Vlad Plahotniuc, Președintele Partidului Democrat din Moldova: Bună ziua și bine vam găsit la briefingul săptămînal al PD. Cer scuze pentru întîrzierea cu care are loc acest briefing. Ea se datorează în mare parte agendei încărcate a ședinței săptămînale care a avut loc și, desigur și necesității convocării ședinței Biroului permanent după ședința săptămînală a partidului.
Dar, în primul rînd, vreau să vă anunț că, împreună cu colegii, am făcut cunoștință cu rezultatele unui sondaj de opinie. După cum am anunțat anterior, noi facem acest sondaj de opinie, odată la 2 luni, pentru a verifica care este opinia cetățenilor referitor la activitatea noastră curentă și ce schimbări trebuie să facem noi și în ce domenii de activitate. Rezultatele acestui sondaj de opinie, va fi dat publicității imediat după acest briefing. El va fi plasat pe site-ul PD.
Eu vreau, pînă atunci, să vă comunic doar unele date, care reiese și din acest sondaj și anume că: drumul pe care merge astăzi PD, este un drum corect, iar cetățenii, apreciază faptul că guvernarea, astăzi, a dat la o parte politica și se ocupă strict de problemele oamenilor. În acest context, în ședința săptămînală cu colegii, noi am discutat și despre modul cum interacționează reprezentanții PD cu oamenii în teritoriu. Și am constatat că de fapt mai avem foarte multe posibilități de a îmbunățăți această comunicare sau interacțiune cu oamenii. Drept urmare, astăzi, împreună cu colegii, am luat decizia ca întîlnirile în teritoriu cu oamenii, să decurgă după un alt principiu, un nou principiu, astfel încît cetățenii să fie nemijlocit implicați în prioritizarea agendei guvernamentale. Pentru asta, deputații noștri, reprezentanții noștri din instituțiile guvernamentale: agenții, ministere, vor merge în teritoriu nu ca să țină discursuri lungi, cum au făcut pînă acuma, dar să-i asculte pe oameni. Să le asculte problemele, să răspundă la întrebări, să preia problemele și propunerile oamenilor, pentru a fi incluse în agenda noastră de activitate. După ce vor fi colectate aceste probleme și propuneri, o echipă a PD le va analiza și le va propune instituțiilor abilitate spre rezolvare sau implementare.
Așa că stimați cetățeni, vă încurajez să profitați de prezența reprezentanților PD în teritoriu, să le expuneți toate problemele care vă frămîntă și să veniți și cu propuneri care considerați de cuviință!
Noi suntem siguri că datorită apropierii noastre consecvente de cetățeni, oamenii vor putea face diferența într-un partid, precum PD, care vine nemijlocit să comunice cu oamenii în teritoriu și alte partide, care preferă demagogii sau scandaluri la televiziuni și pe facebook.
În ședința de astăzi cu colegii, am discutat și alt subiect mai sensibil, cred că înțelegeți că este vorba despre declarații surprinzătoare făcute de domnul Franco Frattini-reprezentant al OSCE pentru Transnistria, într-un interviu acordat mass-media, fiind într-o vizită la Moscova.
Domnul Franco Frattini a declarat, atenție, citez: "Solicitarea Republicii Moldova privind retragerea trupelor de pe teritoriul țării este una desprinsă de realitate". Noi înțelegem preocuparea dumnealui în promovarea unor mesaje care ar asigura în continuarea susținerea, inclusiv financiară, din partea Rusiei, a OSCE-ului, însă atenționăm că astfel de mesaje spuse la Moscova, sau oriunde, pot avea un efect extrem de dăunător pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Ba chiar mai mult, asemenea declarații nechibzuite, pot bloca definitiv și duturna progresele noastre în negocierile curente, cînd noi, cu forțele proprii, am avansat foarte mult în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol. Dialog în care noi am găsit, pe foarte multe subiecte, compromis și am semnat și acordurile respective. Menționez: fără elemente de suveranizare a Transnistriei.
Am mai avut noi și în trecut situații cînd doar din ambiția unor funcționari internaționali, pentru a marca un succes formal, s-a încercat impunerea semnării unor acorduri, documente, în dezavantajul suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova. Dar nu înțelegem de ce acum, cînd tocmai înregistrăm anumite progrese, autentice, pentru prima dată în ultimii 15 ani, eforturile noastre și progresul sînt zădărnicite de astfel de astfel de declarații conjuncturiste și subversive, din partea unor funcționari.
Vreau să amintesc tuturor-noi suntem un popor care am trăit o tragedie cumplită, acum 26 de ani. A fost război aici, am pierdut vieți omenești, au rămas femei văduve, copii orfani și, în consecință, ne-a fost divizată țara.
Iată de ce, orice declarație care ne sfidează astăzi memoria colectivă și rațiunea de a fi ca stat suveran, este fie nechibzuită, fie foarte cinică.
Îi aducem la cunoștință domnului Frattini, precum și tutoror celor interesați de acest subiect, că pentru Republica Moldova, retragerea trupelor de pe teritoriul țării, este, a fost și va fi o prioritate, pe care sperăm s-o sprijine și Comunitatea Internațională în continuare, inclusiv Federația Rusă. Respectiv, mizăm și o abordare mai prudentă și mai profesionistă, din partea OSCE.
Am discutat în ședința săptămînală, desigur și despre demisia domnului Alexandru Tănase, din funcția de Ministru al Justiției. În urma unei campanii de intimidare, am luat act de această demisie, regretăm plecarea dumnealui, dar îi respectăm decizia și îi mulțumim public pentru faptul că a acceptat cîndva să facă parte din acest Guvern. Am văzut că acest subiect a provocat tot felul de speculații, înțelegem că este un an electoral și unele persoane din lipsă de teme, își fac drum prin diferite atacuri doar ca să se facă remarcați. Dar oricum, mai devreme ori mai tîrziu, lucrurile se vor lămuri.
Pornind de la situația creată, în ședința Biroulului permanent care a fost convocat imediat, după ședința săptămînală a partidului, au fost analizate și candidaturile eventualilor candidați la funcția de Ministru al Justiției. Urmare a discuțiilor care au avut loc în această ședință, Biroul permanent a decis: candidatura PD pentru această funcție, este doamna Victoria Iftodi- actual judecător la Curtea Consituțională.
Domnul prim-ministru va urma chiar astăzi să facă un demers către domnul președinte Dodon, pentru înaintînd această candidatură la funcție.
Îi dorim succes, iar eu, în continuare voi vorbi despre un alt moment, un alt subiect abordat în ședință, mai pozitiv de data asta. El ține de faptul că, imediat, în zilele următoare noi, împreună cu colegii, lansăm public primul nostru proiect de parteneriat public privat, prin care vom atrage investiții în țară pentru construirea unei arene multifuncționale, ultramoderne în Chișinău. Care, după cum estimează experții de la Guvern, va fi finalizată în perioada de pînă la 1 an de zile. "Arena Chișinău", așa am denumit noi în continuare proiectul, este unul foarte îndrăzneț, dar noi deja am demonstrat că suntem capabili să ne asumăm proiecte îndrăznețe și să le realizăm.
Colegul meu, domnul președinte al Parlamentului, domnul Andrian Candu, va face prezentarea proiectului astăzi, aici și a modului în care acest proiect va fi realizat, Noi, ca partid de guvernare, vom acorda executivului tot suportul politic în implementarea acestui proeict, dar vom susține în continuare și alte obiective pentru cetățeni, inclusiv prin acest tip de parteneriate publice private.
Vă mulțumesc pentru atenție și o să-l rog pe domnul Candu să vină și vă facă prezentarea în detalii a acestui proiect. Vă mulțumesc.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Bună ziua, dragi reprezentanți ai presei. Am onoarea să vă prezint un proiect la care se lucrează deja de o vreme. Cu regret, în 26 de ani de independență și de existență a statului Republica Moldova, noi nu am avut ocazia și nici contextul, să dezvoltăm un proiect de o importanță națională, care să aducă beneficii societății în întregime, un proiect de infrastructură măreț, care, în mod special, să se refere la infrastructura culturală și sportivă.
În perioada anterioară au fost făcute mai multe studii și analize, inclusiv studii de preferezabilitate, în care au fost determinate criteriile cele mai importante legate de un astfel de proiect. Am avut și discuții cu mai mulți potențiali investitori și dezvoltatori de astfel de proiecte din lume și am găsit, am identificat că există interes deja, ca în Republica Moldova să fie dezvoltat un astfel de proiect. Există o stabilitate politică, există o stabilitate economică, există o creștere economică, există o creștere și a potențialului economic al societății. Avem nevoie de o astfel de infrastructură, avem nevoie de un astfel de proiect și deja, așa cum am menționat, au fost făcute unele analize. Proiectul în sine presupune un parteneriat public și privat. Proiectul în sine presupune o anumită perioadă de timp pentru a declara tenderul internațional, pentru a colecta ofertele la nivel internațional din partea tuturor celor care au experiență în astfel de domenii: în construcții, de astfel de construcții și dezvoltare a unor astfel de proiecte și statul Republica Moldova, autoritățile, bineînțeles vor da tot suportul necesar, inclusiv participînd într-un astfel de proiect cu tot ceea ce este necesar și din punct de vedere al legislației și din punct de vedere financiar ca primă contrubuție și din punct de vedere al locației.
Astăzi am avut ocazia să prezint acest proiect colegilor din partid, deoarece avem nevoie de suportul politic, deoarece vom avea nevoie și de voturi în Parlament pentru a modifica legislația acolo unde este nevoie. Deja s-au făcut unele etape de pregătire și la nivel de Guvern. În această săptămînă vor fi făcute mult mai multe, deja și la nivel de Hotărîre de Guvern și la nivel de legi. Inițiate legi în procedura legislativă pentru a avea unele, să depășim unele etape de pregătire și noi preconizăm, din toate estimările noastre și analizele făcute, că acest proiect, din momentul lansării costrucției, poate fi realizat într-un an de zile. Și dacă îmi permiteți, o să vă fac doar o mică prezentare. Ceea ce veți vedea sunt surse publice. Noi am găsit și pe lîngă studiile noastre de fizabilitate și analize care au fost făcute, am luat și imagini pentru a fi mai ușor înțeles de societate și de voi, dragi reprezentanți ai presei.
Vorbim despre o arenă multifuncțională, cu o capacitate între 3000 și 5000 de locuri. pentru Chișinău, această cifră, această capacitate este necesară, pentru Republica Moldova în general, localizată în Chișinău. Vorbim despre o arenă care poate găzdui activități și sportive și sociale, congrese, convenții, expoziții, inclusiv concerte. Vorbim despre zone separate adiacente a acestei arene, care presupune activități sociale și activități sportive de mici dimensiuni: antrenamente, inclusiv activități pentru copii. Vorbim bineînțeles de capacități de infrastructură, care presupun și localizare, dar, totodată, infrastructură la nivel de parcări, undeva între 800-1200 de locuri. Parcarea este necesară pentru o astfel de arenă. Și, bineînțeles, vorbim despre o perioadă de termen de realizare de 12 luni.
În conceptul nostru, presupunem că această arenă va avea și unele elemente adiacente și anume o piscină olimpică pentru evenimente internaționale. Va avea bineînțeles și tot ceea ce presupune aquaparkc pentru copii în interior, adică indoor numit, care poate fi folosit 12 luni pe an. Elemente legate de terenuri de tenis, tobogane și tot ceea ce este necesar pentru copii, în mod special. Este multifuncțională arena, ceea ce presupune că în cîteva ore poate fi schimbată de la o destinație la alta, pot fi organizate evenimente gen: sport, baschet, volei, tenis, box, fotbal, pînă la evenimente, așa cum am menționat: concerte, expoziții, conferințe.
Ca teren localizat pentru astfel de arenă, luînd în considerare și capacitatea economică a acelor cartiere și tot ceea este în jur. Luînd în considerare infrastructura, drumuri, acces, luînd în considerare că o astfel de arenă presupune să ai o capacitate de a organiza fluxul de oameni, de mașini, terenul care a fost identificat pentru a localiza o astfel de arenă, este la ieșirea din Chișinău, în zona de nord, spre Orhei, pe partea dreaptă, care sunt terenuri ce aparțin și în administrarea localității Stăuceni.
Absolut toate informațiile vor fi plasate și pe site-ul partidului. În continuare, o să vă arăt un mic video, ca să înțelegeți ce înseamnă o arenă multifuncțională, care presupune totodată și o flexibilitate, inclusiv a tribunelor, care sunt tribune telescopice. Deci, asta este tehnologia modernă a sec.21. Filmulețul la fel va fi plasat în calitate bună pe site-ul partidului, de aceea nu este neapărărat necesară înregistrarea lui.
Acesta este un exemplu cum funcționează o arenă multifuncțională. Tot ceea ce înseamnă sală polivalentă. La nivel de tribune, la nivel de suprafață, la nivel de acoperire, toate sunt într-o flexibilitate și dinamică. Sunetul a dispărut complet?
Expoziții, concerte, evenimente (indescifrabil), ca și capacități mai mici, capacități mai mari.
Acesta fiind modul în care funcționează o arenă multifuncțională. O sală polivalentă, pe care noi ne propunem să o lansăm ca și proiect, sub formă de parteneriat public privat. Va fi organizat un tender interanțional, pentru a obține cele mai bune oferte: și la nivel de preț și la nivel de termeni și la nivel de realizare.
Chiar din această săptămînă, vom porni cu unele, așa cum am menționat, propuneri și la nivel de Guvern (prin Hotărîre de Guvern), mai trebuie făcute unele de etape de pregătire și la nivel de lege-la fel inițiate legi, mai ales ce ține de terenul care a fost localizat, care presupune schimbarea administrării terenului, schimbarea destinației terenului, calificarea acestui proiect național ca proiect de interes, care are caracter de interes național. Sunt multe elemente pe care trebuie să la facem, pînă la lansarea ofertei, cererii internaționale de oferte, care, să sperăm noi, va fi finalizat pînă în luna iunie, iulie ce tîrziu, ca atunci să începem construcția.
Vă rog frumos, dacă aveți întrebări cu referire la acest subiect!
Natalia Ghețu, Protv: Spuneți vă rog, ați estimat...
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Nu vreți la microfon cel mai bine, ca să vă audă și telespectatorii?
Natalia Ghețu, Protv: Îmi spuneți vă rog, ați estimat aproximativ costul unui astfel de proiect?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Costurile la astfel de construcții și la astfel de proiecte, depinde foarte mult de tehnologiile folosite și de termenul de realizare. Luînd în considerare că noi vrem să fie tehnologii foarte moderne, așa cum am menționat să fie foarte multifuncționale și foarte rapid să poți să schimbi de la o destinație la alta. Luînd în considerare și termenul pe care ni-l propunem noi-1 an de zile. Noi estimăm că costul ar putea să fie între 30-50 de milioane de euro, dar, în același timp, cu contribuție minimă din partea statului și să fie de fapt contribuția din partea investitorului străin.
Natalia Ghețu, Protv: Apropo, ați menționat despre faptul că acum urmează să fie lansat acest proiect, într-un an electoral. De ce nu ați venit cu această propunere, eu știu, ceva timp în urmă?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Trei luni deja s-a examinat, s-a analizat, s-a lucrat la studii de prefezabilitate. A fost constituită o echip care a vizitat mai multe locații. Deci, mai multe etape deja au fost realizate. De ce nu s-a făcut 1 an în urmă, de ce s-a făcut 2 ani în uirmp, de ce nu s-a făcut 3 ani în urmă? Depinde foarte mult și de ceea ce se întîmplă în țară. Doi ani în urmă ar fi fost foarte dificil să discutăm cu investitori străini, care ar avea interes să vină în Republica Moldova să facă o astfel de investiție.
Natalia Ghețu, Protv: De ce?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Fiindcă era criză politică, era criză bancară, era criză economică. Abia 2 ani de creștere economică și de stabilitate, inclusiv politică și financiară în țară, ne permite nouă astăzi să discutăm cu potențialii investitori, care sunt interesați să construiască o astfel de arenă.
Natalia Ghețu, Protv: Mulțumesc.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Vă mulțumesc foarte mult.
Ileana Pîrgaru, TVR: Domnule președinte, dacă îmi permiteți, o întrebare la alt subiect. Ce se întîmplă cu candidatura doamnei Iftodi, în cazul în care președintele Dodon n-o va accepta și știm că dumneaei a fost numită de Guvern în funcția de judecător al Curții Constituționale, cine o va înlocui la curte?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Deși am menționat că aș vrea să vă răspund mai mult la întrebări legate de arenă, dar, foarte pe scurt: eu aș zice să lăsăm lucrurile de la sine să meargă. Astăzi, domnul prim-ministru, urmează să facă demersul în adresa președintelui Dodom, pentru a numi pe doamna Iftodi în calitate de Ministru al Justiției. Pînă șa etapa asta, haideți să ne oprim în a interpreta sau a specula. Ce se va întîmpla dacă, sau, haideți să vedem cum o să reacționeze domnul președinte Dodon.
Cel puțin noi avem un anumit precedent, fără să intrăm acum în detaliu. În acelaș timp, ce ține de mandatul de judecător la Curtea Constituțională, în cazul în care doamna va fi numită în funcția de ministru, bineînțeles, Guvernul urmează se delege o altă persoană la funcția de judecător la Curtea Constituțională. Dacă mă întrebați cine-nu știu. Urmează Guvernul să ia decizia atunci cînd va fi necesar.
Ileana Pîrgaru, TVR: Și cum calificați și interceptările dintre Veaceslav Platon și Alexandru Tănase?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Cînd spuneți interceptări, înseamnă că cineva a stat și a înregistrat. Din cîte cunoaștem noi caracterul și personalitatea domnului Platon, noi înțelegem că asta este înregistrare făcută de el, mai ales luînd în considerare calitatea vocii lui versus calitatea celuia care vorbește. Deci, este opinia mea, luînd în considerare și alte evenimente anterior, ne dăm seama că domnul Platon obișnuia, sper că acuma nu obișnuiește că nu are cum, dar obișnuia să-i înregistreze pe toți cei cu care el discuta. De aia nu pot să zic că este o interceptare, dar este o înregistrare făcută de domnul Platon, pentru anumite scopuri pe care dumnealui tot timpul le urmărea. Și anume: de a obține nemeritat anumite beneficii, sau de a șantaja unele persoane. Este regretabil că astfel de înregistrări apar, este regretabil că cineva le face și este regretabil că anumite televiziuni își fac din astfel de înregistrări audiență. Dar, în acelaș timp, sîntem o societate deschisă, vrem să știm toți mai multe. Această înregistrare a avut și un efect. Efectul este demisia, cu regret, a Ministrului Justiției, dar viața continuă și ne mișcăm înainte.
Ileana Pîrgaru, TVR: Dar este acesta un motiv pertinent, pentru ca Ministrul Justiției să-și dea demisia?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Aici poate fi doar o interpretare personală. Eu, tot acel sfîrșit de săptămînă, am considerat, deși nu am avut ocazia să vorbesc cu domnul Ministru al Justiției, am considerat că probabil discuția telefonică, chiar dacă amicală, nu a adus nimic riscuri care ar putea pune sub îndoială reputația, credibilitatea Ministrului Justiției. În același timp, asta este decizia dumnealui, de a-și da demisia. Eu personal regret, acum a declarat că regretă mult și domnul prim-ministru Filip, dar, în același timp, viața continuă și fiecare trebuie să ne vedem de meseria sa și să continuăm mandatul pe care îl avem.
Ileana Pîrgaru, TVR: Mulțumesc.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Mulțumesc foarte mult.
Anastasia Antoceanu, TV8: Din păcate, vă voi intreba și mai încolo despre arenă, dar avem un subiect, în opinia noastră sau în opinia mea personală, mult mai important, totuși un fapt împlinit. Totuși, în acea discuție, s-a discutat despre furtul din sistemul bancar, despre inacțiunile statului, s-a menționat și numele domnului Plahotniuc, dar și altor politicieni. Cum comentați acest fapt? Nu putem trece cu vederea că nu existat această discuție.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Ba am să trec cu vederea, deoarece sunt speculații din partea unui acuzat și condamnat. Din partea unei persoane care a făcut atîtea rele, a multor state din regiune, falimentînd companii, bănci, dînd în judecată state, fictiv, pe dosare false. Și Ucraina și Republica moldova și Rusia și alte state au suferit din urma acestei persoane. Republica Moldova a trecut printr-un scandal de proporții, pe lîngă frauda bancară, dar și cel de spălare de bani. Spalare de bani a peste 24 miliarde de dolari și nu doar în Republica Moldova, dar și foarte multe alte state au fost implicate în alte cifre, alte sume, care ne-au adus un prejudiciu mare și de imagine, dar ne-a adus un prejudiciu mare ca și economie. Și din cauza asta, pur simplu nu vreau să comentez unele aberații ale cuiva care are condamnare.
Anastasia Antoceanu, TV8: Dar atunci era condamnat? Cînd a avut loc această discuție. Cunoașteți cu siguranță acest lucru?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Era cu siguranță în urmărire. Eu, din cîte am înțeles, cînd a fost făcută această înregistrare...
Anastasia Antoceanu, TV8: Există prezumția nevinovăției, respectiv.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Da, astăzi mă întrebați despre el. Nu mă întrebață 3 ani în urmă. Astăzi mă întrebați despre domnul Platon, care este condamnat, acuzat încă pe foarte multe dosare și nu aș vrea să comentez declarațiile unui condamnat.
Anastasia Antoceanu, TV8: S-a vorbit despre o campanie de denigrare. Cine a pus-o la cale tocmai acum?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Denigrare a cui?
Anastasia Antoceanu, TV8: Denigrare a Ministrului. domnul Filip spunea ieri, la Guvern și denigrarea executivului. Cine a pus la cale acest scenariu atunci?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Cu siguranță sînt forțe care ar vrea ca Guvernul actual, autoritățile actuale, PD, să nu reușească.
Anastasia Antoceanu, TV8: Cine?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Dar, în acelaș timp...că nu contează-că e opoziția, că sunt alte state, că sînt alte servicii, că sunt mulți...
Anastasia Antoceanu, TV8: Adică nu cunoașteți.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Cunosc foarte bine multe.
Anastasia Antoceanu, TV8: Și de ce nu spuneți?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Dar nu este neapărat, fiindcă dacă o să spun, trebuie să vii neapărat și cu probe imediat. Dar o să vă spun în general. Sunt unii care foarte mult își doresc ca PD, sau autoritățile actuale să-și frîngă gîtul în tot ceea ce înseamnă admninistrarea statului. în același timp, vă garantez că PD are o echipă foarte bună, foarte puternică și foarte profesionistă, să ducă pînă la capăt mandatul pe care îl are, în așa fel încît să aducă beneficii statului Republica Moldova și cetățenilor ei. Inclusiv, prin astfel de proiecte cum este arena multifuncțională. Cei care îi vor răul, cei care ridică spada, tot de spadă vor cădea, iar noi cu siguranță vom fi învingători-și în luptă politică legată de alegeri și în tot ceea ce înseamnă administrare a statului. Nu este domnul Platon singurul care vrea ca nouă să ne meargă rău, dar noi dacă suntem la guvernare, ne-am asumat un act și ne-am asumat totodată și atacurile care sunt și eu personal și echipa din care fac parte. De aceea, vorba aia: rîde cel care rîde la urmă.
Anastasia Antoceanu, TV8: Pînă a ajunge la arenă, mai am o întrebare.
Andrian Candu: Mă luați cu bombonica într-un fel, da?
Anastasia Antoceanu, TV8: Ca și dumneavoastră, cum ne-ați luat cu bombonica la final. Pînă ieri, CEC a refuzat...
Andrian Candu: Dar frumoasă bombonica pînă la urmă. Dacă așa o numiți, dar pînă la urmă...
Anastasia Antoceanu, TV8: S-o spună cetățenii. Pînă ieri, CEC a refuzat repetat să înregistreze grupul de inițiativă pentru desfășurarea referendumului legislativ. De ce, sau cum se explică acest fapt? A doua oară refuză, dacă îmi permiteți să adresez întrebarea pînă la sfirșit. În această perioadă mai apare și acea inițiativă legislativă, prin care vine să le interzică cetățenilor să inițieze un referendum legislativ. Nu vi se pare ciudat acest lucru? Știu că ați menționat de multe ori că CEC este o instituție independentă, dar totuși mulți analiști spun contrariul-că ar fi controlată de PDM.
Andrian Candu: În primul rînd nu cunosc că ar exista o inițiativă legislativă, care ar interzice referendumul.
Anastasia Antoceanu, TV8: Inițierea referendumului legislativ de către cetățeni.
Andrian Candu: Nu există o astfel de inițiativă legislativă.
Anastasia Antoceanu, TV8: Poate greșesc eu atunci.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Poate greșiți dumneavoastră. Nu există o astfel de inițiativă. Toate inițiativele legislative, cînd sunt înregistrate în Parlament, trec prin mine, fiindcă eu le examinez, le pun rezoluție și expediez ulterior comisiei care este de specialitate. Respectiv, o astfel de inițiativă nu există. Dacă s-au făcut unele specualații sau au existat anumite bîrfe în cazul de față, le lăsăm pe tărîmul speculațiilor. Iar ce ține de CEC, eu personal doar am citit decizia și mult am citit-o în presă. Argumentele care stau la baza acestei decizii, de ce CEC-ul a refuzat înregistrarea, încă nu le cunosc, nu am făcut cunoștință cu ele. Este poziția CEC-ului. Dacă altcineva nu este de acord cu poziția CEC-ului și argumentele care sunt expuse, există procedura de instanță de judecată prin a ataca o decizie a CEC-ului. Toți cei care nu sunt de acord, sunt liberi să atace decizia CEC-ului în instanțele de judecată.
Anastasia Antoceanu, TV8: Acum revenim la arenă.
Andrian Candu: Vă rog.
Anastasia Antoceanu, TV8: Spuneați că contribuția statului va fi una mică. Aproximativ, cît de mică? Mică este un cuvînt relativ.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Este adevărat. Mică-este o noțiune relativă. Noi, în Bugetul Republicii Moldova, în acest an deja am prevăzut 100 milioane de lei, ca și contribuție pentru arenă. Este o sumă pe care noi am prevăzut-o pentru arenă ca o bază. Statul, bineînțeles, pe lîngă acea contribuție, trebuie să asigure terenul. Iar restul-investitorul să vină cu finanțarea proprie.
Anastasia Antoceanu, TV8: Vor ajunge bani și pentru drumuri?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Cum se va realiza. Dacă veți examina legea Bugetului pentru anul 2018, veți vedea că suma de 100 de milioane care este prevăzută pentru arenă, este un articol separat, diferit de drumuri. Noi vorbim despre un proiect care va intra ca proiect parteneriat public privat. Respectiv, investitorul străin, urmează să vină cu marea parte a finanțării și lucrările. De aceea, acum, la ora actuală, este prematur să discutăm despre suma întreagă, valoarea investițiilor. Deoarece totul se presupune o anumită achiziție publică, tender internațional, care ofertă va fi mai bună acea va cîștiga. Și din punct de vedere al sumei și din punct de vedere al calității construcțiilor și din punct de vedere al termenului de realizare. Dar noi am prevăzut deja un buget, o primă sumă ca și contribuție de bază.
Anastasia Antoceanu, TV8: Și o ultimă întrebare. dacă investitorul totuși va face aceste investiții, presupun eu unele scumpe, ați spus-o și dumneavoastră acea sumă, dar va dori să-și scoată investițiile, să obțină și profit. Cine va acvea acces în această arenă, sau cît vor costa tichetele? Cum se va desfașura mai departe?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Dumneavoastră mă întrebați chestiuni pe care nici eu și nici investitorul, cu siguranță, nu le cunoaștem încă.
Anastasia Antoceanu, TV8: Totuși va fi accesul accesibil tuturor? Să ne dați o asigurare.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Bineînțeles. Dar cum credeți, că o arenă de genul acesta care are capacitatea de 5000 de oameni, poate să existe dacă nu o să aibă acei 5000 de oameni în arenă? Bineînțeles, există și partea elementul-afacerii, dar el nu trebuie să excludă și faptul că acest proiect este un proiect social în primul rînd, este dedicat societății, este dedicat federațiilor de sport, este dedicat copiilor, este dedicat culturii, în așa fel încît, în sfîrșit, în Republica Moldova să avem o asftfel de infrastructură, care să ne permită să organizăm și evenimente frumoase și chiar internaționale la noi, aici, acasă.
Anastasia Antoceanu, TV8: Mulțumesc.
Andrian Candu: Cînd vați gîndit că dacă într-o bună zi trebuie să organizăm eurovisionul la Chișinău, n-am avea unde să-l organizăm? Acum, în schimb, o să avem.
Anastasia Antoceanu, TV8: Să avem și participanți care să cîștige.
Andrian Candu: Vă mulțumesc mult.
Natalia Ghețu, Protv: Domnule Candu, mai am o întrebare. Ieri, domnul Năstase, a menționat faptul că în urma acestor interceptări, ar fi necesară urmărire penală a domnului Tănase. Dumneavoastră cum o comentați? Este necesară?
Andrian Candu: A cui urmărire penală să fie?
Natalia Ghețu, Protv: A domnului Tănase. În urma acestor interceptări.
Andrian Candu: Ați spus Năstase.
Natalia Ghețu, Protv: Domnul Năstase, repet întrebarea, ca să fie clar.
Andrian Candu: Am înțeles. Am ironizat. Vă rog frumos, cer scuze. Domnul Năstase, care vorbește despre condamnarea domnului Tănase, este fost procuror. Probabil dumnealui știe mai multe, din fosta sa activitate. Dar este și fost avocat și se bate cu pumnul în piept că și bun jurist. Bănuiesc că dumnealui, în mrejele jurisprudenței, a văzut elemente de infracționalitate în cazul lui Tănase. Domnul Năstase. Dar, în același timp, nu aș vrea să interpretez sau să comentez ceva ce depășește chiar și logica. Noi am văzut cu toții, am fost martorii unei discuții amicale, cu regret, dar procurorii sunt cei care sunt în drept să ne spună dacă sunt temeiuri sau nu pentru a deschide un dosar, dacă au văzut ei ceva ce ține nemijlocit de acea discuție, dacă există vreo încălcare a vreunei legi.
Natalia Ghețu, Protv: Dumneavoastră ați ascultat cap-coadă această discuție?
Andrian Candu: Nu. Dumneavoastră?
Natalia Ghețu, Protv: Eu am ascultat.
Andrian Candu: Bravo.
Natalia Ghețu, Protv: Asta face parte din meseria de jurnalist.
Andrian Candu: Și meseria de președinte al parlamentului nu neapărat presupune tot timpul să ascult cap-coadă o discuție telefonică.
Natalia Ghețu, Protv: Mulțumesc.
Andrian Candu: Vă mulțumesc foarte mult. Succese, realizări frumoase și da. Cer scuze.
Vasile Luchianu, Jurnaltv: Domnule Candu, aș vrea să vă întreb totuși despre, să revin la acest subiect al înregistrărilor telefonice, în care vorbește domnul Platon cu Alexandru Tănase. E un subiect de interes public. Aș fi vrut să pun întrebarea colegului de partid, șefului PD-Vladimir Plahotniuc, dar a plecat, ca de obicei, în grabă. La un moment dat, în acea interceptare telefonică se spune că Vladimir Plahotniuc este de fapt omul care controlează tot în țara asta și fără acordul lui, fără consimțămîntul lui, nu s-ar fi produs acea fraudă bancară. În afară de asta, s-a vorbit și despre acțiunile comune cu Ilan Șor, implicit despre devalizarea sistemului bancar, despre unele sume, transferuri scoase din BEM. Cum ați putea să comentați acele declarații?
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Foarte scurt și succint, deși mă așteptam totuși să aud mai multe întrbări legate de arenă, dar în fine. La ora actuală se fac investigații și de instituțiile statului, la nivel de procuratură, CNA și restul care sunt implicați, dar și investigații la nivel internațional de compania Kroll. Eu am fost personal, cel care am publicat raportul Kroll nr.1, care, în mare parte, a vorbit despre fraudă, a descris, și dacă eu îmi aduc aminte foarte bine, cînd am publicat acel raport, am publicat și anexele raportului. Și în acele anexe, existau foarte multe date cu referire și la cei care au luat bani și cei care au plătit bani și cei care sunt datori și multe-multe altele. Arătați-mi mie vreun raport, primul Kroll în sinteză, sau în orice altceva, numele lui Plahotniuc, care este legat nemijlocit de scandalul bancar? N-o să găsiți.
În al doilea rînd, așa cum nu este nici Candu...
Vasile Luchianu, Jurnaltv: Revenind la înregistrarea telefonică. Există cel puțin un element de legătură cu...
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Domnul Platon poate să facă orice alte declarații, așa cum am menționat, fiind condamnat, mai ales, astăzi, probabil ar vrea să facă și mai multe declarații, să aducă lovituri de imagine unei persoane sau alta. Dar dumneavoastră cînd spuneți că domnul Plahotniuc controlează absolut tot în țară, vă referiți și la Jurnaltv?
Vasile Luchianu, Jurnaltv: Este declarația domnului Platon.
Andrian Candu: Vă referiți și la Jurnaltv?
Vasile Luchianu, Jurnaltv: Nu. Mă refer la evenimentele politice din țară și la pîrghii politice.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului din Republica Moldova: Am înțeles. Vă mulțumesc foarte mult. Succese. O zi bună în continuare și realizări frumoase. Iar toată informația cu privire la această arenă, va fi pe site-ul partidului și din această săptămînă, începem mai multe acțiuni pentru a realiza proiectul cu succes. Numai bine. Succese!