Vitalie Gamurari, purtător de cuvant al PD: Bună ziua! Cer iertare pentru câteva minute de reținere. Vreau să vă comunic că în cadrul ședinței de astăzi, au fost abordate câteva subiecte. Unul din ele ține de promovarea votului uninominal. Conform datelor noastre, la moment sunt acumulate peste opt sute de mii de semnături, ceea ce ne dă posibilitatea să spunem că este un record pentru Republica Moldova, și aceasta ne dă posibilitatea și încrederea că subiectul este foarte important pentru Republica Moldova, iar Partidul Democrat va promova în continuare acest aspect.
Cel de al doilea subiect ține de sărbătorile care se apropie și ideea de a facilita trecerea frontierei de stat de către cetățenii Republicii Moldova, care vin de sărbătorile de Paște și Paștele Blajinilor. În acest sens, Partidul Democrat a solicitat informația respectivă privind evenimentele care vor duce la această simplificare și măsurile care sunt întreprinse de Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră. Fiindcă știm foarte bine că pe parcursul acestei perioade numărul cetățenilor Republicii Moldova, care se întorc de sărbători, crește de la douăzeci la treizeci la sută, care parcurg sute și poate chiar și mii de kilometri pentru a veni acasă în aceste sărbători. De aceea s-a și discutat... a fost prezentată această informație despre care vă și comunicăm.
Și cel de al treilea subiect ține de Consiliul Politic Național, ședința de reuniune a căruia va avea loc, s-a stabilit astăzi, că va avea loc miercuri, pe data de douăsprezece aprilie. Este un eveniment statutar, în principiu, pentru Partidul Democrat, dar care, suntem siguri că va duce la consolidarea pozițiilor în rândul partidului. Este vorba despre ... pe agendă va fi sau este deja fixat pe agendă alegerea vice-președinților Partidului Democrat, dar și a Comitetului Executiv. Evident că pe lângă aceste întrebări vor fi și altele de importanță pentru partid, despre probabil care veți afla ulterior. Deci acestea au fost pe agenda de astzăi, dacă aveți careva întrebări, eu sunt gata să vă dau răspuns.
Jurnalist: Indescifrabil.
Vitalie Gamurari: Evident că s-a discutat și acest subiect, dar foarte succint. A fost însă informația. Noi reeșind din faptul că Partidul Democrat pe parcursul zilei de sâmbătă a prezentat un comunicat de presă, în care s-a expus foarte succint. Dat fiindcă acest subiect este pe ordinea de zi a Ministerului de Interne al Republicii Moldova și al Ucrainei, ei conlucrează, vor mai veni cu anumite declarații, de aceea, noi reeșind din succint doar din acea informație care a fost prezentată de Ministerul de Interne, care este prezentată și din partea Ucrainei și a Moldovei.
Jurnalist: (Indescifrabil)... De ce credeți că ar vrea cineva să-l omoare pe Vladimir Plahotniuc?
Vitalie Gamurari: Nu am discutat acest subiect. De aceea am și spus că dat fiind faptul că Ministerul de Interne are o serie de evenimente, s-a desfășurat ancheta, este în cooperare cu partea ucraineană, de aceea probabil anume aceste structuri sau, în cazul nostru, Ministerul de Interne, vor veni ulerior pe parcursul zilei repsective cu o informație, care va fi preluată, care va fi acceptată... pentru noi tot ca să fim informați.
Jurnalist: Indescifrabil.
Vitalie Gamurari: Nu pot să vă dau nicio informație, cu atât mai mult că nici nu a fost discutat. A fost stabilit doar ... ne-am referit la acel comunicat de presă care a avut loc în ziua de sâmbătăt și noi am avut doar informația respectivă. Ulterior, probbail că va fi din partea Ministerului de Interne.
Jurnalist: Indescifrabil.
Vitalie Gamurari: Nu există un plafon stabilit de partid în acest sens. Este vorba doar într-adevăr despre acest eveniment și ne gândim care este numărul din partea cetățenilor Republicii Moldova. Este un mecanism benevol, care este foarte transparent și care deja vom vedea la ce cifre se va ajunge în mod evident.
Vă mulțumesc.
Adrian Candu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova: Bună ziua, bună dimineața, stimați reprezentanți ai presei și profit de această ocazie să salut și telespectatorii, cetățeni ai Republicii Moldova.
Așa cum a menționat și domnul Ghemurari, s-au discutat câteva subiecte pe parcursul ședinței zilei de astăzi și eu însă am să mă refer la unul la care am participat foarte activ în aceste săptămîni, în aceste zile. Și în mod special o să mă refer la dezbaterile pe sistemul votului uninominal și în general pe schimbarea sistemului electoral.
După cum cunoașteți, în Parlament au avut loc două dezbateri: una generală, care a durat mai mult de cinci ore, unde s-a discutat în general despre oportunitatea schimbării sistemului electoral. Și cea de a doua dezbatere, de săptămâna trecută, care a durat mai mult de trei ore, unde au fost discutate deja chestiuni mai tehnice, mai înguste, cu referire la votul din diasporă, cu referire la votul din Transnistria, minoritățile naționale. Urmează să mai desfășurăm o serie de dezbateri în Parlament. Chiar în această săptămână vom discuta despre mandatul imperativ și revocarea deputaților, precum și subiecte mai generale, legate de finanțarea campaniilor electorale și mediatizarea campaniilor electorale.
În același timp, după cum știți sâmbătă a avut loc și o altă dezbatere pe platforma unor fundații, două fundații germane și două moldovenești. Credem că a fost o dezbatere utilă, a unui schimb de opinii și pro-schimbarea sistemului precum și opiniei din partea acestei societăți civile în mod special, care mențin ideea neschimbării sistemului sau au rețineri față de schimbarea sistemului.
Ce ține de colectarea semnăturilor, s-a ajuns la cifra de aproximativ opt sute de mii semnături colectate de colegii din partid. Aș vrea doar să menționez că pe parcursul dezbaterilor într-adevăr sunt uneori opinii foarte bune și soluții, chiar și la unele subiecte nedezvoltate încă și, cu siguranță, ideile bune, opiniile bune se vor regăsi la îmbunătățirea proiectului de lege, care urmează a fi votat în Parlament.
Astăzi am discutat cu unii colegi din ședință, am și lansat ideea votului în Parlament. Vreau să vp comunic că sunt destule voturi, peste cincizeci de voturi pentru ca proiectul de lege să fie votat chiar și în a doua lectură. Colegii au propus să votăm în prima lectură, ca ulterior, după avizul Comisiei de la Veneția, să hotărâm și în a doua lectură. Însă am reușit să-i conving pe colegi să nu ne grăbim cu votul, deoarece totuși dezbaterile își au efectul lor foarte bun. Pe parcursul dezbaterilor chiar apar opinii și soluții bune, care o să îmbunătățească proiectul de lege. Asta chiar dacă avem voturi destule pentru ca să aprobăm legea în întregime, mai dezbatem pe platforma parlamentară.
În același timp, aș vrea să menționez că, cu regret, sunt presiuni și chiar șantaje împotriva unor persoane, care s-au exprimat în favoarea schimbării sitemului electoral. Este de condamnat un astfel de comportament. În Republica Moldova, chiar dacă e o democrație mai fragilă, totuși dreptul la opinie trebuie respectat și să atacăm opinia, să discutăm pe subiecte, dar nu să atacăm la persoane.
În același timp, vă aduc la cunoștinî că astfel, astăzi, în ședința noastră am avut participarea a șase colegi noi, deputați în Parlamentul Republicii Moldova cu care am lucrat pe parcursul ultimului an în majoritatea parlamentară și cu care am lucrat, de fapt, și pe parcusrul precedentei perioade în alte coaliții de guvernare și ne bucurăm că astăzi s-au alăturat Partidului Democrat următoarele persoane: Nae Simion Pleșca, Ion Balan, Vladimir Hotineanu, Nicolae Juravschi, Petru Știrbate și Angel Agache. SUnt șase persoane noi, care fac parte din Partidul Democrat și ne bucurăm foarte mult că astfel crește și potențialul partidului, inclusiv și în Parlament.
Vă mulțumesc foarte mult. Sunt gata să vă răspund la întrebări.
Jurnalist: Cine sunt cei cinzeci de deputați care ar putea să susțină proiectul în afară de deputații Partidului Democrat?
Andrian Candu: Mi-ar lua timp să vi-i numesc pe toți cei cinzeci. Sunt peste cinzeci de deputați, care deja și-au exprimat opinia privind votul în susținerea sistemului uninominal.
Jurnalist: Se regăsesc și deputații Partidului Liberal?
Andrian Candu: N-o să vă dau mai multă informație decât cea pe care v-am menționat-o, pe care v-am dat-o. Vă mulțumesc foarte mult. Dar noi nu ne grăbim cu votul, așa cum am menționat. Dezbaterile își au partea lor frumoasă și după cum s-a văzut, inclusiv sâmbătă, când am reușit să dezbatem subiectul împreună cu opozanții acestei idei.
Jurnalist: Ne spuneți din ce partid vin acești deputați?
Andrian Candu: Din partidele prezente în Parlamentul Republicii Moldova. Vă mulțumesc foarte mult.
Jurnalist: [Indescifrabil].
Andrian Candu: Sunt voturi necesare pentru ca acest proiect de lege să fie votat. Dar, în același timp, așa cum am menționat o astfel de schimbare, trebuie să treacă prin dezbateri ample, trebuie să treacă printr-o expertiză foarte bună juridică, pe interior, aici în Republica Moldova și trebuie să treacă prin expertiza și avizul Comisiei de la Veneția, Consiliul Europei și OSCE (indescifrabil). Iată de ce, votul final va fi doar după aceste expertize.
Jurnalist: Cum i-ați convins pe acești șase colegi să adere la Partidul Democrat?
Andrian Candu: Prin muncă, înțelegere și în cooperarea pe care am avut-o pe parcurs, inclusiv în cadrul majorității parlamentare. Sunt colegi cu care noi conlucrăm cot la cot, umăr la umăr pe parcursul, cel puțin, al acestui an, pe care anul 2016, care îl considerăm un an productiv și care ne-a adus beneficii și astfel, în perspectivă, sunt sigur că ne vom regăsi cu alte idei noi, cu alte politici bune și acești șase colegi, care s-au alăturat Partidului Democrat își vor...vor continua cu aceeșai eficiență și cu aceleași bune idei pe care le promovăm și până acum. Fiecare dintre ei este un specialist înntr-un anumit domeniu și noi apreciem foarte mult o experiență suplimentară și cunoștințe suplimentare tehnice.
Jurnalist: Câți deputați numărați în majoritatea parlamentară?
Andrian Candu: S-a schimbat cumva majoritatea?
Jurnalist: Păi, a venit și (indescifrabil).
Andrian Candu: Păi faceți calculul. Eu întotdeauna am fost mai greu la matematică, de aia și am făcut facultatea de drept. Vă mulțumesc foarte mult.
Jurnalist: Vă rog să ne spuneți mai multe detalii despre cine ar fi comandatarii asasinării domnului Plahotniuc?
Andrian Candu: Eu am să mă limitez la comunicatul care a fost dat de Partidul Democrat zilele precedente. Am să reiterez faptul că condamnăm astfel de încercări și mă bucur foarte mult că instituțiile specializtae în domeniu au reușit să curme o astfel de tentativă. Mai multe informații pe subiectul acesta nu pot da.
Jurnalist: Indescifrabil.
Andrian Candu: Doamnă, vă invităm în ziua de miercuri, cel mai probabil vor fi următoarele dezbateri în Parlament, udne vom discuta despre revocarea mandatului și despre tot ceea ce înseamnă mandatul imperativ. Și acolo vom răspunde la foarte multe întrebări și cu referire, inclusiv, la necesitatea sau nu de schimbare a Constituției. Opiniile sunt diferite. Unii spun că COnstituția nu trebuie schimbată, deoarece revocarea mandatului fiind prevăzută, în general, sau ridicarea mandatului, fiind prevăzută de legislație, inclusiv de Constituție, într-anumite, într-un anumit context și respectând anumite condiții, alții spun că va fi necesară modificarea Constituției. Să ajungem să dezbtem pe subiectul respectiv și concluziile le facem după.
Jurnalist: Liderii din opoziție pun la îndoială veridicitatea tentativei de asasinare. (indescifrabil).
Andrian Candu: Cu astfel de subiecte nu se glumește și pe astfel de subiecte nu ar trebui să existe speculații. Atunci când este vorba despre viașa unei persoane, indiferent de nume, culoare politică, gen, este important pentru instituțiile statului să intervină și să protejeze viața și sănătatea fiecărui cetățean. Iar lupta politică, opoziția, guvernarea, ar trebuie să păstreze totuși anumite reguli de etică și corectitudine și să nu speculeze chiar orice, care ar depăși acele reguli. Mai ales că suntem și în pragul unor frumoase sărbători religioase și ar trebui toți să fim, cel puțin mai buni, dacă nu chiar toleranți unul față de altul.
Vă mulțumesc foarte mult. Succes și o zi bună!