării, ce ține de reforme importante în domeniul justiției,
administrației ș.a.m.d.
De aceea, apelul meu și mesajul este că atunci cînd vorbim de proiecte,
iarăși de interes național, să lăsăm la o parte dezbaterile cu caracter de interes
partinic și să ne concentrăm, dacă dorim cu toții sincer, asupra interesului național
și să votăm legi necesare oamenilor.
Și în încheiere. Eu vreau să-i mulțumesc personal domnul Valeriu Streleț și
o să explic pentru ce. Dacă unii sau alții acceptă o funcție urmărind ocuparea
acestei funcții, vreau să vă spun în cunoștință de cauză că domnul Valeriu Streleț
cunoaște în cele mai mici detalii în ce stare este țara, iar să-ți asumi o asemenea
responsabilitate în asemenea situație înseamnă să ai și curaj și enormă
responsabilitate.
De aceea, Valeriu, îți mulțumesc pentru aceasta, îți doresc personal succes și
să te concentrezi nu asupra prezicerilor care vor fi foarte multe și asupra
comentariilor, dar asupra implementării Programului de guvernare și
angajamentelor care ți le-ai asumat aici de la această tribună în fața colegilor
deputați, dar în mod special în fața cetățenilor Republicii Moldova.
În același rînd, vreau să le mulțumesc și colegilor care merg în funcție de
ministru și să le doresc și lor mari succese și să aveți în vedere că așteptările sînt ca
niciodată mari. Criza, dacă este să ne uităm din filozofia, că s-a vorbit aici, s-au
făcut multe exemple din filozofia chineză, are două înțelesuri criză în sensul direct
al cuvîntului și în alt sens este posibilitatea. Deci, vedeți în această criză și o
posibilitate imensă pentru relansare și pentru a pune Republica Moldova, în sfîrșit,
pe o cale ireversibilă de modernizare.
Și chiar în încheiere. Nu ca să fac comentarii sau să dau anumite replici, s-a
vorbit mult despre ce fel de funcționari avem noi nevoie, despre procuror
european, despre alte funcții care ar trebui să fie deținute de unii sau de alții. Ferma
mea convingere este că Republica Moldova are cetățeni care au pregătirea necesară
și care au determinarea necesară să facă față oricărei funcții, doar că acești oameni
care au pregătirea și determinarea necesară trebuie să aibă posibilitatea să-și
manifeste aceste aptitudini. Iar eu ce îmi doresc cel mai mult este ca într-o perioadă
scurtă de timp toți cetățenii Republicii Moldova să fie europeni și atunci nu doar
procuror general, Prim-ministru, primar sau nu mai știu ce, toți vom fi europeni.
Vă mulțumesc.
Succes și Doamne ajută. (Aplauze.)
Domnul Andrian Candu:
Stimați colegi,
Am încheiat exercițiul luărilor de cuvînt.
Mă adresez în continuare domnului Prim-ministru desemnat, dacă solicită
timp pentru un cuvînt de încheiere?