Declarația de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis
Bună ziua, dragi români!
Am instituit starea de urgență, după care ministrul de Interne a venit în completare cu ordonanțele militare, iar ministrul Sănătății cu ordine ale ministrului.
Toate aceste măsuri au fost luate pentru a vă proteja, pentru a vă proteja sănătatea, pentru a proteja sănătatea populației din România și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.
Majoritatea românilor au înțeles că legile se respectă. Și această situație, de stare de urgență, este una foarte serioasă și cu atât mai mult trebuie cu toții să respectăm legislația, ordonanțele și ordinele în vigoare.
Dar un aspect foarte special în această situație îl reprezintă, cu siguranță - și vă dați seama de ce -, siguranța și ordinea publică. Exact asta a fost tema discuției pe care tocmai am încheiat-o cu Prim-ministrul Ludovic Orban, cu Ministrul de Interne Marcel Vela, cu Ministrul Apărării Nicolae Ciucă și cu Secretarul de stat Despescu de la Interne.
Am discutat ce s-a făcut bun până acum, cum s-a făcut, și am pus un accent foarte clar și ferm pe ceea ce se numește impunerea legii.
Este absolut necesar ca toată lumea să respecte legislația în această perioadă!
Repet - asta spre protecția voastră, a fiecăruia și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.
Foarte mulți români, majoritatea românilor, au înțeles aceste lucruri, însă ce se întâmplă cu cei care n-au înțeles sau, mai rău, nu vor să înțeleagă? Ei, aceștia vor fi amendați, pur și simplu. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat.
În acest fel, pot să vă spun că s-au făcut, de la începutul acestei situații speciale, peste 800.000, 870.000 de acțiuni de control, controale de tot felul. S-a controlat felul în care oamenii respectă izolarea, în care respectă carantina, felul în care firmele respectă normele de vânzare, și așa mai departe.
Pot să vă spun că autoritățile au lucrat foarte serios și în acest domeniu. De la începutul epidemiei, s-au dat peste 78.000 de amenzi. Deci peste 78.000 de contravenții au fost constatate de autorități.
Și în acest sens, vă spun: legea este clară, este pentru protecția oamenilor, pentru protecția medicilor. Cine nu o respectă va fi amendat.
Și, în final, dragi români, repet ce am spus în fiecare apariție a mea. Respectați normele de conduită, păstrați distanța, nu vă dați mâna, nu vă îmbrățișați! Respectați normele impuse de autorități!
Vă doresc multă sănătate!