Ion Ceban, candidatul PSRM la funcția de Primar al municipiului Chișinău: Vă mulțumesc pentru că ați dat curs invitației noastre la această conferință de presă.
Ceea ce vreau să vă comunic astăzi, este despre faptul de unde vom lua sursele de finanțare pentru implementarea promisiunilor electorale în această campanie.
Stimați jurnaliști, onorată asistență, dragi locuitori ai municipiului Chișinău!
Vreau să vă spun că în această campanie electorală, am organizat 28 de conferințe de presă, în majoritatea cărora am venit cu oferte electorale concrete pentru fiecare categorie, pentru fiecare domeniu de activitate a primăriei. Este ceva fără precedent or, o expunere atît de detaliată a ofertei electorale nu a mai fost în istoria scrutinelor din Chișinău, dar și celor naționale.
Spun acest lucru riscînd să fiu acuzat de lipsă de modestie, dar consider important să menționez că am mers pe această tactică absolut conștient, pentru ca cetățenii să cunoască cum văd eu și echipa mea, soluționarea fiecărei probleme concrete cu care se confruntă municipiul Chișinău.
Astăzi, la finalul acestei serii de conferințe tematice, aș vrea să vă vorbesc de unde vor fi luați banii pentru onorarea tuturor promisiunilor electorale. Pe această cale, vreau să fiu corect și cu alegătorii din capitală, dar pentru că în alegeri mulți promit, dar mai nimeni nu știe cum își va onora toate aceste promisiuni electorale, eu și echipa mea nu doar cunoaștem problemele capitalei, nu doar avem soluții pentru ele, dar știm și de unde vom lua acești bani necesari pentru realizarea celor pe care le-am menționat pe parcursul acestei campanii electorale.
1. În primul rînd, aș vrea să vă amintesc despre faptul că socialiștii nu o dată au atenționat opinia publică că în ultimii 10 ani de zile, în rezultatul fraudelor și furturilor în domeniul proprietății municipale, bugetul Chișinăului a fost păgubit cu peste 6 miliarde de lei. Acești bani trebuie întorși înapoi, pentru că sînt bani publici și urmează să fie folosiți pentru soluționarea problemelor oamenilor. Imediat după preluarea mandatului de primar, voi dispune crearea unei comisii speciale care va investiga tot și toate în aceste domenii. La moment, noi cunoaștem valoarea prejudiciului și modul în care a fost acesta produs, dar pentru a sesiza organele de resort, avem nevoie și de mai multe probe. În pofida faptului că am expediat sute de demersuri personal, iar fracțiunea are peste 2000 de demersuri în adresa organelor de drept și de anchetă, pînă la momentul de față, cu regret, nimeni absolut din cei care se fac vinoveți de delapidarea proprietății municipale a fondului funciar și multe alte lucruri care s-au întîmplat în primărie, nu stă în pușcării și acest lucru este grav, după părerea mea.
Ceea ce este tot grav, practic a fost imposibil să obținem documentele necesare suplimentare, iar eu sunt sigur că din postura de primar general, evident, vom avea mai multe pîrghii în această privință.
2. În al doilea rînd, vom pune în aplicare o nouă procedură de vînzare și arendare a proprietății municipale, asupra căreia noi, socialiștii, insistăm deja de 3 ani: cea a licitațiilor deschise. Estimările noastre arată că numai pe această cale am putea obține în următorii 5 ani de zile minimum 2-3 miliarde de lei suplimentar. Acești bani, care dacă nu se schimbă starea de lucruri de la primărie, din nou vor nimeri în buzunarele nu știu cui. Noi intenționăm să-i folosim pentru implementarea promisiunilor concrete, făcute chișinăuienilor și care vizează soluționarea problemelor cu care ei se confruntă zi de zi.
3. În al treilea, după cum menționam și anterior, imediat după preluarea mandatului de primar, voi dispune efectuarea unui audit total al tuturor direcțiilor și întreprinderilor subordonate primăriei. După aceasta, va fi elaborată o nouă structură a primăriei, care nu doar va asigura o eficiență mai mare a municipalității, ci și va economisi importante mijloace bugetare și aceși bani vor fi folosiți pentru soluționarea problemelor concrete ale capitalei.
Importante mijloace financiare intenționăm să obținem de pe urma luptei cu corupția, iar unul din instrumentele noastre de bază în acest sens, va fi asigurarea unei transparențe totale în activitatea primăriei. Toate deciziile din primărie vor fi adoptate transparent și deschis. Acestea vor fi publicate pe site-ul primăriei și pe panourile de informare. Nu vom mai avea floricele de 2 milioane de lei.
Vom continua practica pe care am insistat-o în ultimii 3 ani de zile, transmiterea în regim online a ședințelor comisiilor din cadrul Consiliului municipal. De asemenea, cele mai importante probleme sociale, vor fi soluționate în coordonare strînsă cu societatea civilă.
Eu reamintesc că am semnat și un angajament public în acest sens, cu peste 20 de organizații ale societății civile, reprezentanți formali și neformali și este regretabil faptul că alți candidați, marea majoritate dintre ei, nu au făcut acest lucru la rîndul lor.
Un element important în lupta cu corupția, va fi crearea unui singur centru pentru furnizarea de servicii municipale, care va funcționa pe principiul „ghișeului unic”. Vom încerca, în cel mai scurt timp, să avem și o componentă electronică a acestui serviciu. O persoană care a depus o cerere la primărie sau la pretură va putea să urmărească în cadrul direcțiilor precum și să monitorizeze execuția acestuia. Se vor pune în aplicare termeni limită de execuție pentru fiecare petiție și cerere, pe lîngă faptul prevăzut în mod normal și de legislație. Nu va fi nevoie să fugi prin cabinetele primăriei și ale direcțiilor pentru ați rezolva problemele, astfel se vor achita doar taxele legale și în măsură reală și deplină, care vor completa bugetul capitalei, dar nu buzunarele unor funcționari corupți din primărie.
Încă un element important în lupta cu corupția din primărie, va fi implentarea în continuare a achizițiilor publice electronice. Țin să vă amintesc că, în context, la propunerea Partidului Socialiștilor, din luna februarie 2018, primăria urma să treacă integral la achizițiile publice electronice pe mai multe domenii. Cu regret, astăzi această inițiativă încă este blocată de administrația actuală, se pare că nu le convine faptul că tenderele nu sunt cîștigate de către firmele sau interpușii lor, nemijlocit. Noi vom asigura maximă transparență în acest proces și mă angajez plenar ca aceste dispoziții să fie administrativ făcute chiar în prima săptămînă după preluarea mandatului de primar.
Drept urmare, am zis și anterior, aproximativ 25% din fonduri pe acele proiecte și programe pe care deja a fost implementat acest procedeu de achiziții publice electronice au fost economisite. Repet, 25%.
Sarcina mea și a echipei noastre este să facem tot posibilul ca toate instituțiile primăriei, întreprinderile municipale să treacă într-un an la achiziții publice electronice, cel puțin la cele de valoare mică. Astfel, procentrul economiilor amintite mai sus va crește substanțial, iar banii respectivi, vor fi direcționați spre soluționarea problemelor oamenilor.
În total, considerăm că o luptă reală și eficientă cu corupția din primărie, ne poate aduce anual, cîteva sute de milioane de lei. Tot aici am pune și administrarea fiscală, care trebuie să fie una corectă și eficientă, nu ceea ce se întîmplă la momentul de față. Aș veni cu niște cifre suplimentare pe care le-au făcut experții noștri, dar credem că în prima săptămînă după preluarea mandatului de primar, le vom face publice absolut pe toate și vom cere organelor respective să ne furnizeze nu doar date, dar și să se încadreze în lupta concretă cu cei care fac evaziuni ficale în municipiul Chișinău.
Toți banii care vor fi eliberați suplimentar, vor fi folosiți pentru oraș și pentru oameni.
Stimați jurnaliști!
Pe lîngă atragerea altor mijlocare cu Bugetul municipal, vom avea grijă ca banii bugetari să fie cheltuiți rațional și cu maximă eficiență. Astfel, după cum menționam și în cadrul uneia din conferințele precedente, vor fi numiți administratori cometenți care vor avea drept sarcină controlul asupra executării bugetului în timp util și calitativ. Funcționarii vinovați de neexecutarea sau întîrzirea executării bugetului, vor fi concediaţi, sau după caz, deferiți justiției. Vor fi furnizate cu regularitate rapoartele privind executarea bugetelor de către fiecare direcție a primăriei. Aceste informații, pentru prima dată, repet, vor fi făcute publice pentru absolut toată lumea interesată, iar fiecare funcționar al primăriei, va fi responsabil personal de un anumit domeniu.
E un set minim de măsuri care va asigura gestionarea corectă și eficientă a bugetului. Ceea ce am zis, toate planurile tuturor subdiviziunilor, toate întreprinderile municipale, cu indicatori concreți, responsabili concreți și banii care sînt alocați pentru una sau altă acțiune, vor fi făcute publice ca oamenii să știe cum se cheltuie ultimul leuț, bănuț din una sau altă acţiune care își propune să le realizeze subdiziunea sau întreprinderea municipală.
Onorată asistență!
În procesul de onorare a obligațiunilor asumate față de alegători, vom face uz din plin și de alte 2 mecanisme ce și-au dovedit eficiența în timp: parteneriat public privat și relația cu partenerii de dezvoltare. Vom folosi fiecare oportunitate existență în acest sens, implementînd proiecte în condiții de maximă transparență și în beneficiul cetățenilor, a capitalei, iar estimările noastre arată că pînă acum nici măcar jumătate din potențialul existent în acest sens nu a fost valorificat. Ceea ce este nu doar o dovadă a iresponsabilității, ci și a atitudinii criminale de care cei care au condus și conduc pînă în prezent primăria, dau dovadă, în raport cu locuitorii capitalei.
Stimați jurnaliști! Dragi locuitori ai municipiului Chișinău!
Cele spuse de mine în cadrul acestei coferințe de presă, vin să vă convingă că bani pentru soluționarea problemelor capitalei sînt și mai pot fi atrași. Important este ca noul primar și echipa sa să știe cum să facă acest lucru. Noi știm și de aceasta vă veți convinge imediat, după ce voi prelua mandatul de primar general al municipiului Chișinău.
Vă mulțumesc pentru atenție și aștept întrebările dumneavoastră!
Dacă nu sînt, eu vă spun o zi bună și mîine vă invit la conferința de totalizare pentru alegerile care urmează să aibă loc pe data de 20 mai. Iar pe toți cetățenii, îi invit o dată în plus, să vină la aceste alegeri, să participe, pentru că asta este singura modalitate de a promova democrația, responsabilitatea și singura modalitate de a schimba lucrurile spre bine în capitală!
Vă mulțumesc mult și vă spun o zi bună!