Ion Ceban, candidatul PSRM la funcția de Primar al municipiului Chișinău: Deci, astăzi am vrut să mă refer la „soluții pentru îmbunătățirea oamenilor de creație”.
Stimați jurnaliști, onorată asistență, dragi locuitori ai municipiului Chișinău!
Noi zicem așa: că o societate se poate dezvolta normal doar dacă pune preț și pe valorile morale, intelectuale, nu doar pe cele materiale. Iar promotorii acestor valori sînt, în primul rînd, oamenii de creație, intelectualitatea. De aceea, de rînd cu soluționarea problemelor de ordin material cu care se confruntă capitala, o atenție deosebită vom acorda, împreună cu echipa și valorilor morale și susținerii intelectualității a oamenilor de creație.
Din start, voi menționa că îmi propun drept scop, să am un dialog permanent cu uniunile de creație, pentru a putea reacționa prompt, în măsura competențelor și posibilităților la orice problemă cu care se vor confrunta oamenii de cultură și artă.
Imediat după preluarea mandatului de primar, voi invita reprezentanții uniunilor de creație la o discuție, urmînd să stabilim forma în care va avea loc dialogul nostru permanent, însă, orice va fi aceasta: platformă, consiliu, etc., important este să ne ofere posibilitatea să promovăm împreună acele valori, fără de care o societate nu poate fi considerată sănătoasă din punct de vedere moral și intelectual.
În afară de direcția specializată din cadrul primăriei, voi numi un consilier al primarului general responsabil de relația cu oamenii de creație. Acesta va avea mandat deplin și împuterniciri largi pentru a acțoina din numele primarului, atunci cînd nu voi avea posibilitatea să intervin personal în soluționarea unei sau altei probleme.
O altă măsură cu care voi veni, va fi instituirea burselor de creație ale primarului capitalei. De aceste burse anuale vor beneficia poeții, prozatorii, pictorii, sculptorii, compozitorii, interpreții, astfel încît ei, măcar o perioadă anume, să nu resimtă presiunea factorului financiar și material și să se poată dedica în totalitate creației.
De asemenea, voi veni cu inițiativa instituirii unui fond pentru susținerea oamenilor de creație. Din acest fond vor fi editate cărți, organizate expoziții de sculptultură și pictură, concerte, seri de creație, achitate deplasările importante ale oamenilor de creație la diverse simpozioane și conferințe.
O altă măsură pe care o avem în vedere, este identificarea unor spații-proprietate municipală ce vor fi puse la dispoziția oamenilor de creație pentru deschiderea atelierelor artistice. Astăzi mulți pictori, sculptori, scriitori, compozitori, interpreți talentați, se confruntă cu problema lipsei spațiului pentru creație. Și noi vom încerca să-i ajutăm, în măsura posibilităților, evident, să soluționeze problemele respective.
Stimați jurnaliști, onorată asistență, dragi locuitori ai municipiului Chișinău!
O direcție de activitate importantă pentru noi, va fi și acordarea de ajutor în popularizarea operelor oamenilor de creație. Vom veni cu inițiativa desfășurării în școli, licee, dar și alte instituții, chiar și la întreprinderile municipale, a întîlnirilor cu scriitorii, a organizării de expoziții de pictură, sculptură, a serilor de creație, recitalurilor, etc., atfel încît personalitățile marcante pe care le avem, operele lor să fie și mai cunoscute de către publicul larg decît în prezent.
De asemenea, vom oferi holul primăriei capitalei pentru organizarea de diverse evenimente ale oamenilor de cultură pe care le vom promova pe toate căile posibile. O atenție a noastră este și achiziționarea unor opere ale oamenilor de creație din Moldova, că-s picturi, sculpturi, albume muzicale, pa care să le oferim cadou partenerilor noștri externi, promovînd astfel și municipiul Chișinău și Republica Moldova în general, dar cel mai important, creațiile talentaților noștri oameni de cultură și artă.
Stimați jurnaliști, dragi locuitori ai municipiului Chișinău!
Evident că nu ne vom opri la măsurile menționate mai sus, ci vom veni și cu alte inițiative de acest gen pe parcurs. Astăzi, pot să vă spun cu certitudine că oamenii de creație nu vor rămînea în afara preocupărilor mele ca primar. Mai mult chiar. Vor beneficia de o atenție sporită și de tot suportul pe care îl voi acorda, pentru că eu și echipa mea, vedem în acești oameni un pilon al societății noastre, unei societăți noi, pe care vrem să o construim în Chișinău. O societate prosperă din punct de vedere material, dar și bogată din punct de vedere spiritual și intelectual.
Eu vă mulțumesc pentru atenție și, dacă sunt întrebări, vă ofer răspunsuri la ele.
Jurnalist: (Indescifrabil)
Ion Ceban, candidatul PSRM la funcția de Primar al municipiului Chișinău: Da, eu am discutat cu mai muți oameni, inclusiv pictori, sculptori, alți oameni de creație. Știe foarte bine lumea că îmi place foarte mult teatrul. Merg la el foarte des. Da, interacționăm continuu și aceste solicitări, dacă vreți, pînă la urmă vin chiar din partea lor, pentru că pînă la momentul de față, inclusiv în prezent, pur și simplu este absolut neglijată relația aceasta cu oamenii de creație. Ei nu sunt susținuți și acesta un lucru regretabil, pentru că avem foarte mulți, începînd cu tineri talentați și finalizînd cu oameni care chiar ar trebui să ne ducă faima Republicii Moldova peste hotare mult și frumos.
Jurnalist: (Indescifrabil)
Ion Ceban, candidatul PSRM la funcția de Primar al municipiului Chișinău: 1. Direcția de cultură a fost comasată cu altă direcție.
2. Ceea ce s-a întîmplat pînă acum la Cultură, numai cultură, cu regret, nu poate fi numită. Dumneavoastră ați văzut și rapoartele Curții de Conturi și multe alte rapoarte de audit intern, unde sînt grave încălcări, abateri, în ceea ce ține de cheltuirea banului public. Noi am zis că fiecare bănuț trebuie să fie monitorizat și fiecare leu trebuie să fie publicat cum se cheltuie, pe unul sau alte domenii. Nu contează că este vorba despre reparația drumurilor, sau este vorba despre domeniul Cultură. Apropo, nu sînt bani puțini care sînt alocați în această privință. De ce nu se organizează ceea ce ar trebui să se organizeze, este o altă întrebare.
Jurnalist: Mulțumim.
Ion Ceban, candidatul PSRM la funcția de Primar al municipiului Chișinău: Atît?
Eu vă mulțumesc mult și vă spun o zi bună. La revedere! Un sfîrșit de săptămînă cît mai reușit să aveți! Sănătate.
La revedere!